Menajeră din România, SECHESTRATĂ în Italia timp de patru luni într-un aparament cu 26 DE CÂINI

După patru luni de calvar, o româncă ce lucra ca menajeră pentru o familie din Italia a fost eliberată de autorităţi. Femeia a fost găsită legată şi închisă într-o cameră dintr-un apartament situat în zona Porta Vittoria din Milano, în încăperea în care erau ţinuţi 26 de câini.

Potrivit Corriere della Sera, românca avea urme de muşcături pe corp şi a fost sechestrată timp de patru luni de familia italiană pentru care lucra. Proprietara apartamentului a fost reţinută sub acuzaţia de sechestrare de persoane.

Cei care au sesizat autorităţile sunt vecinii. Oamenii au fost alertaţi din cauza mirosului infernal pe care mulţimea câinilor l-a generat, iar faptul că menajera româncă a fost văzută pe balconul locuinţei, de unde a strigat după ajutor, a produs îngrijorare.

Câinii crescuţi în apartament au fost preluaţi de serviciile veterinare.