Mesaj dur al Elenei Udrea, din închisoare: „Costul lunar pentru un deținut este de 7000 RON, cât trei salarii medii de profesor, sau patru pensii normale”

Mesaj dur al Elenei Udrea, din închisoare: „Costul lunar pentru un deținut este de 7000 RON, cât trei salarii medii de profesor, sau patru pensii normale” Sursa foto: Arhiva EVZ

Elena Udrea transmite un mesaj dur din închisoare către politicieni, spunând că statul își permite să țină în pușcării oameni care și-ar putea ispăși pedepsele acasă, dar nu are bani să plătească pensiile românilor și salariile profesorilor.

„În timp ce societatea fierbe din cauza lipsurilor și greutăților tot mai mari cu care toate categoriile sociale se confruntă, în timp ce profesorii protestează în stradă cu școlile închise iar polițiștii și grefierii se pregătesc la rândul lor de greve, cerând creșterea veniturilor şi Guvernul nu știe de unde să acopere o gaură de 22 de miliarde în buget, statul își permite să țină pe bani foarte mulți zeci de mii de oameni în pușcării”, a scris, azi, Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru al Dezvoltării și al Turismului, mai spune că statul român plătește, lunar, 7.000 de lei pentru cheltuiala fiecărui deținut. „Costul lunar pentru un deținut este de 7000 de RON, cât trei salarii medii de profesor, sau patru pensii normale”, a mai spus Elena Udrea.

Cu ce ar putea fi înlocuită pedeapsa din închisoare

Elena Udrea citează mai multe documente ale Comisiei Europene și spune că detenția în cazul deținuților care nu sunt periculoși ar putea fi înlocuită cu închisoarea cu suspendare, munca în folosul comunității, sancțiuni financiare sau supravegherea electronică.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Diferite documente ale UE, „rezoluții” ale PE, „recomandări” ale Consiliului Europei, „concluzii” ale Consiliului, de exemplu ( cele din martie 2018, sau decembrie 2019, ori din 2022) recomandă ferm și  instistent tărilor europene să instituie măsuri alternative detenției. Aceasta(n.a. detenţia)“ar trebui utilizată doar ca ultimă soluție" în timp ce "măsurile neprivate de libertate", au rolul important de a promova reabilitarea și reintegrarea socială a infractorului( reducerea recidivei… și, în consecință, o mai mare securitate publică). Astfel de măsuri sunt aplicate în mai toate țările europene: închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității, sancțiuni financiare, supraveghere electronică”, a mai spus Elena Udrea.

Evident, “utilizarea sporită a sancțiunilor neprivative de libertate, are efecte pozitive și asupra suprapopulării închisorilor, condițiilor deficitare de detenție, asupra radicalizării deținuților aflați în închisoare și asupra obstacolelor întâlnite în domeniul recunoașterii reciproce în state ale hotărârilor judecătorești”, a mai spus Udrea.

România plătește amenzi uriașe la CEDO

Aceasta spune că mulți români preferă să-și ispășească pedepsele în străinătate. „Așa se explică de ce mulți români, nu doar cei câțiva cunoscuți care sunt "dați" mereu la TV, aleg să-și execute pedepsele în celelalte țări europene care pun în practică recomandările instituțiilor UE. România,  în schimb,  preferă să țină zeci de mii de oameni în pușcării fără sa facă nimic, să cheltuie 400 de milioane de euro pe an cu aceștia, plus încă 120 de milioane de euro pe an pentru amenzile primite de la CEDO, din cauza condițiile proaste de detenție și supra-popularea pușcăriilor. Ca în mai toate domeniile, și-n cel al justiției, Guvernele României dovedesc o lipsa de viziune, de logică, de incompetență, punând accentul  pe pedeapsa în loc să urmărească prin politica penală reabilitarea și reintegrarea socială a celor care au încălcat legea și recuperarea prejudiciilor”, mai spune Udrea.

Femeile de la penitenciar stau la plajă în loc să stea acasă cu copiii lor

Elena Udrea și-a încheiat mesajul cu o relatare a atmosferei din Penitenciarul Târgșor, unde își ispășește pedeapsa cu închisoarea. „Este o dimineață fierbinte la Târgșor. Sute de femei în putere stau la soare în curte, mai povestesc la o cafea, mai joacă rummy sau se bronzează. În concluzie, nu au nimic de făcut, pierd vremea, în timp ce acasă copiii lor cresc singuri. Mulți o iau pe calea drogurilor sau a hoției, familiile suferă sau sunt distruse, iar necesarul forței de muncă din România este acoperit cu asiatici și africani”, a conchis Elena Udrea.