Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu l-a întrebat pe președintele Klaus Iohannis, joi, pe o rețea de socializare, cine este vinovat pentru „aruncarea României în instabilitate politică și economică”.
Potrivit lui Ciolacu, spiritul Constituției nu este ca Guvernul să pice, ci să guverneze.
„Sunt două chestiuni, într-adevăr. Și o concluzie!
Prima. Premierul este desemnat să guverneze, nu să pice. Acesta este spiritul Constituției.
A doua. Atunci când refuzi o propunere responsabilă, un premier capabil să formeze o majoritate pentru învestire, înseamnă că ești sigur că ai voturile necesare și pentru pasul doi. Vrei să guvernezi, îți votezi guvernul! Vrei să te faci de râs și să nu-ți votezi propriul guvern? Treaba ta! Dar nu acuza PSD că nu face majoritate în locul tău pentru a-ți pica guvernul tău!
Deci cine este responsabil pentru declanșarea crizei și aruncarea României în instabilitate politică și economică, domnule Iohannis?!
#GuvernațiNUmaiMimați”, este mesajul transmis pe contul său de Facebook, Marcel Ciolacu.