Personalul care asigură întreţinerea trenurilor de metrou ameninţă cu greva generală.
Preşedintele Sindicatului Liber Metrou, Ion Rădoi, a anunţat declanşarea conflictului de muncă între firma franceză Alstom şi salariaţii Metrorex.
"În 2004, personalul de întreţinere a metroului era 1.200 de salariaţi şi acum sunt numai 530 salariaţi. În 2009, în urma preluării de către firma franceză Alstom, contractul anual pentru întreţinere ne costă 50-60 milioane euro, iar, în aceste condiţii, a fost încheiat un acord social prin care salariaţii trebuiau să beneficieze de aceleaşi drepturi cu cei care au rămas în activitatea de exploatare", a precizat Rădoi, citat de RTV.
Reprezentanţii muncitorilor au cerut Ministerului Transporturilor să analizeze contractul cu Alstom, care ar câştiga de cinci ori mai mult decât este normal.
Sindicaliştii acuză firma Alstom că nu vrea să încheie contractul colectiv de muncă şi nici să majoreze salariile cu 23%. Cele şase runde de negocieri între reprezentanţii companiei franceze Alstom şi muncitori au eşuat. Compania a oferit o creştere de 10 procente, însă sindicaliştii au refuzat-o.
Ei avertizează că nu vor mai face revizia trenurilor din subteran, dacă nu li se vor îndeplini cererile.
CITIŢI ŞI: