15 telefoane mobile, 20 de cartele SIM, 3 tablete, 2 laptop-uri, aparate electrocasnice, 15.000 de lei, precum şi mai multe documente şi înscrisuri au fost ridicate de poliţiştii din Prahova, în urma celor 20 de percheziţii efectuate, azi dimineaţă, la persoane bănuite de şantaj şi înşelăciuni prin metoda „accidentul”. 16 persoane au fost conduse la audieri.
Deţinuţii din trei penitenciare din judeţele Galaţi, Iaşi şi Dâmboviţa dar şi alte persoane în legătură cu aceştia au fost percheziţionaţi în această dimineaţă. Cele 16 persoane audiate în urma percheziţiilor sunt acuzate că au înşelat, cu ajutorul deţinuţilor, zeci de persoane prin metoda ”accidentul”. Indivizii sunau diverse persoane pe care le anunţau că rude apropiate ale acestora au fost implicate în accidente grave de circulaţie. Sub pretextul că sunt avpcaţii rudelor, aceştia cereau sume importante de bani pentru a ”rezolva” problema în favoarea lor. Interveneau apoi 16 indivizi care, aflaţi în libertate, ridicau banii de la cei păcăliţi.
Potrivit anchetatorilor, activităţile au vizat depistarea unor persoane bănuite de şantaj şi înşelăciuni prin metoda „accidentul”, care ar fi acţionat în perioada august – decembrie a.c., cauzând un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.
Ca urmare, în această dimineaţă au confiscat 15 telefoane mobile, 20 de cartele SIM, 3 tablete, 2 laptop-uri, aparate electrocasnice, 15.000 de lei, precum şi mai multe documente şi înscrisuri.
La acţiuni au fost angrenaţi 110 poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, investigare a fraudelor şi criminalişti. Ei au verificat 20 de persoane din judeţele Prahova, Galaţi, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa şi Iaşi. Cinci dintre percheziţii au avut loc la trei penitenciare din judeţele Galaţi, Iaşi şi Dâmboviţa.
La activităţi au participat 60 de luptători ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Prahova, I.P.J. Galaţi, I.P.J. Buzău, I.P.J. Brăila, I.P.J. Constanţa, I.P.J. Călăraşi, I.P.J. Dâmboviţa şi I.P.J. Iaşi.
Percheziţiile au fost efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Activităţile au vizat depistarea unor persoane bănuite de şantaj şi înşelăciuni prin metoda „accidentul”, care ar fi acţionat în perioada august – decembrie a.c., cauzând un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 15 telefoane mobile, 20 de cartele SIM, 3 tablete, 2 laptop-uri, aparate electrocasnice, 15.000 de lei, precum şi mai multe documente şi înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.
De asemenea, poliţiştii au ridicat 4.500 de ţigarete, confecţionate artizanal la domiciliu şi 18 kg. de tutun, produse deţinute în scopul comercializării.
La sediul I.P.J. Prahova au fost aduse 16 persoane, pentru audieri.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale în cauză.