Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, opt septembrie 2022, un mesaj în cadrul The Bucharest Forum – Towards a Common European Platform for Refugee Inclusion. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat - Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.
Klaus Iohannis și-a început mesajul printr-o referire la războiul din Ucraina. Șeful statului a precizat că odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, toată lumea a putut observa „atrocități teribile, despre care nimeni nu și-a imaginat că vor mai avea loc pe continentul european”. Așadar, șase, școli și spitale au fost complet avariate, orașe întregi au fost distruse și mult prea mulți civili nevinovați au murit. În același timp, alte câteva milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească țara pentru a fi în siguranță și protejați.
În același timp, șeful statutului a subliniat sprijinul oferit de Uniunea Europeană. Astfel, țările membre au oferit un exemplu întregii lumi de umanitatea și solidaritatea. Acest lucru s-a realizat prin deschiderea granițele poporului ucrainean, protejându-l din calea agresiunii ruse și oferindu-i sprijinul atât de necesar.
Sprijinul oferit de România Ucrainei
Românii au ajutat cetățenii ucraineni deoarece i-au primit cu inimile deschise, în propriile lor case. În prezent, aproape 90.000 de ucraineni sunt feriți de pericolele care planează asupra Ucrainei. Zi și noapte, autoritățile din România împreună cu diferite organizații și un număr impresionant de voluntari, au fost prezente la punctele de trecere a frontierei, oferind sprijin tuturor celor care căutau refugiu din calea războiului, a continuat președintele României.
De asemenea, liderul statului a salutat inițiativa Guvernului României de a organiza Forumul de la București. Evenimentul nu numai că reafirmă, ci și întărește angajamentul țării noastre în sprijinirea Ucrainei.
Europa vrea o Ucraina independentă
„Uniunea Europeană își dorește ca Ucraina să fie independentă, democratică și europeană. Cu toate acestea, în timp ce continuăm să sprijinim Ucraina în drumul său spre restabilirea păcii, trebuie să admitem că nu putem ști când acest război neprovocat se va încheia. Astfel, se impune o schimbare de perspectivă asupra mecanismelor de sprijin pentru refugiați, de la o abordare temporară, la una pe termen mediu și lung”, a mai transmis Klaus Iohannis.
De asemenea, președintele a mai făcut referire și la programul lansat de țara noastră. Este vorba despre Planul Național de Măsuri pentru Protecția și Incluziunea Persoanelor Strămutate din Ucraina și a Beneficiarilor de Protecție Temporară. Programul abordează multiple domenii punctuale de intervenție.
Integrarea refugiaților în societățile țărilor-gazdă este un proces complex, cu provocări diverse, care necesită eforturi coordonate și susținute din partea tuturor actorilor implicați. Aici sunt incluse: autoritățile centrale și locale, societatea civilă, organizații internaționale, precum și mediul de afaceri și cetățeni.
Ce presupune programul lansat de România
Una dintre condițiile esențiale ale programului este garantarea accesului la bunuri și servicii publice într-un mod nediscriminatoriu. De asemenea, și includerea refugiaților în sistemele publice de sănătate, în sistemele de educație și pe piața forței de muncă, precum și oferirea unor oportunități pentru locuire este un punct important. Totuși, aceste lucruri au nevoie de modificări legislative și angajamente financiare uriașe, care trebuie să fie asumate atât de România, cât și de comunitatea europeană.
În plus, Iohannis a mai adăugat că accesul la o educație de calitate și favorabilă incluziunii pentru copii și tineri este o condiție prealabilă pentru protejarea dezvoltării acestora. Depășirea barierelor lingvistice este unul dintre primii pași necesari pentru a facilita incluziunea și integrarea. Dacă refugiații vor reuși să învețe limba română, ei se pot adapta mai bine la noul mediu în care se află. În acest fel, au posibilitatea de a participa activ la viața socială, economică și culturală. Pe termen lung, acest lucru va consolida coeziunea europeană și va contribui la construirea unei identități europene.
Sprijinul pentru Ucraina este reconfirmat de Klaus Iohannis
România va continua să fie alături de Ucraina și de cetățenii. Țara noastră le va oferi sprijin deplin pe perioada șederii lor, precum și oportunitatea de a-și reconstrui viețile în țara noastră, a reamintit președintele.
De asemenea, în timp ce ucrainenii continuă să lupte pentru suveranitatea, libertatea și democrația lor, românii trebuie să continue eforturile pentru a le proteja familiile și pe cei dragi lor, care au fost forțați, de mai bine de șase luni, să-și lase în urme casele, a concluzionat președintele României.