Ce MESAJ a transmis Iohannis cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, în care a precizat că își dorește „ca românii de pretutindeni să se susțină reciproc”.

„Ca în fiecare ultimă duminică a lunii mai, astăzi sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni, zi în care, oriunde ne-am afla, redescoperim bucuria de a face parte dintr-un popor care a oferit atât de multe întregii lumi. Cu atâţia români aflaţi acum peste hotare, cea mai bună manieră în care statul le poate recunoaşte contribuţia este să se pună în slujba lor”, a declarat Iohannis.

El amintește că anul trecut s-au făcut „unele progrese" în ceea ce priveşte oferirea de servicii consulare online, simplificarea recunoaşterii diplomelor, susţinerea întoarcerii în ţară prin antreprenoriat, dar precizează că „mai sunt multe de făcut".

„Indiferent de domeniul în care muncesc, îmi doresc ca românii de pretutindeni să se susţină reciproc şi să participe la luarea deciziilor care le afectează viaţa”, adaugă Iohannis, care le transmite la mulţi ani românilor "de aici sau de acolo".

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai. Până în 2014, ea era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României.