Mesaj ajuns la vârful MAI. Ofițer către polițiști, în plină pandemie: Apropiați-vă cetățenii, nu-i vânați!

Mesaj ajuns la vârful MAI. Ofițer către polițiști, în plină pandemie: Apropiați-vă cetățenii, nu-i vânați!

Un fost ofițer, polițist care a condus o structură importantă în Poliția Română trage un semnal de alarmă asupra abuzurilor care au loc în Starea de urgență. El susține că nimeni nu spune să nu se aplice legea ferm, dar fermitatea în aceste zile trebuie să aibă un profund caracter uman.

Retras din activitate la începutul anului 2020, comisarul șef Sorin Marinescu este unul dintre cei mai respectați ofițeri de către colegii săi de la Secția Regională de Poliție Transporturi (SRPT) București, acolo unde a fost șeful Biroului Investigații Criminale.

Șefii au venit și au plecat, dar el a fost, întotdeauna, dedicat meseriei. Și a fost lăudat de conducerea PolițieiRomâne.

Din postura ofițerului în rezervă, Sorin Laurențiu Marinescu atrage atenția colegilor săi mai tineri asupra unui fapt grav, în condițiile aplicării ordonanțelor militare, generate de pandemia de Coronavirus. Mesajul său a fost preluat și acceptat de sute de cititori, de mulți dintre foștii săi colegi și subordonați, dar și la cel mai înalt nivel, la vârful Ministerului Afacerilor Interne (MAI):

Ne puteți urmări și pe Google News

„Din păcate, constat cu stupoare ca unii dintre semenii noștri ce sunt chemați să vegheze la liniștea cetățenilor și să aplice legea au înțeles într-un mod bizar prevederile „Stării de Urgență”, fapt ce îi face sa aplice legea după cum doresc cu „rânjetul” animalului de pradă în colțul gurii

În ultimele zile abuzul de putere și campaniile de imagine sunt în floare. Nimeni nu spune să nu se aplice legea ferm dar fermitatea în aceste zile trebuie să aibă un profund caracter uman și ținut cont de faptul ca foarte mulți dintre semenii nostri sunt în situația art. 25 din Codul penal, caz în care faptele nu le pot fi imputate”.

Mai exact, articolul 25 din Codul Penal prevede:

„Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod”.

În continuarea mesajului postat pe pagina sa de Facebook, Sorin Marinescu transmite:

„Nu am văzut ca „apărătorii legii” să împartă cetățenilor nevoiași și care nu au pe nimeni acele declarații de „libera trecere”. Personal, nu vreau să aud imnul în weekend ci să văd trecând polițiști, jandarmi, angajați ai primăriilor pe strada explicând oamenilor ce au voie sa facă, ce nu au voie sa facă, sa împartă formulare celor care, în casă, nici televizor nu au, etc. ❗❗❗”.

În opinia ofițerului, greul pentru polițiști va veni după această pandemie:

„Va veni timpul când aceasta năpastă va trece dar „trecerea liberă” a „meseriașilor” reveniți în țară nu va mai fi atât de facila. Voi, tânăra generație de apărători ai legii ce ați pătruns în cadrul acestor forte după 2007, nu v-ați confruntat, decât pe alocuri, cu adevărata criminalitate. Greul pentru voi va veni după aceasta pandemie. La acel moment, o să cereți sprijin acelorași oameni pe care azi îi tratați de sus. Apropiați-vă cetățenii, nu-i vanati❗❗❗❗LEX ET HONOR”.

Sorin Marinescu chiar s-a oferit, voluntar, să sprijine forțele de ordine, în acest momente de cumpănă  pentru români:

„Întreb și eu dacă, voluntar fiind, în locurile unde sunt filtrele de poliție, în calitate de rezervist, eu și alți foști camarazi ai mei am distribui formulare și am explica celor ce nu au înțeles aceasta situație cu care populația activa a României nu s-a mai confruntat. Aceasta activitate o putem desfasura și însoțind polițiștii de proximitate în locurile  în care „civilizația” nu a pătruns încă...”

Așa cum l-a nominalizat și Poliția Română, comisarul șef Sorin Laurențiu Marinescu este omul care a închegat, ani la rând, în jurul său, oameni cu suflet, dar și profesioniști, și a fost inițiatorul multor gesturi nobile, așa cum a scris și evz.ro, făcute din contribuțiile personale ale părinților și polițiștilor, pentru copii.

A „mâncat” codul penal pe pâine, cum se zice, și a fost unul dintre cei mai dedicați activității din Poliția Română.