Premierul Sorin Grindeanu susține că remanierile nu se fac la televizor. Această declarație a venit în contextul nemulțumirilor pe care Liviu Dragnea le are față de activitatea miniștrilor de Justiție și Finanțe.
”Eu îi monitorizez pe toți miniștrii și nu sunt singurul, sunt sigur. Sunt termene, măsuri pe care trebuie să le adoptăm, clar și transparent, fără patimă personală, lucrurile sunt cât se poate de serioase. Vă repet, monitorizez fiecare membru al echipei pe care o conduc. Remanierile nu le facem la televizor. Analizăm, tragem linia, discutăm cu președintele Liviu Dragnea, trag o concluzie față de cum și-au făcut treaba, prezint concluzia și o discutăm, așa cum am făcut toate celelalte lucruri” a spus Sorin Grindeanu la Antena 3.
În același timp, Grindeanu a evitat dezvolte sensbilul subiect al remanierilor, spunând că este mulțumit de majoritate miniștrilor din cabinetul pe care îl conduce. ”Sunt mulțumit de mare parte din miniștri, și-au făcut ce trebuiau să facă în primele trei luni, îmi doresc din partea unora și le-am și transmis, în primul rând trebuie făcută această analiză, îmi prezint punctul de vedere ca și căpital al acestei echipe.
Vorbesc cu domnul Dragnea de foarte multe ori pe zi, contrar a ceea ce se încearcă a se spune, credeți-mă suntem doi oameni politici extrem de responsabili, care ne înțelegem rolul pe care îl avem fiecare și care ne dorim același lucru, să facem ce ne-am angajat să facem” a mai zis Sorin Grindeanu.