METODĂ REVOLUȚIONARĂ de TRATARE a CANCERULUI. SECRETUL , ascuns în MODIFICAREA celulelor T

METODĂ REVOLUȚIONARĂ de TRATARE a CANCERULUI. SECRETUL , ascuns în MODIFICAREA celulelor T

Președintele Spitalului Oncologic Hangzhou, Shixiu Wu din China, a început să trateze pacienții bolnavi de cancer cu ajutorul celulelor T (celule imunitare) modificate.

Chiar dacă are succes  mulţi se îngrijorează că lipsa reglementărilor în China poate pune pacienţii în pericol. În China, cancerul de esofag este printre cele mai răspândite forme. Ca multe alte tipuri, acesta ar putea fi tratat cu chemoterapie, dar aceasta nu este o metodă care să aibă mare succes, scrie Futurism, citat de Descoperă.ro. 

Asfel, în China și nu numai este nevoie de cât mai multe tratamente alternative. În acest sens, Wu a testat un nou tratament care prelevă celulele T dintr-un pacient, le modifică genetic pentru a ataca celulele canceroase şi le injectează înapoi în organism.

Conform spuselor medicilor, aceasta este una dintre cele mai avansate metode din China care foloseşte tehnica de editare genetică CRISPR.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent, 21 de pacienţi cu cancer de esofag în fază avansată (Wu afirmă că speranţa lor de viaţă este de 3-6 luni) a căror maladie nu a răspuns altor tratamente au fost testaţi cu noua metodă. Până acum, 40% dintre aceştia au prezentat semne pozitive împotriva cancerului.

Totuși, există temeri cu privire la etica acestor experimente chineze. Lainie Ross, biotehnician la Universitatea din Chicago, a precizat că în China astfel de experimente nu sunt reglementate aşa cum se întâmplă în alte ţări. „Temerea mea este: suntem cu adevărat pregătiţi? Sunt multe despre CRISPR pe care nu le înţelegem. Putem face mai mult rău decât bine. Trebuie să fim foarte atenţi. Acesta este un instrument foarte puternic”.

Ca răspuns la acestea, Wu susţine că „pacienţii chinezi vor să fie vindecaţi. Este un proverb chinez care spune că un câine viu este mai bun decât un leu mort. Deci pacienţii sunt dispuşi să încerce noi tratamente”.