Memorandum important semnat între Republica Moldova și România. Ce prevede documentul

Semnarea Memorandumului/ Sursa foto; cancelaria.gov.md

Republica Moldova. Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) din România vor face schimb de experiență și cunoștințe.

Cele două instituții vor organiza sesiuni de instruire și de practică. La fel, vor fi desfășurate evenimente comune în domeniile de colaborare.

Secretarul general al Guvernului, Artur Mija și ambasadorul României la Chișină, Cristian-Leon Țurcanu, au semnat Memorandumul de înțelegere între MAI din România și Cancelaria de Stat a Republicii Moldova. Documentul vizează domeniul de activitate a institutului reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Noi perspective de cooperare

Documentul crează noi perspective de cooperare dintre cele două părți. Aspectele vizează consolidarea capacității administrative și gestionarea activității reprezentanților Executivului.

Semnarea Memorandumului/ Sursa foto: cancelaria.gov.md

„La Guvernul Republicii Moldova a avut loc ceremonia de semnare a Memorandumului de înțelegere. Prin semnarea acestuia au fost create noi perspective de cooperare între cele două maluri ale Prutului. Documentul a fost semnat într-o zi cu deosebită însemnătate pentru ambele țări”, a spus ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu.

Ce prevede Memorandumul semnat la Chișinău

Potrivit Memorandumului, cele două instituții vor face schimb de experiență și cunoștințe. Acestea vor organiza sesiuni de instruire și de practică, dar și evenimente comune în domeniile de colaborare.

Relațiile diplomatice între Republica Moldova şi România au fost stabilite la 27 august 1991. În decursul anilor, țara s-a dovedit a fi unul dintre cei mai activi parteneri ai Republicii Moldova.

Drapelul Republicii Moldova și României/ Sursa foto: cancelaria.gov.md

Cadrul juridic bilateral dintre cele două țări numără peste 180 de tratate semnate în diverse domenii. Relațiile interinstituționale sunt la fel de active. Acestea s-au remarcat prin mobilitatea angajaților, schimburi de experiență și bune practici.

În parcursul de aderare a Republicii Moldova la UE, România este cel mai devotat avocat al țării în organele europene de nivel înalt. La etapa negocierilor privind integrarea în UE, țările își propun să amplifice colaborarea pentru a transpune mai ușor directivele UE în legislația Republicii Moldova.