METODA INEDITĂ prin care USR l-a invitat pe Cioloș în partid

Dacian Cioloș a fost invitat să se înscrie în USR prin SMS. Ulterior, fostul premier a discutat telefonic cu liderul formațiunii Nicușor Dan.

"A fost transmis un SMS către dl Dacian Cioloş şi echipa domniei sale. Dl Cioloş a răspuns. A avut loc un dialog telefonic între dl Dacian Cioloş şi dl Nicuşor Dan, în care s-a agreat că, în perioada următoare, echipa dlui Cioloş va discuta cu cei şase reprezentanţi ai noştri care ar fi cadrul cel mai bun prin care s-ar putea apropia de USR, fie ca membru intern, fie doar pentru o colaborare din exteriorul partidului. Acesta este stadiul acum. Dl Cioloş a primit invitaţia, continuăm discuţia la nivel de echipe, pentru a identifica elementele care trebuie clarificate", a declarat Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR, citat de Agerpres

El a precizat că, în cazul în care Dacian Cioloş ar intra în USR, fostul premier "nu o să vină pe persoană fizică". 

"Dacian Cioloş are alături de domnia sa o echipă de oameni competenţi şi valoroşi pe care îi cunoaşteţi din guvernarea care a avut loc anul trecut şi această integrare a două forţe politice semnificative, spunem noi, pe această parte a palierului public nu se realizează stând de vorbă over night. Este o discuţie care o să dureze, este un plan pe termen mediu, aş spune, cel puţin. (...) Se caută identificarea celei mai bune şi consistente forme de colaborare tocmai pentru a putea să creştem importanţa publică a USR din punctul nostru de vedere, evident", a explicat purtătorul de cuvânt al USR.

Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că orice competiţie în interiorul unui partid este benefică, referindu-se astfel la o eventuală candidatură a lui Cioloş la şefia USR. 

"Conform statutului, oricine poate să candideze la orice poziţie, asta e democraţia pe care ne-o asumăm. (...) Evident că orice competiţie în interiorul unui partid este benefică", a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă la Parlament. 

Dacian Cioloș a primit „o invitație formală” în USR, a anunțat, ieri, președintele partidului, Nicușor Dan. Chiar dacă el a spus că este împotriva venirii fostului premier în USR, majoritatea liderii filialelor au votat „pentru” venirea lui Cioloș în interiorul formațiunii.