Dacă dai o căutare pe internet folosind drept cuvinte cheie „muzeu” și „Piața Victoriei” primele referințe le primești despre Muzeul Grigore Antipa și Muzeul Țăranului. Ambele au avut parte, în ultimii ani, de o mediatizare intensivă. Primul de pe urma faimoaselor sale colecții de animale împăiate sau conservate, dioramelor, precum și de pe urma expozițiilor temporare, cu vivarii cu te miri ce animăluțe și al doilea cunoscut în special pentru evenimentele culturale din incinta sa. Pe undeva e nedrept, pentru că, peste drum de ele, tot pe bulevardul Kiseleff, se găsește un alt muzeu, la fel de interesant: Muzeul Național de Geologie.
Entitate care are printre exponatele sale de bază: minerale, cuarțuri sau fosile și niște mulaje fabuloase cu dinozauri, cel puțin la fel de frumoase și expresive ca ale vecinilor de peste drum. Atât doar că dinozaurii de la Muzeul de Geologie sunt de-ai noștri. Și mai sunt, pe deasupra, și pitici, cam cât un om de înălțime medie. Iar ca ghid, dacă ai noroc, îl poți asculta pe un tânăr de 33 de ani care, doar uitându-se la o rocă, pe care tu nici măcar n-ai băga-o în seamă, îți poate spune o sumdenie de povești. Omul vorbește despre un banal bolovan cu pasiunea cu care un bijutier îți va descrie un diamant. Un om modern al eternei „Epoci de Piatră”.
De ce trovanți și nu nestemate?
Junele Adrian Pantia este absolvent al Facultății de Geologie-Geofizică a Universității București. „De mic, când mergeam la munte, îmi umpleam buzunarele cu pietricele strălucitoare. Duceam pietricele acasă și mă tot uitam la ele până la următoarea recoltă”, se amuză tânărul geolog originar din Botoșani. Dar de ce nu s-a îndrăgostit de diamante, safire, smaralde și alte nestemate? Sunt mai interesante ăstelalte. Adrian râde. „Sunt frumoase și granitele, skarnele – adică niște roci cu cristale mari bine definite, sau trovanții – așa-numitele «roci care cresc», de fapt niște pietre calcaroase care, atunci când sunt udate de ploaie, în mii de ani, își scot din «burtă» calcarul, ca o carcasă pe dinafară”, vorbește simplu, ca pentru un copil, expertul geolog. Când a dat la facultate gândul i-a fost să se îndrepte către paleontologie, spre dinozauri. „Numa’ că, fix în anu’ ăla, nu am avut ca materie paleontologia, ci cristalografia și mineralogia. M-a fascinat când am văzut ordinea absolută a aranjamentelor atomice și rigoarea modulelor geometrice. Când tai o piatră, la o felie de 0,03 milimetri, și vezi secțiunea în lumină polarizată la microscop, chiar și cele mai plictisitoare minerale îți dezvăluie culori vii și proprietăți ca ale nestematelor!”, se entuziasmează expertul în piatră seacă.
„Balaurul bondoc”, reptila cu pene care vâna în haită
Clădirea în care se află actualul Muzeu Național de Geologie a fost gândit, ca un loc de practică pentru studenții geologi. A fost, ințial, în 1908, primul sediu al Institulului Geologic al României, în subordinea căruia se află acum muzeul. Că muzeu a devenit abia după 1989. „Interesant este că, în timpul primului Război Mondial, în spatele imobilului s-au testat aruncătoarele de flăcări ale Armatei”, povestește geologul care avea doar patru ani la Revoluție.
Pentru copii, unii dintre cei mai frecvenți vizitatori, „power-play”-urile entității muzeale sunt mulajele după „balaurii” din Cretacic. Adrian Pantia ți-i prezintă, plastic: „Ăștia ar fi: Hatzegopterix – un păsăroi-reptilă cu anvergura aripilor de 12 metri, înălțimea de cinci metri, cam cât o girafă și un craniu de cinci metri lungime”. Mulajul din muzeu e mai modest. Cam la jumătate din dimensiunea reală. „Mai este și «Balaurul bondoc», adică prădătorul terestru suprem. Vâna în haită, la fel ca verii lui din America de Nord. Închpuiți-vă, un raptor care vâna în haită! Semn de inteligență!”, se ambalează tânărul geolog pasionat de paleontologie. Mulajul este unul în mărime naturală și e înficoșător. Vietatea preistorică are și pene, o privire lacomă și pe coadă e împodobit cu pene. Te cam ia pe șiră când stai lângă ea.
Curs VALUTAR, 21 februarie! Surpriza URIASA! Ce s-a intamplat azi la casele de schimb
Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: EVZ Special
Alte articole din categorie
Johnny Răducanu și „Bloody Marry”. Povestea unei fotografii
LASA UN COMENTARIU