Decizia care-i va schimba viaţa marelui campion Michael Schumacher. „Este un act de mare curaj”

Decizia care-i va schimba viaţa marelui campion Michael Schumacher. „Este un act de mare curaj”

După aproape cinci ani şi jumătate de la dramaticul accident pe care Michael Schumacher l-a avut în timpul unei curse de Formula1, Corinna, soţia marelui campion a decis să se mute definitiv la Mallorca. Vila a fost cumpărată de la Florentino Perez. Până în acest moment, Schumacher a fost tratat de medici în Elveția.

 

La Mallorca, Schumacher poate beneficia de o clinică specializată, iar clima este un factor important în tratamentul campionului. Vila Zasmin care i-a aparținut în trecut președintelui lui Real Madrid, Florentino Perez are două piscine, o grădina mare, heliport și privire la mare.

„O schimbare de climă poate ajuta și produce minuni. Soarele reduce colesterolul, iar clima meditaraneană cu siguranță va ajuta. Soarele te face fericit”, au notat jurnaliștii de la InTouch.

Ne puteți urmări și pe Google News

Schumacher a suferit două operații la spitalul din Grenoble, după care a fost transferat pe 16 iunie 2014 la un spital din Lausanne. Pe 9 septembrie 2014 a fost externat și a fost tratat în propria locuință din Gland, Elveția.