Editura Evenimentul si Capital

Meghan Markle NU e SINGURA! 11 AMERICANCE au ajuns PRINȚESE înaintea ei!

Autor: | | 0 Comentarii | 4254 Vizualizari

Actrița Meghan Markle care s-a măritat sâmbătă cu Prințul Harry al Marii Britanii nu e singura americancă ajunsă prințesă. Alte 11 conaționale d-ale ei au fost sau încă sunt prințese cu acte în regulă

La americani sunt celebre dinastiile care i-au condus. Însă oricât de faimoase ar fi nume ca Kennedy, Bush, Clinton sau Obama, parcă tot capetele încoronate au mai mult farmec. Nunta de ieri dintre fosta actriță Meghan Markle și Prințul Harry, nepotul Reginei Elisabeta a Marii Britanii, nu e nici pe departe o premieră. De-a lungul istoriei relativ recente, alte 11 americance au intrat, prin căsătorie, în familii regale. Iată cine sunt ele:

1) Lisa Halaby

Născută Elizabeth Halaby, în Princeton, New Jersey, viitoarea Regină Noor era fiica unei americance cu origini suedeze și a unui sirian. Tatăl ei, Najeeb Halaby, a fost administrator al FAA și CEO la celebra companie Pan-Am, principala linie aeriană internațională a Statelor Unite din anii 1930 până când a falimentat, în 1991.

FOTO: WIKIPEDIA

Absolventă a Concord Academy și Princeton, Elizabeth avea și un master în Planificare Urbană, a lucrat în Sydney și Teheran, pentru ca într-un final să se angajeze la Royal Jordanian Airlines unde avea să-l cunoască pe Regele Hussein al Iordaniei. După moartea soției sale, Regina Alia, și o perioadă scurtă de curtare, Halaby s-a măritat cu Regele Hussein în 1978. Și-a schimbat numele ăn Noor, cuvântul arab care înseamnă „lumină”. Cuplul, care a fost unul catalogat drept „glamorous”, a avut patru copii și o căsnicie fericită până în 1999, când regele a murit din cauza unui limfom.

2) Grace Kelly

Una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume, deținătoare a unui premiu Oscar, Grace Kelly avea să devină, dacă se poate spune așa, și mai faimoasă atunci când s-a căsătorit cu Alteța Sa Rainier III, Prințul al Monaco. Grace se afla în sudul Franței pentru a participa la Festivalul de la Cannes, unde urma să fie proiectat filmul ei „The Country Girl” (cel care i-a adus, în final Oscarul) iar echipa ei de publicitate i-a aranjat o sesiune foto pentru Paris Match la Palat.

FOTO: WIKIPEDIA

Așa l-a întâlnit pe prințul Rainier, iar prima lor întâlnire a fost filmată. Până la Crăciun erau logodiți, iar la un an de la prima întâlnire, în aprilie, se căsătoreau. Pentru că titlul de Monaco nu era așa împortant în rândul dinastiilor europene, la nunta lor nu s-a prezentat niciun cap încoronat. Grace a trăit în Monaco până la moartea sa, la vârsta de 52 de ani, survenită într-un accident de mașină. Se spune că prințesa și-a prevestit moartea.

3) Lee Radziwill

Sora mai mică a lui Jackie Kennedy, Lee Radziwill s-a născut sub numele de Caroline Lee Bouvier în Southampton, New York. A doua sa căsătorie - în 1959-, chiar înainte ca JFK să-și anunțe oficial candidatura la Președinția SUA – a fost cu un prinț polonez, Stanisław Albrecht Radziwill. Mult timp Lee a fost considerată a fi sora mai frumoasă și mai veselă, în timp ce Jackie era recunoscută ca un „fashion icon”.

FOTO: M.Silverstone, 1962

Lee a trăit mult timp în umbra surorii ei, chiarse spune că ar fi avut o aventură cu Aristotel Onassis înainte ca acesta să ajungă partenerul lui Jackie. Căsătoria ei cu Prințul Radziwill a durat 15 ani, iar cuplul a avut doi copii Anthony și Tina. Ajunsă la vârsta de peste 80 de ani, Lee își împarte acum timpul între New York și Paris.

4) Rita Hayworth

Hayworth era una dintre stele Hollywoodului atunci când l-a întâlnit pe Prințul Aly Khan, fiul lui Aga Khan (Imamul alMUsulmanilor Ismaili și direct descendent al Profetului Muhammad). Cei doi s-au căsătorit un an mai târziu în ciuda faptului că Hayworth abia încheiase legătura cu Orson Welles.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:34 FIREA: MIZA din CEx-ul de astăzi este EXCLUDEREA a doi MINIȘTRII din GUVERN 12:33 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 12:32 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 12:27 Cum se poziționează liderii județeni înainte de CExN PSD 12:27 Indiferent de rezultat, ședința CExN se va sfîrși prost pentru PSD. România lui Cristoiu 12:18 CEx al PSD. FIDELITATE necondiţionată. Dragnea primeşte SPRIJIN IMPORTANT de ultimă oră. News alert 12:07 Din ce TABĂRĂ face parte DĂNCILĂ înaintea CEx al PSD? Anunț de ULTIM moment al premierului 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota” 11:27 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 11:08 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 10:38 SCANDAL în PSD. Un NUME GREU din PARTID dă de pământ cu PUCIȘTII 10:32 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 10:20 Ce se așteaptă, azi, la ședința PSD. Dăncilă îi înfige cuțitul „Cezarului” Dragnea? 10:13 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 00:11 TABĂRA Firea PIERDE teren. Un important CONTESTATAR a lui DRAGNEA, MESAJ cu două ÎNȚELESURI 21:46 Firea PIERDE teren în PSD. O întreagă ORGANIZAȚIE de sector TRECE în TABĂRA DRAGNEA. 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!”

Articole salvate