Metroul din Drumul Taberei stârnește un adevărat război între doi foști miniștri ai Transporturilor.
Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, a lansat un atac dur la premierul Ludovic Orban, în contextul în care acesta din urmă a făcut o serie de precizări despre Magistrala 5 de Metrou.
Orban a declarat vineri că Metroul din Drumul taberei poate fi dat în folosință anul viitor, în lunea iunie, iar constructorii au toate condiţiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite
„Degeaba mergeți pe un șantier domnule prim-ministru Orban , doar la plimbare, dacă în loc să aperati interesele statului plecați cu ideile constructorului care va găsi întotdeuna scuze pentru slaba mobilizare și, pe langă asta, va mai da și statul în judecată pentru fonduri suplimentare (așa zisele claim-uri)”, este mesajul lui Răzvan Cuc.
„Ca să elucidăm misterul (chiar și pentru dumneavoastră) Magistralei 5 : voi publica, recent, calendarul primit de la antreprenor , care plănuise inclusiv o vizită la începutul lunii Noiembrie și punerea trenului pe șine, în 6 statii din magistrala 5, dar și punerea în circulație a metroului, la sfârșitul acestui an.
Ce vrea să ascundă guvernul care nu își asumă nimic ?
Vă spun eu: între stațiile Drumul Taberei 34 și Parc Drumul Taberei există unele puțuri, chipurile problemă apărută la începutul lunii Noiembrie.
Realitatea este că știau de la începutul anului de aceasta situație, dar nu au avut curaj să avanseze un termen, iar acum solicită, suplimentar, încă 6 luni.
Au solicitat în mod repetat prelungirea contractului, dar Metrorex a refuzat și le-a cerut să respecte termenul de punere în circulație și anume finalul lunii Decembrie 2019( există o bogată corespondență în acest sens).
Prin capitularea de astăzi, în fața constructorului, a lui Ludovic Orban se vor întâmpla 2 lucruri :
⁃ prelungirea termenului de dare în folosință, pentru anul viitor;
⁃ crearea premiselor ca statul român să plătească suplimentar desi, culmea, întârzierea la acest proiect este colosală!
Dacă erați români adevărați rămâneați fermi pe poziție și nu ignorați adresele semnate, prin care statul român era protejat și firma era obligată să respecte termenul de dare în folosință.
Felicitări ! Ati bifat 2 „succesuri”: ați prelungit și termenul și veți mai pierde și niște bani !
Dar ce contează pentru voi, doar plătesc românii !!!
Să vă mai dau un pont (gratis) Metrorex decide în contract, nu firma constructoare, cu atât mai mult cu cât acest proiect este din 2011. În această situație Metrorex își poate exercita dreptul de a cere firmei constructoare să-l finalizeze cât mai repede.NU mai faceti circ , apărați românii !!!!”, a mai scris Răzvan Cuc pe Facebook.
În luna iulie a acestui an, Răzvan Cuc a declarat că metroul din Drumul Taberei poate fi dat în folosință la finele acestui an. Ba mai mult, acesta afirmase că dacă termenul nu este respectat, atât el cât și directorul Metrorex urmau să își dea demisia.
În urmă cu o lună, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc susţinea că a a lăsat finalizate 98% din lucrările fizice.
„Eu așa am spus din discuțiile pe care le-am avut cu constructorii, asta a reieșit la sfârșitul lui decembrie, că se putea da în trafic. Eu nu am mai vorbit cu dl director, dar cu siguranță dacă este o problemă, cu siguranță trebuie să comunice, de ce nu se dă. La modul la care am lăsat eu lucrurile în minister, undeva la 98% stadiul finalizat, trebuia să se dea. Mie nu mi-a adus nimeni la cunoștință, când am plecat din funcția de ministru, din punctul meu de vedere, se poate da până la sfârșitul anului”, declara Cuc.