Episod delicat la guvernare: Dragnea a început să-l ironizeze pe Tudose

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a arătat vizibil deranjat de faptul că premierul Mihai Tudose s-ar fi speriat de manifestațiile de miercuri din fața Guvernului, când mii de protestatari au criticat transferul plății contribuţiilor de asigurări de la angajator la angajat.

O delegaţie a protestatarilor prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei a fost primită, miercuri, la discuţii la sediul Guvernului, la finalul cărora Tudose a spus că deși nu s-a renunţat la transferul plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat, totuși se caută o soluţie care să mulțumească pe toată lumea. „Nu s-a luat decizia renunţării la acest transfer. Găsim o soluţie de compensare sau de implementare a Legii salarizării, dacă se poate să nu mai facem acest transfer să vedem cum compensăm, acolo va fi soluţia aleasă”, a zis premierul, alături de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu

Ironiile lui Dragnea

„Nu putem să renunţăm la orice măsură care ajută salariaţii din România pentru că ne speriem de un protest. Așa ceva nu se acceptă", a spus Liviu Dragnea, miercuri, la Mioveni. Întrebat dacă premierul s-a speriat, Dragnea a zis vădit ironic: „Doamne-ferește! Nu îmi permit să spun așa ceva”.

De asemenea, întrebat cum comentează faptul că Tudose ar fi anunţat, după întâlnirea cu sindicaliştii, că este dispus să ia în calcul renunţarea la măsura trecerii contribuțiilor de asigurări de la angajator la angajat, Dragnea a fost iar ironic: „Deci mai avem o speranţă, dacă ia în calcul, mai avem o speranţă. Dacă ne primeşte la discuţii, da, dacă nu, domnul Hossu (preşedintele Cartel Alfa - n.r.) să conducă dumnealui Guvernul, e foarte simplu”.

Avertisment

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus joi seară că nu se poate pune în aplicare legea salarizării fără să se implementeze şi transferul de contribuţii de la angajator la angajat și dacă există nemulţumiri, atunci se poate face o creştere a salariilor cu 5% şi lucrurile pot rămâne la fel.

Dragnea a mai explicat, la Mioveni: "Trecerea contribuțiilor de la companie la angajat înseamnă că pentru angajat cresc contribuțiile la pensii. Angajatorul nu va avea o cheltuială totală mai mare, iar salariatul va avea un venit net puțin mai mare, în funcție de salariu. În condițiile în care salariatul câștigă, în condițiile în care se simplifică procedurile în cadrul companiei și compania nu pierde, de ce ar trebui să renunțăm? Doar pentru că sunt dispute la televizor?"