Vremea se va îndrepta în zilele următoare, iar temperaturile maxime vor ajunge chiar şi la 10 grade Celsius, anunţă meteorologii în prognoza valabilă pentru perioada 1-14 decembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Valorile medii pozitive de pe timpul zilei vor scădea spre zero grade, dar şi sub această temperatură, după 6 - 7 decembrie, când este estimată o revenire a precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare în majoritatea regiunilor.
În Banat, în primele două zile ale intervalului, valorile termice diurne se vor situa uşor sub mediile multianuale, cu o medie la nivelul regiunii de 3-4 grade. Ulterior, până spre data de 6 decembrie, temperatura va fi în creştere spre valori medii ale temperaturilor maxime de 7-8 grade. Regimul mediu al valorilor minime va fi de între 0 - 2 grade în prima săptămână de prognoză, iar în a doua săptămână este estimată o scădere a regimului termic.
Prin urmare, valorile maxime vor atinge o medie de 2 grade, iar media minimelor va deveni negativă, respectiv între -3 şi -2 grade. Vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi predominant sub formă de ploaie la începutul intervalului de prognoză, iar ulterior probabilitatea pentru precipitaţii mixte va creşte după data de 6 decembrie.
În Crişana, temperatura va fi în scădere uşoară la începutul primei săptămâni de prognoză, astfel încât, în ziua de 2 decembrie, media maximelor diurne se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar în intervalul 3-6 decembrie aceasta va urca spre 7-8 grade şi vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod normal pentru această dată.
Minimele termice nu vor avea variaţii semnificative în prima săptămână, când se vor situa în jurul valorii de zero grade. Începând cu data de 7 decembrie, mediile maximelor diurne vor scădea treptat de la 8 la 2 grade şi aceeaşi tendinţă de scădere se va remarca şi în cazul minimelor termice, spre valori medii de -4 grade, la finalul intervalului. În primele două zile se vor semnala ploi, local însemnate cantitativ, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va scădea. Abia după data de 6 decembrie sunt aşteptate din nou ploi, dar şi lapoviţe şi ninsori, mai ales spre finalul intervalului de prognoză.
Pentru regiunea Transilvaniei, vremea va fi rece la începutul intervalului, cu maxime termice la nivelul întregii regiuni situate în jurul a zero grade, însă ulterior, până spre data de 7 decembrie, temperaturile diurne vor creşte spre valori normale pentru această perioadă, respectiv 3-4 grade, în medie. În a doua săptămână de prognoză, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, astfel încât mediile diurne se vor situa în jurul a -2 grade. Media valorilor minime va fi între -4 şi -2 grade, mai scăzută în zilele de 5 şi 6 decembrie, dar şi spre sfârşitul intervalului de prognoză, când va fi de aproximativ -7 grade. Pe 2 decembrie, temporar, se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei. Probabilitatea pentru precipitaţii, în general slabe şi predominant sub formă de ninsoare, va creşte după data de 7 decembrie.
În Maramureş, în primele două zile, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a anului, cu o medie a valorilor termice diurne de 4 grade şi a celor nocturne în jurul a -2 grade. Între 3 şi 6 decembrie, temperaturile maxime la nivelul regiunii vor fi în creştere spre 6-7 grade, iar cele minime nu vor avea variaţii semnificative, astfel încât vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la început de decembrie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât mediile diurne vor coborî spre zero grade, iar media temperaturilor minime nocturne va scădea spre -5 grade. Precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, se vor semnala pe 2 decembrie, iar după data de 6 decembrie, temporar, vor fi ploi într-o primă etapă, apoi mai ales lapoviţe şi ninsori.
În Moldova, vremea va fi în general mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, pe toată durata celor două săptămâni de prognoză. Totuşi, se va remarca o tendinţă de creştere a valorilor termice, astfel încât, în jurul datei de 7 decembrie, media regională a maximelor va fi de două grade, iar a temperaturilor minime va fi de -2 grade. În a doua parte a intervalului, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, mediile diurne vor coborî spre zero grade, iar cele nocturne spre -6 grade. Pe 2 decembrie va ninge pe arii relativ extinse, iar în zonele de deal şi de munte cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate. În restul primei săptămâni de prognoză, doar pe arii restrânse vor mai fi fulguieli. Începând cu data de 8 decembrie, probabilitatea pentru precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare, va fi în creştere.
În Dobrogea, intervalul de prognoză va debuta cu valori termice mai coborâte decât în mod normal pentru această dată, de aproximativ zero grade Celsius, în medie, la scara întregii regiuni. Din data de 2 decembrie, maximele diurne cresc uşor, astfel încât în zilele de 6 şi 7 decembrie se vor situa peste media climatologică specifică perioadei, atingând 7-8 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză, temperaturile scad spre o medie de 4-5 grade, în jurul căreia se vor menţine ulterior. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie asemănătoare: până la sfârşitul primei săptămâni va avea loc o creştere uşoară şi treptată a temperaturilor minime, care în dimineaţa zilei de duminică nu vor mai coborî sub zero grade. Dar în a doua săptămână de prognoză minimele vor scădea din nou, iar la finalul intervalului vor redeveni negative, inclusiv pe litoral. În primele două zile din decembrie vor fi precipitaţii mixte, în general moderate cantitativ, după care, până spre sfârşitul primei săptămâni, doar izolat vor mai fi condiţii pentru ploi şi, trecător, lapoviţe. După data de 7 decembrie, creşte din nou probabilitatea pentru precipitaţii mixte.
În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne cresc uşor, spre o medie la nivelul întregii regiuni de 4-5 grade, apoi scad treptat, cu aproximativ două, trei grade până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile minime rămân negative în cea mai mare parte a regiunii, cu cele mai scăzute valori în primele şi în ultimele zile din interval, când media termică va fi între -5 şi -4 grade. În data de 2 decembrie vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, pe arii extinse şi, în general, moderate cantitativ. Ulterior, până la sfârşitul săptămânii, doar izolat vor fi mai ales ploi, apoi creşte probabilitatea de precipitaţii mixte.
Pentru zona Olteniei, în primele două zile ale intervalului, se anunţă valori termice negative, atât noaptea, cât şi ziua, în toată regiunea, după care vor creşte treptat, astfel încât, la sfârşitul primei săptămâni de prognoză şi la începutul celei de-a doua, se vor atinge valori medii de aproximativ 4 grade Celsius, ziua, şi între zero şi 1 grad Celsius, noaptea. În intervalul 1-3 decembrie, vor fi precipitaţii mixte, în general moderate cantitativ, iar în următoarele trei zile doar pe arii restrânse vor mai predomina ploile, slabe cantitativ. Începând cu data de 7 decembrie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în fiecare zi.
La munte, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme rece şi temperaturi diurne negative, cu o medie de aproximativ -2 grade Celsius. Între 3 şi 7 decembrie, regimul termic diurn va creşte uşor, spre o medie a maximelor de 2 - 3 grade. În cea de-a doua săptămână, vremea se răceşte din nou, iar de marţi, 9 decembrie, vor predomina din nou valorile negative. Temperaturile minime vor avea valori medii între -4 grade, în intervalul 4-7 decembrie, şi între -7 şi -8 grade la sfârşitul perioadei de prognoză. În primele zile, va ninge pe arii extinse, în general moderat cantitativ. Ulterior, până pe 7 decembrie, doar izolat mai sunt condiţii pentru ninsori slabe, dar după această dată va ninge zilnic, local şi temporar, în toate masivele montane.
Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.