Pe 30 iunie s-au născut John Gay, Susan Hayward, Lena Horne, Mike Tyson, Buddy Rich, Czeslaw Milosz, Dragan Geaici, Dumitru Cicotişan.
În calendarul creştin ortodox este o sărbătoare importantă, cu cruce neagră, Soborul celor 12 Apostoli şi un Sfânt român, Ghelasie de la Râmeţ. Nimic în ”kalendar”!
„Evenimentul zilei” din 30 iunie, anul 1936, a fost apariţia în librăriile din State a romanului „Gone With the Wind” scris de Margaret Mitchell. Romanul meu preferat. Un succes enorm care îi atribuie în anul următor, 1937, premiul Pulitzer. De atunci au fost 112 reeditări ale romanului şi un singur film, celebru, cu Vivien Leigh şi Clark Gable. Să vă mai spun că frumoasa Margaret Mitchell a fost o Scorpioancă?
În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 1934, adică acum exact 82 de ani, Adolf Hitler îl execută ritual pe bunul său prieten dar şi concurent, carismaticul şef al SA, Sturmabteilung, „cămăşile brune”, Ernst Röhm – acţiune denumită, mai târziu, Noaptea Cuţitelor Lungi! La momentul respectiv operaţiunea s-a numit „Colibri”.
În acea noapte au fost executate 77 de personalităţi, din armată şi tot spectrul politic: prieteni, concurenţi, posibili ostili, sau duşmani declaraţi ai lui Hitler. „77” este un număr iniţiatic, a cărei interpretare era familiară cercului lărgit al „Ultimei Thule” organizaţie secretă ezoterică formată din elevii şi continuatorii lui Gurdjieff. Printre membri se numărau şi nazişti arieni de poziţie importantă, precum Himmler şi Hess. Se pare că, până la sfârşitul lunii iulie 1934, în Germania au fost executaţi câteva sute de oponenţi, din cei care se aflau pe „Mein Weg”, drumul, îi barau calea politică lui Hitler.
Dar în dimineața zilei de 30 iunie 1908 a avut loc unul dintre cele mai stranii evenimente din istoria cunoscută. Meteoritul tungusk.
La ora locală 7:14, pe 30 iunie 1908, în taigaua îndepărtată, în mijlocul Siberiei, taigaua tunguskă, cum se numea pe acolo, a avut loc cea mai mare explozie din istoria cunoscută, de provenineță celestă. Cea mai mare explozie de proveniență terestră a avut loc la 27 august 1883, explozia vulcanului Krakatoa din Sumatra. Dacă vulcanul a făcut zeci de mii de victime umane, nu același lucru s-a întâmplat în Siberia. Dar poate vă spun lucruri cunoscute, dragi lupi, padawani și hobbiți. Mai toată lumea a aflat despre meteoritul tungusk. Care, în decursul timpului, a fost un meteorit de fier, apoi o cometă, doi meteoriți care s-au ciocnit în aer, o minusculă gaură neagră, un corp din antimaterie, sau ipoteza plăcută amatorilor teoriei conspirației, o navă extraterestră avariată, sau care a ratat unghiul optim de intrare în atmosferă.
Atunci, în taigaua tunguskă, explozia a fost formidabilă. A distrus pădurea pe o rază de 30 de kilometri și a incinerat orice formă de viață pe o rază de 15 kilometri. Probabil că au pierit și câțiva vânători evenki, nimeni nu mai știe, imperiul rus nu a făcut nicio cercetare.
Totuși, mai toți cercetătorii, oameni serioși, savanți, oameni de știință pierd din vedere esențialul. Au fost sute de martori oculari. Mărturia stă în ziarul ”Sibir” din 2 iulie 1908. Pe scurt, sătenii din Karelinski au observat pe cer un obiect alb-argintiu în formă de cilindru, care emitea un zgomot, un vâjâit. Apoi obiectul s-a mișcat pentru câteva minute ÎNAPOI, ca apoi să se audă un zgomot continuu ca o canonadă de tunuri îndepărtată. Din cilindru a început să iasă un fum gros și apoi s-a pierdut în departare. Înainde de a se depărta, cilindrul ȘI-A SCHIMBAT direcția cu circa 45 de grade.
Această schimbare de direcție a fost raportată și de călătorii din transiberian. Mecanicul trenului, auzind bubuitul puternic, ca de canonadă, a fost convins ca unul dintre vagoanele lui a deraiat. Așa că a frânat de urgență, prilej ca să ofere sutelor de călători ai trenului spectacolul cilindrului de lumină care scotea un fum gros și bubuia puternic. Cilindrul zbura ORIZONTAL de la sud la nord, precis și ȘI-A SCHIMBAT DIRECȚIA cu circa 45 de grade.
Imperiul țarist nu avea timp de cercetări. Cu toate că fenomene ciudate au fost în luna iulie 1908. O luminiscență ciudată, nopți albe la Moscova. Se putea citi o carte, la miezul nopții, pe 1 iulie 1908. Londonezii observă cu uimire la jumătatea nopții dintre 30 iunie și 1 iulie o fosforescență roz a nopții. Părea un fals răsărit de soare. Peste Germania, luminiscență ciudată avea nuanțe de verde. În Scoția a fost așa de puternică, la ora 2 noaptea, că părea că răsare soarele și păsările dimineții au început să cânte. Cocoșii de pe acolo au fost foarte debusolați, mult timp!
Vă spuneam că imperiul țarist nu a avut timp de cercetări, avea probleme cu Rasputin, cu anarhiștii, apoi a venit Războiul mondial, revoluția bolșevică, numai de expediție la dracu cu cărți în taigaua tunguskă nu ar fi aruncat cu banii.
Nu același lucru s-a întâmplat cu puterea sovietelor. Dacă reușeai să convingi un secretar de partid că în taiga zace un imens meteorit de fier, numai bun de transformat în tancuri și că este necesară o expediție acolo, se găseau și bani și mijloace. Așa a făcut Leonid Kulik, un geolog, și, în anul 1927 a ajuns la locul exploziei. Mai mult, în anul 1930 se întoarce însoțit de un avion, un biplan de cartografiere. Se fac, din aer, nu mai puțin de 15.000 de foto profesionale, negative, de 18 pe 18 centimetri. O suprafață de peste 250 de kilometri pătrați. Brusc și fără nicio explicație negativele au fost distruse în anul 1957 de către Evgheni Krinov șeful comisei pentru meteoriți din cadrul Academiei de Științe USSR. Le-a distrus cu mâna lui în prezența a doi ofițeri și a făcut un borderou de casare. Ulterior omul de știință a mărturisit că a fost obligat de către KGB. S-au păstrat doar câteva fotografii, pozitive, de la locul exploziei, în orașul Tomsk, la filiala Academiei de acolo.
Gurile rele spun că secretul cel mare se afla pe negative, dar nu la locul exploziei ci în împrejurimi, pe drumul către epicentru, cam la 50 de kilometri.
Chiar să fi fost o navă extraterestră care a explodat și a lăsat pe drum o navetă de salvare, care se vedea în negative? Dumnezeu știe, pentru asta sunt făcute teoriile conspirației.
Dar pe mine mă neliniștește altceva și nu sunt foarte departe de acceptarea teoriei. Ipoteza unui om de știință evreu. El susține, nici mai mult, nici mai puțin, că meteoritul tungusk avea o compoziție ciudată, niște radicali și niște sublimați. Niciodată nu am fost tare în chimie, specialitatea mea a rămas fizica, așa că să mă scuzați dacă am tradus aiurea. Ei bine, domnul Nathaniel, doctor în chimie și matematică, susține că combinația acea s-a răspândit în toată atmosfera. Cam o lună, toată luna iulie 1908 s-a raportat o puternică încărcătură solidă în atmosferă care reducea puterea soarelui. Ei bine, în acel praf microscopic era ascunsă ”substanța activă”. Ce făcea chestia aceea? Amplifica exponențial activitatea cerebrală umană, cu urmări permanente. Dacă nu avea ce să amplifice, mărea agresivitatea. Ca modernul LSD. Apoi ”mirodenia” s-a dezintegrat, dar i-a lăsat pe unii mai deștepți, pe alții mai răi. Nu se mai poate depista, astăzi. Așa a apărut teoria relativității, mecanica cuantică, eleganta teorie a haosului, antibioticele, laserul, cuptorul cu microunde, două războie mondiale, Monsanto și filmul ”Independence Day Resurgence”. L-am văzut, cam mediocru, nu este ceea ce mă așteptam, filmul, adică.
Dacă tot am vorbit de ipoteze fantastice, de teorii ale conspirației, o să revăd un bun și bătrân film SF, din anul 1972, ”Solaris”, cum altfel, în regia lui Andrei Arsenievici Tarkovski. Sau ”Stalker”? Nec plus ultra!
Apoi, o să fac rondul de noapte al pustniciei mele, uitându-mă pe cer la meteoriți, cu speranța că bunul Dumnezeu ne va oferi ziua de mâine, pentru că, este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Astăzi poți fi surprins de atitudinea unei persoane în care ai încredere. Dar, nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune cu orice preț părerile, în orice domeniu, chiar dacă ai dreptate. Astăzi, la locul de muncă, nu trebuie să faci nimic extravagant, sunt aspectate favorabil numai activitaţile de rutină. În a doua parte a zilei vrei să faci o mulţime de lucruri cu energia proprie zodiei. Nu o să reuşeşti, dar viaţa este formată din încercări. Ceva-ceva tot o să realizezi!
TAUR Majoritatea scenariilor şi planurilor de viitor, atât în activitate cât şi in viata personală, suferă din cauza întârzierilor produse de cei din jurul tău. Nu te supăra, fac și ei ce pot! Dacă ai ceva bani, foloseşte-i, investeşte, fă ceva cu ei, măcar du-te într-o excursie la mânăstirile din Nordul Moldovei. Nu-i ţine ca prostul la bancă ca să se îmbogăţească alţii. Ar trebui să ştii toate acestea deoarece zodia ta preţuieşte banul şi proprietatea!
GEMENI Păstrează-ţi calmul şi zâmbetul pe buze şi reprogramează toate deciziile importante şi întalnirile decisive, sigur, dacă decizia depinde de tine. Dacă nu, fii foarte atent la comunicare! Aşa este felul tău, superficial şi cheltuitor, dar mare meşter la vorbe. Îţi rămâne să filozofezi şi să te bucuri de zilele frumose de vară, de vremea capricioasă ca o prinţesă din poveste. Sanatatea iţi este bună, atenţie însă la răceli provocate de curent sau aerul condiţionat şi la persoanele care îţi strănută in faţă.
RAC Sinergia şi aspectele planetelor te avantajează în dragoste şi relaţiile sociale, dar sunt mai puţin favorabile la bani. Nu lua şi nu da bani cu împrumut. Nu uita de promisiunile făcute! Raţiunea şi echilibrul au fost întodeauna cea mai bună politica economică. Succese, din nou neaşteptate, pentru că vin târziu, când nu te mai aşteptai, în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. După această perioadă vei obţine recunoaşterea unor eforturi trecute, aşa că astăzi nu dormi, fii atent!
LEU O zi obișnuită care seamănă cu o altă zi obișnuită, provocându-ți acea senzație ciudată de ”déjà vu”. Dar nu adormi la umbră, ceva pare că sună fals în jurul tău. E prea multă liniște! O perioadă bună pentru planificarea activitaţii şi mici achiziţii. Dacă ai probleme cu tensiunea arteriala, lucru destul de obişnuit pentru nativii din zodia Leului, este bine să eviţi mesele grele cu feluri multe şi complicate, schimbarea bruscă de temperatură şi presiune şi enervările fără motiv. Probabil că enervările cu motiv nu pot fi evitate.
FECIOARĂ Dacă ai luat o hotărâre, ţine-te de ea. O veste primita te face să speri intr-o posibilă îmbunătăţirea a calității vieții tale, dar nu te grăbi! Nu uita că omul propune, Dumnezeu dispune! O serie de evenimente te vor obliga la o analiză aprofundată. Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă – distractia este tot un consum de energie - face să nu obţi rezultatul dorit. Invaţă, în această lume superficială şi grăbită, să nu mai dai atâta atenţie detaliilor, să fii mai iute şi mai dinamic.
BALANŢĂ Stelele iți sortesc o zi bună, nu te mai doare spatele şi capul, iar cu puțina gândire pozitiva poţi rezolva şi problemele cotidiene, obișnuite, dar consumatoare de timp și energie! Nimic din ce este ascuns nu va ramane necunoscut si nu va fi secret ca sa nu iasa la lumina, aşa că ai răbdare şi vei afla şi ceea ce mai doreşti. Ai de plătit nişte facturi – nu iţi face nicio plăcere dar rezolvă neaparat în cursul zilei de astăzi. Ştii că ai facut o mişcare gresita zilele trecute şi astăzi aştepţi urmările. Deocamdata nu se întamplă nimic. Ai timp să te gândeşti la o explicaţie.
SCORPION Dacă ai analiza obiectiv, ai vede că ești cu multe lucruri în urmă. Ca la toată lumea, dorințele au picioare mai lungi decât posibilitățile tale, dar astăzi acceptă că nu poți să faci totul! Stelele iţi indica o schimbare, care schimbare ar putea sa fie vorba despre o noua distributie a sentimentelor şi preferinţelor tale, in urma unor veşti. Poate că este vorba doar de gusturi culinare, dar cel mai probabil îţi schimbi părerea despre cineva pe care il cunoşti, poate cineva din anturaj, poate de la locul de muncă. Vremea se face toridă şi ţie nu prea îţi convine. Evident, treci printr-o perioadă capricioasă, dar răsfăţul este aşa de plăcut!
SĂGETĂTOR Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, o s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemle urgente, cele care te pot face să pierzi bani! Nu te grăbi, graba strică treaba! Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar, nu bea prea rece, nu mânca multă înghețată!
CAPRICORN Conjunctura cosmica te avertizeaza sa te odihnești mai mult și să-ți menajezi sănătatea. Mai mult timp în aer liber și curat nu ar fi o idee rea. Trei mere pe zi şi la doctor niciodată! O veste iti face mare plăcere. Pentru un procent dintre Capricorni, câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate. Mai puţin tutun, mai puţină cafea, mai puţin alcool, dar nu renunţa total, pentru ca bucuriile vieţii sunt aşa de puţine şi rare! Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie.
VĂRSĂTOR Zodiacul benefic și armonic dispus te îndreptăţește să speri in rezolvarea convenabilă a problemelor tale sentimentale, care trenează de mai mult timp. Trebuie, doar, să vrei să le rezolvi! Perioada zilei de astăzi este în general, benefică şi aduce realizări şi noroc. Bate un vânt de libertate, mai ales prin buzunare şi prin portofel, aşa că pune-ţi capul la contribuţie cum sa faci urgent rost de bani, pentru că ai de plătit rata la bancă, chiria şi întreţinerea! Un ajutor substanţial din partea prietenilor sau a rudelor? Poate aşa îţi rezolvi o parte din probleme!
PEŞTI Domneşte o mare tensiune în legătură cu nişte termene, praguri de trecut, poate proiecte noi, teste, sau examene. Aşa că te pregăteşti sufleteşte. Poţi să primeşti veşti bune, de departe. Stelele te sfătuiesc să ai răbdare şi chiar să dai dovadă de diplomaţie şi fair-play, pentru că lucrurile se vor lamuri aproape fără intervenţia ta. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi. Poţi reuşi în activităţi legate de tehnologie de vârf, telecomunicaţii sau informatică. Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate poți simţi un nou impuls, o nouă stare de emulaţie; idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână!