Lumea se confruntă cu un nou PERICOL MAJOR. Merkel a tras un SEMNAL de ALARMĂ

Lumea se confruntă cu un nou PERICOL MAJOR. Merkel a tras un SEMNAL de ALARMĂ

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a identificat pericolul cu care se confruntă lumea în acest moment. O problemă mult mai veche, revenită în actualitate, programul nuclear al Iranului nu este controlabil în opinia diplomatului german.

„Actualul acord privind programul nuclear al Iranului nu este suficient pentru a ţine sub control regimul de la Teheran”. Declaraţia fost făcut de cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul vizitei la Washington.

Oficialul german este convinsă doar că un parteneriat puternic al comunităţii internaţionale este în stare să facă faţă acestei provocări. 

"Deocamdată, nu am rezolvat toate problemele pe care le avem cu Iranul. Am făcut doar câţiva paşi şi doar împreună cu Marea Britanie, Franţa şi colegii din Statele Unite putem face faţă acestei probleme", a spus cancelarul Germaniei, Angela Markel, susține publika.md.

Ne puteți urmări și pe Google News

În baza acordului îndelung negociat de Iran şi Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania, autorităţile de la Teheran au acceptat să-şi îngheţe programul nuclear până în 2025. Liderul de la Casa Albă a numit însă de nenumărate ori conducerea iraniană criminală şi a avertizat că va denunţa acordul.

Decizie finală în acest sens, preşedintele SUA o va anunţa însă la mijlocul lunii viitoare. 

"Regimul iranian provoacă violenţe, haos şi vărsări de sânge în tot Orientul Mijlociu. Vrem să ne asigurăm că acest regim criminal nu va mai avea acces la arme nucleare şi că nu va mai lansa rachete. Aceste acţiuni ajută teroriştii", a spus preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Un alt subiect dezbătut în cadrul întrevederii dintre Donald Trump şi Angela Merkel au fost taxele vamale dintre SUA şi Europa. Negocierile pe această temă nu au adus însă, deocamdată, niciun rezultat.

Atitudinea liderului de la Casa Albă faţă de cancelarul Germaniei este vizibil mai rece decât cea pe care a afişat-o zilele trecute faţă de Emmanuel Macron. Dacă pe preşedintele Franţei, Trump la tot îmbrăţişat şi i-a dat mâna îndelungat, întâlnirea cu Merkel a fost distantă. 

Vizita de lucru a cancelarului german, Angela Merkel, în Statele Unite a durat o singură zi.