Evenimentul Zilei > Monden > Meghan Markle și Prințul Harry au lansat o felicitare de Crăciun. Apare şi Archie. Foto
Meghan Markle și Prințul Harry au lansat o felicitare de Crăciun. Apare şi Archie. Foto

Meghan Markle și Prințul Harry au lansat o felicitare de Crăciun. Apare şi Archie. Foto

Meghan Markle și Prințul Harry au lansat recent prima lor felicitare de Crăciun de când s-au mutat în California, iar în imagine apare şi Archie, fiul lor de un an şi 7 luni.

Meghan Markle şi Prinţul Harry poate fi văzut jucându-se cu Archie în grădina casei lor de 11 milioane de lire sterline (n.r. – 15 milioane de dolari) din Montecito, alături de câinii Pula și Guy. Felicitarea reprezintă un desen al unei fotografii făcute de mama Ducesei de Sussex (n.r. – Doria) la începutul lunii decembrie.

Lansarea s-a făcut prin intermediul Mayhew, organizația caritabilă pentru animale din Londra, patronată de Meghan (39 de ani), care a transmis următorul mesaj: „Vă doresc un Crăciun fericit și un An Nou Fericit.” Pomul de Crăciun din imagine a fost decorat cu ornamentele selectate de Archie. Mayhew a postat ieri imaginea împreună cu un mesaj de mulțumire pentru o donație a cărei valoarea nu a fost dezvăluită de Ducele şi Ducesa de Sussex.

Donaţiile de la finalul anului

Meghan Markle şi Printul Harry au lansat prima felicitare de Crăciun.

„Anul acesta, ca familie, am făcut donații pentru mai multe organizații caritabile cu gândul la voi. De la o organizație locală din California care ajută tranziţia familiilor fără adăpost, la două dintre patronatele noastre din Marea Britanie.

Unul care sprijină bunăstarea animalelor și a comunității și celălalt, un fond memorial pentru un prieten drag care ajută la educarea copiilor și la combaterea sărăciei în Uganda. Le-am onorat munca în numele tuturor”, a transmis actriţa americană.

Despre felicitare, un purtător de cuvânt al cuplului a declarat: „Fotografia originală a familiei a fost făcută acasă la începutul acestei luni de mama Ducesei. Micul pom de Crăciun, inclusiv ornamentele de casă și alte decorațiuni, au fost selectate de Archie, iar pomul va fi replantat după Sărbători.”

Mesaje de recunonştinţă de la Mayhew

Reprezentanţii Mayhew (organizaţie caritabilă cu sediul în Kensal Green, West London) au declarat pe site-ul oficial că banii îi vor ajuta să „reziste la impactul continuu al pandemiei”. Totodată, donaţia foştilor membri ai Familiei Regale le va permite să ajungă „la animalele și oamenii care se luptă” pentru cauză.

Caroline Yates, directorul executiv al lui Mayhew, a declarat: „Suntem încântați să o avem pe Ducesa de Sussex drept patron și ea a strălucit ca o lumină imensă asupra activității noastre care urmăreşte bunăstarea animalelor din comunitate în ultimii doi ani.

Am fost onorați în mod special că am primit recent o donație personală de la duce și ducesă, care ne va permite să ajutăm și mai mulți proprietari de pisici, câini și animale de companie care au nevoie în această perioadă grea de iarnă.”

Un an plin pentru Meghan şi Harry

2020 a fost un an cu multe schimbări pentru Harry (36 de ani) și Meghan, care odată ce au renunţat la statutul de membri seniori ai Familei Regale s-au tot mutat. Prima dată din Marea Britanie în Canada şi de acolo în SUA.

Cei doi locuiesc în prezent în Montecito (n.r. o mică localitate situatp la est de orașul Santa Barbara, California) după ce o vreme au stat în Beverly Hills, la megaconacul cu 12 dormitoare al mogulului media Tyler Perry. Ei au petrecut Crăciunul trecut în Canada.

Cuplul, despre care se presupune că petrece perioada festivă cu Doria, mama actriţei americane, va sărbători Crăciunul după un an foarte încărcat, plin de controverse. Ducele și ducesa au declanșat o criză regală majoră în ianuarie, când anunţat că vor să iasă din Familia Regală şi să-şi câștige propriii bani.

Ca urmare, Regina Elisabeta a II-a a organizat un summit la Sandringham pentru a găsi o rezolvare, iar rezultatul a fost ceea ce presa britanică a numit un „Megxit dur”, trimitere spre faptul că Meghan a fost cea care a avut un cuvând decisiv în această afacere.

Viaţa din Statele Unite ale Americii

Noua lor viață în California a însemnat printre altele tranzacții profitabile de milioane de lire sterline cu Netflix și Spotify. Asta a fost partea frumoasă…

Partea mai puţin plăcută a fost legată de asaltul celebrilor paparazzi americani, din cauza cărora au şi decis să plece din megaconacul din Beverly Hills. Vânătorii de imagini senzaţionale le invadaseră intimitatea cu drone şi acel aspect a fost picătura care a umplut paharul.

Totodată, cei doi s-au oferit voluntari în timpul pandemiei de coronavirus și au lucrat la fundația lor Archewell. N-a lipsit nici reacţia în cazul morţii afro-americanului George Floyd, ucis în timpul unui arest în Minneapolis.

Prinţul Harry a fost criticat pentru intervenția politică după ce a îndemnat oamenii din SUA să „respingă discursul de ură” și să voteze la alegerile prezidențiale. Ducele și ducesa au fost de asemenea acuzați că au organizat o cascadorie publicitară după ce au invitat un fotograf de modă să le facă fotografii la un cimitir național din Los Angeles pentru a marca duminica Remembrance Sunday.

Remembrance Sunday (Duminica pomenirii) reprezintă în Regatul Unit o zi care marchează contribuția militarilor, militarilor civili și a femeilor britanice și a Commonwealth-ului în cele două Războaie Mondiale și în conflictele ulterioare. Se desfășoară la 11:00 în a doua duminică din noiembrie.

Biografia regală şi afacerile cu „superlatte”

La începutul acestei luni au apărut dezvăluiri despre faptul că Meghan a investit într-o afacere cu „superlatte” cu lapte de ovăz (n.r. – 28 de dolari, bucata), promovată ulterior gratuit de vecina ei din Los Angeles, Oprah Winfrey.

În august, o nouă biografie regală, (Găsirea libertății, scrisă de autorii Omid Scobie și Carolyn Durand), a confirmat ruptura dintre Harry și Prinţul William, fratele lui mai mare. În carte se dezvăluie că Harry a fost supărat pe atitudinea „snoabă” a fratelui său față de Meghan, iar Kate Middleton a fost acuzată că a ignorat-o ​​pe Meghan la ultima apariţie publică a ducilor de Sussex de la Westminster Abbey.

Anul trecut, în postarea de Crăciun, Harry și Meghan au arătat o fotografie în care zâmbeau în timp ce bebelușul Archie privea în jos spre obiectivul camerei.

sursa: dailymail.co.uk

 

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: