Evenimentul Zilei > EVZ Special > Cea mai mică bancnotă din lume se află în casa învăţătorului Cărăbuş din Dolheştii Mari
Cea mai mică bancnotă din lume se află în casa învăţătorului Cărăbuş din Dolheştii Mari

Cea mai mică bancnotă din lume se află în casa învăţătorului Cărăbuş din Dolheştii Mari

Ora de curs poate să înceapă, după ce s-a auzit clopoţelul. Învăţătorul Vasile Cărăbuş a conceput programa şcolară, prezentând în acest fel călătorilor care bat la uşa casei sale istoria satului sucevean unde s-a născut.

Dolheştii Mari îmi apare astf el prin miile de obiecte ale generaţiilor stinse demult. În urma lor au rămas poveştile unui secol, cuprinse în muz eul pe c are dascălul l-a c onstruit cu mig ală, o viaţă întreagă. Adunând de pe la consătenii săi lucrurile c are, altfel, ar fi ajuns la gunoi.

 

Un concept

Concepţia s a nu est e t otuşi de a-l pune pe vizit ator în f aţa unor siluet e din lemn, lut s au fier, f otografiind e ventual c orpuri inerte. Gazda vrea mult mai mult. Anume să pleci din odaia lui cu lecţia pe care n-o vei uita prea curând. După ce ţi-a explicat de unde se trag invenţiile omenirii, căci nu la noi s-au născut opaiţul sau fierul de călcat, de pildă.

 

Primul oaspete

„Doar c e-am t erminat t otul de ar anjat”, îmi zic e, pentru că sunt chiar primul oaspete. Până acum unde aţi ţinut toate lucrurile astea? „În magazie”.

Acolo mai ar e şi acum mult e lucruri care nu încap în zona elitistă, destinată privitorului.

Şi ce v-a făcut să le daţi aripi abia acum? „E un destin în toate, nu-i aşa?”, îmi dă răg azul de a înţeleg e că am intr at în f elul său de-a aranja lumea.

Surpriza din sertar

Înainte de t oate, îl văd că scoate dintr-un sertar o punguţă în care ţine mogâldeaţa, îi zice el, cea mai de preţ.

Bancnota de 10 bani de pe timpul R egelui Ferdinand. Din 1917, mai precis. Are şi chipul Suveranului pe faţa principală.

„Cea mai mică bancnotă din lume!”, adaugă, înscrisă ca atare în Cartea Recordurilor, mă asigură.

Are trei centimetri lungime şi 2,2 centimentri lăţime.

 

Moştenirea satului

Ajunsesem în cămăruţa aceasta, cu pereţi proaspăt văruiţi, la rândul ei restrânsă, în care abia îţi vine să cr ezi că e posibil să încapă 100 de ani.

N-a fost nevoie să umble prin toată ţara, cum fac alţii, să adune de pe unde poate sau i se iveşte ocazia, tot felul de minunăţii.

Tot ce văd în jurul meu acum şi-a trăit veacul pe Valea Şomuzului, la 15 kilometri de Fălticeni, în diverse gospodării.

Privit în fel şi chip

Unii l-au ajut at în p asiunea s a. „Uite, păstrează tu în colecţia ta ce mi-a rămas de la mama”. „De la bunica”. „Din străbunici”.

Alţii l-au pri vit ciudat. Ca şi cum el ar fi dat import anţa necuvenită unor fleacuri ieşite demult din uzul actualităţii.

 

Îmi iau notiţe

Scot c aietul şi înc ep să notez explicaţiile celui care nu mai zâmbeşte, dintr-odată. Şi-a luat mina profesorului de la catedră.

Mişcări ample. Se uită când la mine, când spr e lucrurile pe care le des crie. Vorbeşte rar, să fie sigur că r eţin es enţa. Nu s e pierde în amănunte.

Eu, elevul, îl ascult cu atenţie. Parcă îl văd că după aceea scoate catalogul şi mă chestionează…

 

Despre lumină

Cel dintâi c apitol e dedic at luminii. Se referă la op aiţe. Din lut. În ele se introducea, la început, seul de o aie. Pe urmă ap are lumânarea, din aceeaşi materie primă.

Uite şi lumânarea gradată. Era o altfel de unitate de măsurare a timpului. După cum cobora flacăra, îţi dădeai seama cât a trecut.

Felinarul pentru căruţă e şi el prezent. La fel ca şi cel de mai târziu, dotat cu o glindă c oncavă, sporindu-i fascicolul.

Lampa cu agăţăt oare. S e atârna de un cui bătut în t avan. Dar nu oricând, ci numai în duminici şi de sărbători. Atunci familia s e aduna şi pâlpâir ea flăcării dăde a tutur or măc ar impresia momentului special.

 

Urmează lutul

„Aici a fost cândva uliţa olarilor”, se referă la strada pe care se află casa lui. În partea asta a satului erau mulţi meşteri de acest fel.

De la ei a păstrat, spre exemplu, ulciorul pentru vin cu un orificiu în toartă, pe unde lichidul să respire.

Introduceai în corpul lutului o nuieluşă din alun. Puneai apoi vasul în cuptor, la ars. Îl scoteai, iar beţigaşul, deşi victimă sigură a sufocantei călduri, îşi făcuse totuşi datoria.

 

Apoi fierul

Trecem la obiect ele de uz gospodăresc. F iarele de călc at. Le văd aliniate de-a lungul unei poliţe, fiecare în stilul său.

Primele dat e vin în legătură cu c eea c e au făcut chine zii, în v echime, c a des chizători în materia asta. Anume oale cu apă fiartă aşezate pe haine, pentru a le îndrepta.

„Maşina de călcat”, din fier, a fost mai întâi încălzită pe plită, înainte să p atineze de-a lungul pânzeturilor. Un confrate al ei e mai cizelat. În burta lui aşezai un fel de lingou metalic, încins.

„Pe acesta din urmă l-am găsit la un cizmar. Nu mai avea ce face cu el”. Era cât pe ce să-l arunce, când cineva i-l cere pe nepusă masă. Normal că i l-a dat. „Ce faci cu el?”, l-a întrebat atunci, demult, cizmarul.

Dascălul a luat obiectul şi l-a botezat din nou, după c e îl curăţase de rugină, arătând numai bun de folosit.

Următoarea generaţie est e a fiarelor care înghiţeau jăratec.

 

Amintire de la tatăl său

Un brici. Ai zice că nu e mare lucru de capul lui. Povestea sa e însă legată de t atăl interlocutorului meu. Şi de vr emurile când trebuia să t e descurci cum poţi, căci la mag azine nu-ţi pune ai gândul să găseşti. Era imediat după Al D oilea Război M ondial. „Tata a luat o coasă veche şi din ea a făcut bricul ăsta”.

 

Calculatorul inspectorilor

Ajung la un obiect f oarte greu, deşi ocupă puţin sp aţiu. E îndopat cu cifr e, aliniate precum nişte manete  care se mişcă înainte şi înapoi, de-a lungul corpului semi-rotund, alungit.

„Acesta e primul calculator”, vrea să spună din satul lui.

Pe c are îl f oloseau inspectorii agricoli cu mai bine de 50 de ani în urmă. Le zic eau în ac est fel ţăranilor ce cote au de dat la stat.

 

Primul cuvânt din Abecedar

Iată un „Abecedar” de la 1900. Primul cuvânt care se învăţa atunci era „Oi”. Deci nu „mama”, cum zice ţâncul după ce s-a şters prima oară la nas. Cartea are paginile atât de plăpânde, în zdrenţuirea lor, încât mi-e teamă să le ating, să nu cumva să se trasforme pe dată în praf. Observ în partea a doua, descrise într-un limbaj foarte direct, o serie de întâmplări din viaţa de zi cu zi, dar şi anecdote cu trimiteri la natura umană. Câteva titluri se referă cu obstinaţie la beţivi. „Era o modalitate de a combate consumul de alcool”, aud precizarea. Din „Traista lui Esop” răsare pe dată o povaţă. „Un mare cărturar grec spuse că tot omul poartă cu sine două traiste. Una dinainte şi alta dinapoi. Traista dinainte e cu vieţile altor oameni. Traista din spate e cu vieţile sale. El vede mai lesne cusururile altora, decât pe ale sale”. O lecţie valabilă şi azi.

 

Principiile omului de la catedră

Vasile Cărăbuş s-a născut în 1954. După exact 20 de ani păşea în şcoala satului său, în calitate de învăţător, după ce absolvise Liceul Pedagogic din Suceava. „Răspunederea profesorului e foarte mare. Trebuie să ai grijă de elev, pentru că orice eşec al dascălului poate avea consecinţe grave asupra întregii vieţi a copilului”, exprimă crezul. „Nu am lăsat niciodată un elev repetent. Pentru că cel din urmă a ajuns mai bine ca primul”, e un fel de a spune că fiecăruia trebuie să-i dai mai întâi şansa, nu să-i pui bariera. Domnule învăţător Cărăbuş, sper că eu voi obţine o notă bună…

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.