Meme Stoica e iarăşi ironic pe FACEBOOK

Mihai Stoica, managerul general al Stelei, a râs de dinamovişti după înfrângerea suferită în faţa formaţiei Gloria Bistriţa, scor 1-2.

Meme Stoica a fost prezent, alături de Laurenţiu Reghecampf, la meciul pe care dinamovişti l-au pierdut, sâmbătă, scor 1-2, în faţa formaţiei Gloria Bistriţa. Cei doi stelişti au fost înjuraţi copios de suporterii dinamovişti, iar Meme s-a răzbunat postând un mesaj ironic pe Facebook. "Nu ne-am bucurat ostentativ la primul gol al Bistriţei, am fost la meci cu Laur doar ca să ne vedem următorii adversari din campionat. Am stat cât mai "low profile" dar într-un stadion "almost empty" era firesc să fim reperaţi. Mă aşteptam să fim înjuraţi de cei din peluză, dar nu credeam că şi spectatorii de la VIP să aibă atitudinea asta. E ultimul meci când merg să văd dinamo jucând campionatul ăsta. Nu de altceva, dar nu prea mai prezintă interes pt noi. Nici ei, nici copiii capitanului Grant", a scris Meme.