Merită să luptăm pentru democrație, adică pentru drepturi și libertăți? Editorial de Viorel Cataramă, președinte Mișcarea Patrioților Români (MPR)

Merită să luptăm pentru democrație, adică pentru drepturi și libertăți? Editorial de Viorel Cataramă, președinte Mișcarea Patrioților Români (MPR)

După cum se cunoaște, provin dintr-o familie cu venituri modeste, fără vreo conexiune cu structurile de partid sau aparatul represiv din timpul comunismului.

De aceea, singura mea șansă pentru o viață decentă a fost să învăț și să muncesc non-stop, altă variantă nu am avut. În acest context, până în decembrie 1989, nu am meditat la drepturile și libertățile fundamentale ale omului din perspectiva unei societăți democratice sănătoase.

La începutul anilor ’90 am trăit un moment de rușine maximă. Marea dizidentă Doina Cornea era să fie linșată de către cei care beneficiau (și) de pe urma luptei unor patrioți cu regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

Am realizat, atunci, că, într-o perioadă în care mulți nici nu-și puneau problema, Doina Cornea și-a pus viața în pericol pentru ca, în România, să fie respectate drepturile omului, pentru ca în țara noastră să existe o democrație reală! A avut un curaj nebun, a luptat pe față cu regimul comunist, a fost arestată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Si, in loc ca după evenimentele din decembrie 1989 să devină Președintele României (vezi exemplul altor state din lagărul socialist), era să fie omorâtă. În acel moment am realizat splendoarea luptei unei femei uriașe! Și m-am rușinatcă eu nici măcar nu mă gândisem la acel lucru.

Dar, mi-am promis în mod solemn că eu, niciodată, nu voi mai acepta suprimarea drepturilor și libertăților, pentru că această situație conduce, automat, la dictatură, și că voi lupta, întotdeauna, împotriva acestei forme anti-democratice de existență a societății.

Asta fac și astăzi, asta voi face câte zile voi trăi!

Nu neg existența noului coronavirus. Nu neg necesitatea protejarii populației.

Nu neg necesitatea informării corecte a oamenilor!

Dar niciun virus și nimic altceva nu poate justifica acceptarea unei dictaturi, fie ea și politico-medicală. Astăzi sunt mulți cei care, la fel ca în regimul comunist, de frică, din comoditate sau din interes, acceptă sau susțin limitarea drepturilor și libertăților, și, pe cale de consecință, instaurarea dictaturii.

Dar sunt și mulți alții care au înțeles să lupte, riscându-și sănătatea, situația materială sau chiar libertatea. Tinerii și vârsnicii care protestează, care merg la mare, în restaurante și cluburi, la iarbă verde, care ascultă muzică în timp ce beau bere și mănânca mici, care vor să muncească, să danseze, să vada filme și să participe la spectacole, care vor școlile deschise pentru copii lor, ei sunt viitorul țării, ei sunt adevărații patrioți!

La fel ca Doina Cornea, lupta pentru binele general, fără interese personale. La fel ca Doina Cornea, sunt insultați, puși la stâlpul infamiei, amendați, arestați.

Vă amintiți cum erau catalogați de către “înalta societate” cei care, în timpul comunismului, erau opozanți ai regimului? Exact cum sunt catalogați și astăzi, de către aceeași “înalta societate”, cei care luptă, în fapt, pentru libertăți și democrație. Nu este nicio diferență!

Eu pot fi acuzat că am ambiții politice, dar ce interes au milioanele de români care luptă pentru a trăi într-o societate liberă, democratică, beneficiind de toate drepturile constituționale? Ce interes a avut Doina Cornea să lupte  împotriva regimului comunist? Nu cumva toți acești oameni se gandesc întâi la interesele țării și abia apoi la cele personale?

De ce totuși se insistă cu dictatura politico-medicală? De ce nu se ia în considerare varianta imunizării de grup (care înseamnă respectarea libertăților)?

De ce se merge pe varianta distrugerii economiei și a capitalului românesc, de ce milioane de români sunt arestați, aduși în pragul sărăciei, al foametei sau al nebuniei?

În secolul XX, dacă dezertai, dacă refuzai să lupți cu dușmanul, erai adus în fața Curții Marțiale și pedepsit exemplar. În secolul XXI, în România, dacă vrei să lupți cu dușmanul, ești pus la stâlpul infamiei, ești arestat; sunt lăudați și premiați doar cei care pun interesele personale înaintea intereselor naționale!

De ce? În secolul trecut se lupta pentru păstrarea suveranității statelor, pe când astăzi se luptă pentru pierderea suveranității și triumful globalizării, prin aducerea la putere a guvernului mondial. Iar asta nu o spun doar eu, un om de afaceri dintr-o țară membră a UE, o spune, cu subiect și predicat, Secretarul General al ONU, socialistul Antonio Guterres! Și, abia acum, putem înțelege că, majoritatea dintre noi, suntem într-o mare eroare: dușmanul nu este virusul, ci suveranitatea statului român!

Însă, pentru a instaura guvernul mondial, ai nevoie de dictatură, asta deoarece Donald Trump a demonstrat că nu se poate pe cale democratică. Iar dictatura înseamnă injecții cu frică și teroare, precum și daune colaterale: șomaj, falimente, sărăcie, privare de libertate, moarte. Cum spunea un membru (democrat) din Congresul SUA, pentru ca actualul președinte să nu fie reales în noiembrie, orice daună este acceptabilă!

Astfel, devine evident că, printr-o colaborare strânsă între Partidul Democrat din SUA, China și o parte dintre țările UE, a apărut noul coronavirus, arma care să justifice dictatura și să instaureze guvernul mondial.

Întotdeauna dictaturile au fost impuse prin forță, frică și suspendarea libertăților. Exact așa s-a instaurat și consolidat dictatura politico-medicală în România anului 2020.

Obiectivul anunțat al acestei dictaturi a fost grija pentru sănatatea populației; obiectivul real este fraudarea alegerilor pentru menținerea la putere (dacă se poate, veșnic) a forțelor politice care susțin formarea guvernului mondial!

Țările care au mers pe metoda imunizării de grup au câștigat. Celelalte, au mari probleme. Pandemia nu poate fi oprită, vor muri oricum oameni. Va fi nevoie de încă 8-12 luni de izolare și de carantinare. Întrebarea este: pot suporta populația și economia această abordare?

Răspunsul este, evident, NU! Și, atunci, ne rămâne doar metoda imunizării de grup. Asta înseamnă că toate restricțiile trebuiesc anulate iar oamenii trebuie să se protejeze cu măști, igienă și distantare. Adică, exact ce susțin eu de 4 luni încoace.

În fața evidenței, dictatura politico-medicală începe să tremure! Dictatorii n-au fost niciodată oameni curajoși, s-au impus prin teroare, iar acum nu mai au bani să întrețină frica! Tot mai mulți români refuză să-i mai creadă, lumea vrea NORMALITATE, iar până la 3 noiembrie mai sunt aproape 4 luni. Ar vrea să ne ia libertățile, să reintroducă starea de urgență, să ne pulverizeze suveranitatea, doar ca să arate viitorului guvern mondial cât sunt ei de capabili!

Dar nimeni nu-i mai finanțează.

Fricosul de origine palestiniană, nici nu vreau să-i dau numele, acuză mari medici români - care au curajul să-l dezaprobe -, că nu sunt competenți în domeniul bolilor infecțioase; competenți sunt numai el, Tătaru, Cercel, Rafila, Musta și, ca rezervă, Marinescu. Adică aripa medicală a dictaturii.

Concluzie: vinovați de situația actuală nu sunt guvernanții, ci cei care nu sunt de acord cu ei. Vinovați de devalizarea banului public sunt cei care critică măsurile de limitare a libertăților, nu cei care au furat. Suveranitatea României este un moft, noul patriotism înseamnă să faci orice sacrificiu, să-ți dai viața pentru guvernul mondial. Dacă refuzi, ești pasibil de Curtea Marțială!

Dar, pe 3 noiembrie, va câștiga Donald Trump, iar lumea va reveni la normalitate! Așa cum sumele mari de bani disponibilizate pentru a împiedica Brexit-ul au fost irosite în zadar, tot așa uriașele fonduri puse la bătaie pentru a împiedica realegerea actualului președinte american vor fi trecute la pierderi colaterale.

Însă, până în noiembrie, avem datoria patriotică să luptăm. Nu pentru guvernul mondial, ci pentru țara noastră. Nu pentru dictatură, ci pentru democrație. Nu pentru sclavie, ci pentru suveranitate. Vorbim de adevărații patrioți români!

Viorel CATARAMĂ Președinte Mișcarea Patrioților Români (MPR)