Metallica a confundat Bucureştiul cu Budapesta

Metallica a confundat Bucureştiul cu Budapesta

Ne-a încurcat capitala cu Budapesta, dar a compensat cu Dracula, rafale de mitralieră şi efecte pirotehnice. Metallica a marcat punctul culminant al serii, apoi a rămas pe scenă după program.

Fie că au venit din toate zonele ţării sau au trecut graniţa dinspre Bulgaria, cei care au fost prezenţi vineri şi sâmbătă la festivalul Tuborg Green Fest, presented by Sonisphere, au demonstrat, ca de fiecare dată, că muzica rock uneşte şi berea e mai bună când e băută alături de cei ce au acelaşi crez şi aceleaşi gusturi muzicale.

Dacă Orphaned Land, cei care au deschis festivalul, au fost ceva mai cuminţi, iar Paradise Lost, spun cunoscătorii, au cam lăsat de dorit, cei de la Manowar nu s-au dezminţit nici de data aceasta.

Manowar se scuză

Ne puteți urmări și pe Google News

În urmă cu un an, la prima lor vizită la Bucureşti, în cadrul festivalului B’ESTFEST, membrii Manowar au ars generatorul de sunet, au încurcat Bucureştiul cu Budapesta, au cântat o piesă în română, special pentru festival, au ţinut un mic discurs în limba noastră şi au promis că vor reveni în ţară.

Vineri seară, timp de o oră, aceştia au cântat, au comunicat cu publicul, nu au mai ars generatorul de sunet, în schimb Joey De Maio şi-a rupt corzile de la chitară şi le-a făcut cadou publicului, şi au ieşit din scenă satisfăcuţi că mulţimea venise la Romexpo pentru ei, nu înainte de a-şi cere scuze pentru încurcătura de anul trecut. "Bună seara Bucureşti! Am spus Bucureşti, nu Budapesta, OK?", a spus De Maio, la mijlocul show-ului din Capitală.

"Vreau să ştiu câţi dintre voi sunt aici pentru Manowar", a continuat el, în română, întâmpinat de aplauze. Tot astfel a amintit de Ronnie James Dio, fost vocalist al trupei Black Sabbath, care a murit în luna mai a acestui an, dedicându-i melodia "Heaven and Hell", un cover Black Sabbath.

Metallica a comis-o

Deşi nu s-au aflat la prima vizită la Bucureşti, ci la a treia, cei de la Metallica au repetat greşeala multora dintre artiştii care vin în Bucureşti şi au impresia că se află în Budapesta, dar măcar au comis-o o singură dată.

După ce au început show-ul, sâmbătă seara, în cadrul momentului istoric "The Big Four" - Anthrax, Megadeth, Slayer şi Metallica, pe aceeaşi scenă - pe melodia "Master of Puppets", ale cărei riffuri s-au schimbat de şapte ori, vocalul trupei, James Hetfield, a încurcat Bucureştiul cu Budapesta. "Totul depinde de voi, Budapesta!", a declamat acesta în timp ce anima publicul.

Fanii însă au trecut cu vederea momentul, unii dintre ei nici n-au observat eroarea, şi au oferit trupei o atmosferă demnă de un concert rock în toată puterea cuvântului. Publicul s-a dezlănţuit încă de la primele acorduri ale melodiei "The Ecstasy of Gold".

Au urmat piesele "Creeping Death", "For Whom the Bell Tolls" şi "Fuel", moment în care scena a fost cuprinsă de flăcări, iar cerul, de artificii, efectele pirotehnice sau rafalele de mitralieră fiind ca la ele acasă. Debordând de energie, Hetfield a dialogat continuu cu publicul, asigurându-se că cei prezenţi realizează atât importanţa evenimentului de sâmbătă, cât şi importanţa pe care Metallica o acordă "istoriei".

"Te simţi bine, Bucureşti? Vă daţi seama la ce asistaţi? Este un moment istoric. Sunteţi aici să faceţi parte din istorie", a spus el, referinduse la faptul că Metallica a împărţit ziua a doua a Sonisphere cu celelalte trei mari trupe - Anthrax, Megadeth şi Slayer.

Ca un răspuns al faptului că în public fluturau steaguri cu numele formaţiei sau cu numele mai multor ţări din care veniseră fani, chitaristul Kirk Hammett şi-a surprins publicul: pe lângă un solo de chitară ce a introdus "Nothing Else Matters", primele piese au fost "executate" cu o chitară specială, inscripţionată cu unul dintre simbolurile României - Dracula.

Metallica a terminat apoteotic cu "Enter Sandman", pentru ca, la bis, după ce au fugit câteva minute din scenă, să cânte, spre deliciul publicului, "Hit the Lights" şi "Seek and Destroy". O dovadă că Metallica s-a simţit bine la Tuborg Green Fest a fost faptul că, după încheierea programului oficial, membrii trupei au mai stat minute bune pe scenă, comunicând doar prin gesturi cu cei prezenţi.

Deşi se aflau pentru prima dată în România, ca şi Slayer, membrii Anthrax nu s-au lăsat intimidaţi. Vor rămâne în memoria fanilor pentru un show de zile mari. Publicul i-a ţinut hangul lui Joey Belladonna aproape vers cu vers. "The Big Four" s-au manifestat pe măsura reputaţiei, căci şi Megadeth, şi Slayer au debordat de energie. Este singura explicaţie a celor peste 80.000 de pahare cu bere consumate în a doua zi a festivalului.

SOSIRE

Rammstein a aterizat ieri la prânz

Trupa germană programată să încheie festivalul de la Romexpo a ajuns la Bucureşti ieri. Cursa privată cu care au ajuns pentru prima oară în România Till Lindemann, Richard Z. Kruspe, Paul H. Landers, Oliver "Ollie" Riedel, Christoph "Doom" Schneider şi Christian "Flake" Lorenz a aterizat pe Aeroportul Băneasa în jurul orei 13.05, de unde au fost preluaţi cu două microbuze Mercedes şi conduşi spre hotel.

Îmbrăcaţi lejer şi cu ochelari fumurii, membrii trupei şi-au încărcat bagajele în microbuze şi au aruncat doar o scurtă privire către cei aproximativ 20 de curioşi. Tot ieri-seară, la Zone Arena era programat concertul celor de la Massive Attack. <object width="425" height="344"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/o23dzwS0DQw&hl=en_GB&fs=1&color1=0x3a3a3a&color2=0x999999" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/o23dzwS0DQw&hl=en_GB&fs=1&color1=0x3a3a3a&color2=0x999999" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="425" height="344"></embed></object>