Mesajul lui TUDOREL TOADER înaintea DECIZIEI CCR în cazul BELINA: „Circumstanţele cauzei au fost...”

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei în România, a cerut magistraţilor CCR să spună dacă există cumva un conflict de natură juridică în dosarul Belina.

Ministrul Justiției susține că procurorii DNA nu au competențe să ancheteze oportunitatea, legalitatea, adoptarea unui act administrativ emis de Guvern, pentru că atribuțiile Guvernului sunt stipulate în Constituție, în timp ce ale DNA derivă dintr-o lege inferioară Constituției. El a explicat că singura opțiune a procurorului era să constate posibila încălcare a legii și să sesizeze instanța de contencios administrativ. În condițiile în care procurorii DNA au dechis un dosar penal, aceștia s-au substituit unui judecător de contencios administrativ.

„Cu privire la noţiunea conflicutului juridic de natură constituţională nu voi insista, deoarece a fost dezvoltat prin bogata jurisprudenţă a CCR.

Ce vă solicită preşedintele senatului şi susţinem noi prin cele spuse, cele notate şi depuse la dosar, este de a constata dacă prin activitatea DNA de a ancheta împrejurarile, circumstanţele, legalitatea adoptării unei hotărâri de Guvern, constituie sau nu un conflict juridic.

Circumstanţele cauzei au fost prezentate pe scurt.

Știm că o HG atunci când încalcă legea sau adaugă la lege ea poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Sancțiunea aplicată pentru neaplicarea dizpozițiilor legale în adoptarea, elaborarea unei hotărâri de Guvern se sancționează pe legea extra-penală (...)

În Codul Penal nu avem nicio infracțiune care pedepsească elaborarea, adoptarea unei HG. Practic, DNA-ul procurorul nu are competența, abilitatea instituțională să ancheteze legalitatea hotărârii de Guvern. Poate DNA să ia din competența judecătorului de contencios administativ? Noi credem că nu, jurisprudența CCR este în același sens. Procurorul are posibilitatea de a sesiza instanța de contencios adminitrativ cu privire la un act administrativ, dar nu se poate subtitui acestuia.

DNA a deschis un dosar, a început cercetarea penală faţă de mai mulţi demnitari din cadrul Guvernului, motivând faptul că au fost încălcate prevederile constituţiei României. DNA spune că au fost încălcate o serie de dispoziţii ce reglementează normele de tehnică legislativă.

(...)

Cu privire la admisibilitatea sesizării, noi considerăm că e admisibilă, deoarece competenţele Guvernului sunt de rang constituţional, iar pe de alta partă, competenţele DNA, chiar daca nu sunt de rang constituţional, au rang infraconstituţional.

Nu am să insist cu privire la competenţele Guvernului pentru că ele sunt cunoscute, şi ştim că atunci când o hotărâre de Guvern încalcă legea, ea poate fi atacată în instanţă. Jurisprudenţa CCR este bogată în acelasi sens, făcând partajarea celor 2 autorităţi.

(...)

Substanţa conflictului juridic de natură constitutională rezultă din această competenţă a DNA-ului”, a spus Toader.