Mesajul trimis de un elev ministrului Educației. Marele pericol de la Bacalureat

Mesajul trimis de un elev ministrului Educației. Marele pericol de la Bacalureat

Un elev de clasa a XII-a, care trebuie să susțină Bacalaureatul în acest an, i-a trimis un mesaj Monicăi Anisie, ministrul Educației.

El avertiza că orice elev care va avea temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius, va rata examenul maturității. Asta în condițiile în care candidații vor fi termoscanați înainte de-a intra în unitățile de învățământ.

„Sunt elev în clasa a XII-a și nu cred că ați luat o măsură corectă în ceea ce privește organizarea Examenului de Bacalaureat. Mă refer la faptul că, fiecărui elev care intră în unitatea de învățământ trebuie să i se ia temperatura.

În cazul în care are o temperatură peste limita admisă, acesta nu poate participa la examen. I-am trimis mesajul aseară, dar nu am primit până acum vreun răspuns. Facultatea la care merg eu, la Istorie, nu am examen de admitere. Eu am făcut asta pentru colegii mei.

Ne puteți urmări și pe Google News

A apărut această situație, în care noi, cei care dăm examen, ni se dă temperatura. Ni s-a spus clar că elevul care are peste 37,3 nu poate da examen. S-ar organiza o sesiune specială pentru cei cu temperatura mare, dar asta înseamnă să stai un an acasă, dacă vrei să dai, spre exemplu, la Medicină”, a spus elevul, conform Antena 3.