La Mallorca, Schumacher poate beneficia de o clinică specializată, iar clima este un factor important în tratamentul campionului. Vila Zasmin care i-a aparținut în trecut președintelui lui Real Madrid, Florentino Perez are două piscine, o grădina mare, heliport și privire la mare.

„O schimbare de climă poate ajuta și produce minuni. Soarele reduce colesterolul, iar clima meditaraneană cu siguranță va ajuta. Soarele te face fericit”, au notat jurnaliștii de la InTouch.

Schumacher a suferit două operații la spitalul din Grenoble, după care a fost transferat pe 16 iunie 2014 la un spital din Lausanne. Pe 9 septembrie 2014 a fost externat și a fost tratat în propria locuință din Gland, Elveția.