ANI a aplicat amenzi de 2.000 de lei membrilor Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi şi va face verificări privind starea de incompatibilitate, conflict de interese şi averile acestora, pentru că nu l-au demis pe rectorul Vasile Astărăstoae, găsit în conflict de interese.
Pe lângă amendă, ANI a demarat şi verificări privind posibila stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, precum şi averile tuturor membrilor Senatului UMF Iaşi, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax. "Neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetarii funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune", potrivit Legii 176/2010 de organizare a ANI. Rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae a fost găsit în conflict de interese de ANI în decembrie 2011, iar în 3 iulie 2013 instanţa supremă a confirmat raportul ANI, printr-o decizie definitivă. Astfel, potrivit Legii ANI, acesta nu mai poate ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de trei ani, de la data deciziei definitive a instanţei.
Găsit incompatibil
Membri ai Senatului UMF au precizat pentru că până în prezent nu au primit nicio înştiinţare privind amenda aplicată de ANI. Vasile Astărăstoae este rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi şeful Disciplinei medicină legală din cadrul IML Iaşi, instituţie pe care a condus-o din 2001 până în 2012. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în decembrie 2011, că Vasile Astărăstoae ar fi fost în conflict de interese şi ar fi comis abuz în serviciu când a semnat contractele de muncă şi de prestări servicii între el şi Institutul de Medicină Legală Iaşi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, instituţii pe care le conducea, precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană. Cei doi ar fi obţinut astfel 204.759 de lei.
Ordonator de credite
ANI preciza că Vasile Astărăstoae a fost numit rector pentru perioada 2008 - 2012, fiind implicit şi ordonator principal de credite al UMF Iaşi. Din 1 mai 2010, Vasile Astărăstoae a participat, în baza a patru contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanţare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al UMF Iaşi, instituţie publică parteneră în proiect, cât şi în calitate de salariat. Vasile Astărăstoae a contestat, în ianuarie 2012, raportul de evaluare al ANI, iar dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Iaşi până în 22 februarie 2013, când cauza a fost mutată, la cererea acestuia, la Curtea de Apel Piteşti.
Sancțiuni
Potrivit Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, "persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".