Bărbatul a fost transportat de urgență cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe pentru îngrijiri medicale, au anunțat, luni, reprezentanţii ISU Covasna.

„În urma unui apel la 112 care anunţa că o persoană a fost atacată de urs în zona Păpăuţi-Chiuruş, s-a transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul Ro-Alert. Victima, aflată în stare de conştienţă, a fost transportată la UPU Sfântu Gheorghe de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ)”, au anunțat autoritățile.

Eva Popovici, purtătorul de cuvânt al SAJ Covasna, a declarat, că bărbatul, care păzea animalele aflate la păşunat, prezenta o plagă de aproximativ zece centimetri la nivelul feţei, fără sângerare masivă.

Potrivit autorităţilor locale, ursul avea mai mult de opt ani şi cântărea peste 200 de kilograme.

Numărul urşilor care îşi fac simţită prezenţa în preajma localităţilor, în căutare de hrană, s-a înmulţit în ultimii ani în judeţul Covasna, iar unii dintre ei au fost accidentaţi de maşini sau de tren, anunță Agerpres.

 

 

Te-ar putea interesa și: