Michael Jackson, Astrologia și Astronomia. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Te pui pe treabă, acţionezi, dar încă cu prudenţă, tatonând atent reacţiile. Te aştepţi la rezultate rapide, dar conjunctura te avertizează să ai răbdare, Roma nu s-a construit într-o zi!

29,30 august

 

Michael Jackson, Astrologia și Astronomia. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Pe 29 august s-au născut Michael Jackson, Bob Beamon, Slobodan Miloşevici, Petre Magdin, Nicolae Dunăreanu. Pe 30 august s-au născut Mary Shelley, Ernest Rutherford, Jacubus Henricus van Hoff, Cameron Diaz, Warren Buffett, John Gunther, Alexandru Mustăţea, Ştefan Caban, Victor-Emanuel Sahini.

O notă specială pentru Warren Buffett, Oracolul din Omaha, care, pe 30 august 2020, implinește 90 de ani. Vârsta i-a intrecut numarul miliardelor!

În calendarul creștin-ortodox, pe 29 august, este, cu roșu, Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul, iar pe 30 august sunt Sfinții Varlaam și Ioan de la Secu, niște români mai vechi.

Tradiţional, pe 29 august, în ”Kalendar” este Crucea Mică, Sf. Ioan de toamnă, Sf. Ioan cap tăiat, Brumariul. „Aduce cu sine o seamă de interdicţii asupra tăiatului fructelor şi legumelor ce au o formă rotundă sau alimentelor ce amintesc de sângele vărsat (vinul roşu, în special)... zi deosebit de periculoasă, ţinută pentru a nu se îmbolnăvi de friguri”. Antoaneta Olteanu, „Calendarele Poporului Român”, 2001, pagina 383.

 

Se pomeneşte, cu întristare, Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul. Este post negru. Probabil că vă mai amintiţi din şcoală, de la religie, istoria cu regele Irod, fratele lui Filip şi soţia acestuia Irodiada, pe care o ia Irod. De reproşurile lui Ioan, altfel iubit şi preţuit de Irod, dar duşmănit de regină. De primul strip-tease din istorie făcut de Salomeea, fiica reginei, ca să-i smulgă regului promisiunea executării lui Ioan. De aducerea Capului Botezătorului pe o tipsie de argint.

Legenda spune că ochii Botezătorului s-au deschis şi capul fără corp a şoptit câteva cuvinte regelui, de nimeni altcineva auzite. Regele a rămas gânditor apoi a plecat din sală. Sfetnicii de taină spun că l-au auzit plângând, dar poate fi doar o părere...

Mel Brooks, în stilul caracteristic al rasei, pentru că numai evreii pot face bancuri bune despre cele sfinte a spus: "nu este bine să-ţi faci duşmancă o femeie care poate s-o pună pe alta mai tânără să se dezbrace!"

De trei ori am fost în Siria, la Damasc, oraşul cel cu şapte porţi şi tot de atâtea ori am fost în Moscheea Omaiazilor unde este un relicvariu, din bronz, care se spune că ascunde Capul Botezătorului. În Islam Ioan Botezătorul este un Profet ca şi Domnul Nostru Iisus Hristos.

Mă tem că flacăra războiului a mistuit nepreţuitele covoare persane de acolo, şi au distrus şi relicvele creştine. La Damasc m-am simţit la fel de bine ca în Teheran, sau în pădurile Virginiei, sau la Paris. Oare de ce nu poate să fie pacea promisă, cea de o mie de ani?

Începe Postul Negru care ţine până la Înălţarea Crucii, 14 septembrie. Postitorii îşi mântuiesc sufletul de cele mai mari păcate din viaţă, omucideri de oameni şi de prunci născuţi sau lepădarea celor nenăscuţi, aprinderi, furturi cu ucidere, lăsarea familiei fără căpătâi. Mâncarea de post nu trebuie tăiată, ci doar frântă de mâna postitorului. Nimeni altcineva nu trebuie să atingă mâncarea de post: numai apă neâncepută şi turtă coaptă pe cărbuni. Antoaneta Olteanu, Idem, pagina 384.

Iluzii de ţărani... niciun păcat mare, capital, nu este iertat, mai ales omuciderea, care este păcat împotriva lui Dumnezeu Tatăl şi nesocotirea poruncilor Fiului. Dar, omul greşeşte...

Doamnelor și domnilor, astăzi îl pomenim pe Michael Jackson, au trecut destui ani de la moartea lui. Nu mi-a plăcut, cât a trăit, cu atât mai puțin după, nu am ascultat niciodată muzica lui, nicio bucată întreagă, sau un video. Negrul care voia să devină alb, omul care voia să devină zeu! Ce patetic, ce mahala de negri! Dar exemplul lui de prost gust, sfidarea împinsă dincolo de limite, toate atitudinile lui excentrice şi bizare au avut rolul lor în lumea aceasta. Probabil că acum râde de noi, dacă drăcușorii i-au mai lăsat mutrişoara chirurgicală de Mozart-copil şi mai are cu ce să râdă!

Michael Jackson a fost un geniu! Filosofic, nu mă refer la muzică. Prin toată viaţa și muzica lui a demonstrat animalitatea acestei lumi, prostia şi lipsa de discernămînt a marii majorităţi. Ia gândiţi-vă, puţin! Mie, acum, îmi lipseşte, ca termen negativ de comparație! Muzica lui, rudimentară, dansul lui tribal, tobele africane, ritmul care înlocuia melodia, muzica simplă care îmbia la sex și violență - muzica a fost repede uitată, ca orice lucru fără valoare, o modă trecătoare, o efemeridă în consumismul accelerat. A fost ajutat de o întreagă echipă de PR care l-a pus să cânte pentru pace, ecologie și globalizare. Dar, din sutană i se vedeau codița și cornițele!

"Evenimentul Zilei" din 29 august 1895 a fost că "motocicleta" a fost patentată de Gottlieb Daimler, în Germania. Începutul unei epoci de pasiune şi romantism, de duritate şi visuri pe acest cal modern, motocicleta. "Dumnezeu a creat omul, Mr. Colt l-a făcut egal şi motocicleta i-a dat libertatea!" din înţelepciunea hippy, poate cel mai interesant folclor modern!

Vedeţi, şoferii noştri de automobile şi camioane nu sunt obişnuiţi cu prezenţa motocicliştilor. Tot în general, cu tot respectul şi fără să se supere nimeni, românii, statistic vorbind, nu prea sunt dotaţi pentru condus. Nici statul, nici măcar maşina! Nu au o vedere panoramică, nu anticipează, nu corelează spaţiul cu timpul de frânare şi viteza, sunt neatenţi şi beau, beau alcool, în continuare, și la volan! De aceea e un masacru pe şoselele noastre! Nu trebuie asprite pedepsele, ci doar aplicate cele prezente!

Asta nu înseamnă că în România nu sunt câţiva băieţi foarte buni, apţi pentru cursele de formulă. Bunul meu prieten, Radu Grozea, care m-a părăsit fără să-mi ceară voie, plecând într-o lume unde pistele de alergări sunt din pulbere de stele, ca "om liber şi de bune moravuri" ei bine, fostul director din TVR şi marele om de automobilism, matematicianul de excepţie, îmi spunea că un pilot de formulă nu se naşte în trafic! Avea dreptate bunul meu prieten...

Din nou, problema sportului, a sportului fiecăruia dintre noi! Nu mă interesează echipe de celeşti, sau de zei, recordurile uneia, sunt afaceri, este o industrie, sunt pariuri, e vorba de parale multe, eu vreau să facă sport, mişcare, fiecare dintre noi! Numai aşa ne putem păstra sănătatea ameninţată din toate părţile!

Cred că este o problemă naţională, poate chiar una de securitate naţională, în perioada aceasta a distopiei sanitare.

Dar astăzi revenim la marea mea pasiune, astrologia. Mă voi referi un pic la istoria astrologiei. Se fac greșeli, în presă, cu siguranță, din neștiință. Nimeni nu mai are timp să studieze ceva de plăcere, cum ar fi istoria astrologiei, ci toată lumea este înregimentată în maratonul pentru câștigarea banilor. Nici eu nu am studiat istoria astrologiei de plăcere, ci era un curs de trei semestre la școală, la Madrasse Omar Khayyam. Iar profesor era un neamț al dracului, Doamne iartă-mă, ca un gestapovist, nu-ți ierta nicio greșeală!

O să trec, zâmbind, peste originile divine și tradiționale ale astrologiei. Le-am tot spus!

Există o părere greșită, larg răspândită în public și susținută de savanți și oameni de știință: ”Astrologia este fata nebună a unei doamne onorabile, astronomia!” Adică se pune căruța înaintea cailor, astronomia, înaintea astrologiei. Vorba asta inexactă nu a fost spusă de Bailly, de Voltaire, de Newton, nici măcar de... Stalin! Cineva a avut timp de pierdut și a urmărit pe firul timpului această afirmație atribuită atâtor oameni celebri, care, vai, nu a spus-o nimeni, niciodată. Prima dată a fost menționată într-un articol despre eclipsele de soare în numărul din 15 septembrie 1878 al prestigiosului ”London Times”. Articol semnat de un anume John Smith, evident, nume de redacție. ”Fake News” sau ”Fuck News”?

Nu o să mai dau citate și trimiteri la cărți, ar trebui să scot prea multe cărți din bibliotecă. Dar tot o să vă spun despre o carte. Modestă, broșată, cenușie: ”La început a fost Sumerul” scrisă de marele savant Vojtech Zamarovský, o carte in quarto de 272 de pagini, apărută la Editura Albatros în anul 1981.

M-am răzgândit, tot o să vă dau un citat din carte, de la pagina 158.

”Cerul și pământul erau, în concepția sumerienilor, legate fatal; ceea ce se petrecea pe pământ era numai o reflectare a ceea ce se întâmpla în cer, iar oamenii și orașele puteau să-și afle soarta din stele, uneori chiar anticipând. Astfel bolta înstelată reprezenta în ochii sumerienilor o carte mare scrisă cu litere de stele, în care savanții puteau citi destinul întregului ținut și al fiecărui individ în parte. O lume macro-microscopică. Astfel a luat naștere astrologia, adică știința de a prezice evenimentele viitoare din mișcarea stelelor. De la religia sumeriană, trecând prin astrologie, am ajuns din nou pe un tărâm mai real, la realizările sumerienilor în sfera științelor naturale. Cunoștințele astronomice constituiau de cele mai multe ori numai un produs derivat al prezicerii din stele”.

 Această afirmație despre întâietatea astrologiei făcute în era dictaturii comunismului, în timpul supremației impuse a ateismului și a concepției materialist-științifice despre lume cred că este suficientă. Mai am multe alte surse, dacă trebuie...

De exemplu, Sir Max Mallowan, cel de al doilea soț al Agathei Christie, un eminent arheolog, un distins sumerolog, scria: ”... acum mai mult de cinci mii cinci sute de ani, poate chiar șase mii de ani, astrologia era, în Sumer, cea mai avansată știință și religia îmbrățișată de toată lumea. Soarele, Luna, planetele, simbolizau zeii cei atotputernici, iar astrologia oferea interpretarea voinței lor. Akkadienii credeau că planetele sunt ochii zeilor, stelele care nu clipesc niciodată și privesc mereu la muritori ca să-i supravegheze dacă sunt supuși și ascultători.”

Mult timp, mii de ani, regele, împăratul, oamenii, în general, erau interesați doar de aspectul pragmatic, social, al Astrologiei, de la care așteptau soluții și preziceri pentru problemele lor, prezente sau viitoare. Nu îi interesau absolut deloc ce distanță este de la Pământ la Soare, descrieri și date cu care s-a ocupat mult mai târziu, Astronomia.

Astrologia și Astronomia, de fapt, au fost amestecate până în secolul XVI. Despărțirea lor a fost făcută prin suprimarea catedrelor de astrologie din toate universitățile europene, pe la sfârșitul secolului, sub influența raționalismului științific al Renașterii. Și, înlocuită cu astronomia. Atunci au fost desființate și catedrele de alchimie și homeopatie în favoarea științelor exacte, chimia și farmacia. De fapt, gurile rele spun că a fost o mișcare generală antisemită, din întâmplare, sau pentru că erau deștepți și erudiți, șefii catedrelor respective erau, mai peste tot în Europa, evrei!

Să respingi astrologia catalogând-o ca fiind doar o păcăleală de șarlatani dovedește prostie și ignoranță.

Cu această mentalitate nu m-am împăcat, este unul dintre motivele pentru care m-am pustnicit. Să oferi în mod voluntar, premeditat, ceva de proastă calitate publicului, numai pentru că ai impresia că publicul consumă orice! Dar ce spun, ca prostul, lumea este plină de produse proaste chinezești, iar modul de producție asiatic nenorocește omenirea prin consumarea rapidă a resurselor. Astrologia de tv este doar o mică parte, un exemplu, până la urmă comic, dar toată viața domniilor voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți este guvernată de aceste principii. Vi se oferă nimicuri, calitate inferioară, prostii, pentru că ”cineva” a hotărât că sunteți proști și asta meritați!

Aș vrea să ridic, să declanșez revoluția tocilarilor, să pun un pic lucrurile la punct. În decursul timpului am fost cel care am formulat, primul, multe concepte. Fără o ordine anume, mi-aduc aminte acum de ”mișcarea de rezistență” pe care am formulat-o pe când aveam emisiuni zilnice la două tv, acum vreo 15 ani. Și multe altele, dar o să povestesc altădată, cu mare plăcere, deja imbecilii se uită la ceea ce am scris despre familia mea și despre întâmplările din viața mea ca la un dragon ce scoate flăcări pe nări! Dacă nu îmi fură ceea ce am scris, cum s-a întâmplat cu ”Masa de Crăciun din anul 1937” a bunicilor mei. Este familia mea, viața mea, întâmplări prin care am trecut, istoria alor mei, oameni pe care i-am cunoscut! Și cu multă plăcere o să vă mai povestesc din amintirile mele, după cum mulți dintre domniile voastre solicitați. Mâine, sau niciodată...

Acum, să recapitulăm, istoric, a fost mai întâi astrologia, astronomia a apărut ca un produs derivat. Mâine o să trecem la altceva, poate din nou despre astrologie, să vedem ce mai aduce pisica, pentru că mâine, este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP    29,30 august  2020,   weekend

 

BERBEC  Adesea, eşti un artizan al gloriei altora, care ocupă un postament nemeritat, iar ţie iti ramân migrenele, spatele rupt şi portofelul gol. În weekend rupe tradiţia, refuză să mai fii folosit! Sâmbătă  reuşeşti să cazi de acord şi să închei o alianţă cu cineva din anturajul apropiat. În general eşti prea dur cu tine şi cu cei din jur, astăzi când gândire ta este mai flexibilă, oferă-ţi momente de distracţie, de exemplu, un spectacol pe seară, sunt reluări de excepție pe net. Duminică este o zi de cumpărături. Nu-ţi fă niciun program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. Este bine să eviti, dacă poţi, subiectele cu caracter emotiv.

TAUR   Aspectele bune sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai un weekend obositoar, dar fără evenimente notabile. O perioadă care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi! Sâmbătă sunt posibile  mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau proiect, probabil pentru toamna care îşi intră încet-încet în drepturi. Sâmbătă, aspectele iţi indică să nu te repezi să tragi concluzii, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti prin mobil, din presa, sau reţelele de socializare par importante. Duminică - posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. Seara plăcută, favorabilă dragostei.

GEMENI    În dragoste este bine să-ti recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Este cazul acestui weekend, când poţi întoarce în favoarea ta un impas sentimental, sau te poţi bucura de un avantaj. Sâmbătă configuraţiile benefice sunt în cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obositoare, dar fără evenimente notabile. O zi care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi, dar nici nu ai de ce să-ţi aminteşti mai târziu! Duminică trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Evită băuturile reci şi alimentele prea grase, sau foarte consistente. Duminică nu prea îţi arde de glumă. Este una din zilele acelea când eşti posomorât şi mizantrop, dar trece cu un pahar de... vorbă!

RAC   Pe plan sentimental e momentul unor discuţii. Discuţii placute, relevante şi, în weekend, chiar necesare. Din când în când, trebuie reinventată arta amorului, iar discuţia este primul pas! Lumea s-a săturat de conflicte şi înfruntări, de distopia sanitară, aşa că pacifistul  Rac poate să prevaleze. Sâmbătă găseşti o mare satisfacţie în ajutorul pe care-l oferi la treburile casei, sau în sprijinul unui prieten. Ascultă-ţi vocea instinctului profund şi redu ritmul, sâmbăta este o zi de odihnă. Duminică ai parte de un fel de cadou mare, poate o veste bună, un fapt neaşteptat şi care te pregăteste pentru niste planuri de viitor la care nici nu indrazneai sa te gandesti.

LEU  Eşti pe drumul cel bun! Înlături din calea ta obstacolele, în special propriile limite. În weekend te distrezi, te odihneşti, eşti mai entuziast şi te gândeşti cu multă încredere la viitor. Sâmbătă eşti distrat şi nu te poţi concentra după o săptămână obositoare. Poate un pic-nic, un grătar, sau o ieşire în oraş cu familia sau prietenii te reconfortează şi îţi „încarcă bateriile”. Duminică horoscopul este slab aspectat, dar ai configuratii minore faste mai ales in domeniul distracţiilor, că asta trebuie să faci în weekend!  Proiectele tale de weekend sufera de un defect major - se bazeaza mai mult pe întamplare decat pe planificarea abila a fortele proprii!

FECIOARĂ   Conjunctura îţi indică să nu te repezi să tragi concluzii, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti prin mobil, din presa, sau reţele, par importante. Sâmbătă, în dragoste este bine să-ti recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Este cazul zilei de azi, când poţi întoarce în favoarea ta un impas sentimental sau te poţi bucura de un avantaj. Nu trebuie să stai ore întregi sub duş, apa costă!  Duminică trebuie să zâmbeşti şi să-ti păstrezi calmul, mai ales dacă auzi si vezi lucruri neplacute; mananca alimente naturale si evita dulciurile și alcoolul. In urma unei analize cinstite si atente trebuie sa lasi deoparte problemele care nu sunt ale tale si sa te concentrezi la propriile interese.

BALANŢĂ   Intrigile, bârfele, le laşi în weekend celor care nu au altă treabă! Eşti foarte ocupat şi nu ai timp de frivolităţi. Se apropie nişte termene autoimpuse şi eşti întârziat, în criză de timp! Sâmbătă ai nevoie de mai multă mişcare, de mai mult sport. Trebuie să eviţi mişcările bruşte. Program de distracţie pe seară, profită din plin. Duminică este evident că magia relatiilor sociale este cam departe de modul tau direct de abordare. Totuşi, vei avea castig daca vei adauga si un zambet. Acordă mai mult timp familiei,  prietenilor vechi,  te vei simţi foarte bine.  Nu încerca să-ţi depăşeşti condiţia cu orice preţ, nu cheltui mai mult decat îţi poţi permite.

SCORPION  În weekend treci printr-o perioadă puţin mai dificilă, obositoare, cu toate pe capul tău! Reuşeşti să cazi de acord şi să închei o alianţă cu cineva din jurul tău, ca să-ţi fie de ajutor! Sâmbătă eşti pe drumul cel bun! Începi să înlături din calea ta obstacole, în special propriile limite. Te distrezi, te odihneşti, eşti mai entuziast şi te gândeşti cu încredere la viitor. Duminică reflectezi că  de mai multa vreme doreai un grad mai mare de libertate materiala pe care stelele te sprijina astăzi sa-l obtii prin harnicie si chiar cu putin noroc. Astrele au aspecte favorabile : sănătatea îţi este bună, viaţa personală – armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.

SĂGETĂTOR   Prea multe discuţii, prea multe dezbateri, vorbe multe pentru un amănunt. Tragi concluzia că Napoleon avea dreptate: dacă voia să realizeze ceva, numea un general, dacă nu voia - o comisie! Sâmbătă ai nevoie de o evadare în natură. Poate la mare, poate la munte. În orice caz trebuie să eviţi orele întunericului când călătoreşti. Soarele, lumina, te avantajează în această sâmbătă. Duminică cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, centaurul lor cel protector.

CAPRICORN  Ai ceva de reproşat partenerului, unei persoane apropiate. Încearcă să comunici indirect nemulţumirea ta, fără să fie un reproş. Dacă înţelege, o să-ţi aprecieze delicateţea! Dacă nu... Sâmbătă favorabilă pentru fiinţa magică dar sentimentală din tine. Iţi prieşte o discuţie la o cafea cu ingheţată şi faci planuri. Prietenii te ajuta astazi chiar fara sa-i bati la cap. Veşti bune. Duminică, cu zodia lipsita de planete (exceptând eternul Pluton) si slab aspectata, fie te plictisesti teribil, fie te enervezi de lipsa evenimentelor si de mediocritatea distracţiilor.  Nimic nu te multumeste azi si esti convins ca meriti mai mult. Poate ca da, poate ca nu, dar nu te astepta la minuni!

VĂRSĂTOR  Te pui pe treabă, acţionezi, dar încă cu prudenţă, tatonând atent reacţiile. Te aştepţi la rezultate rapide, dar conjunctura te avertizează să ai răbdare, Roma nu s-a construit într-o zi! Sâmbătă apare ceva neprevăzut. Trebuie să lucrezi ceva în plus, sau ceva de rezolvat pentru familie. Spre seară ai impresia că ai urcat pe un munte, eşti foarte obosit, dar foarte mulţumit!  Duminică verifici vorba care spune că: experienta este suma greselilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante sau pe cele care pot diminua gelozia!

PEŞTI    Chiar dacă ai dreptate şi spui numai adevărul, nu te poţi opri să nu faci câteva remarci deplasate despre cei din jurul tău. În weekend trebuie să-ţi ţii gura şi să fii elegant în exprimare! Sâmbătă trebuie să o iei de la capăt, să reevaluzi situaţia şi să faci alte planuri pentru weekend. Consultă-te cu cei din jur, cu anturajul apropiat, să vezi şi părerile şi dorinţele lor. Contează!  Duminică un fel de umanism naiv si bunatatea caracteristice zodiei te fac vulnerabil la santajul sentimental paracticat de una dintre realatiile tale. Esti intr-un punct mort şi cu anturajul şi cu relatiile sentimentale. Nu este o idee rea sa incerci sa lamuresti lucrurile, macar parţial.