Meghan face terapie Reiki cu sine, cu fiul său Archie, și îl inițiază și pe Harry spre „vindecare ancestrală”

Meghan face terapie Reiki cu sine, cu fiul său Archie, și îl inițiază și pe Harry spre „vindecare ancestrală”

Meghan Markle i-a prezentat lui Harry termenul de „vindecare ancestrală”, despre care a afirmat că îl va ajuta să „rupă ciclul durerii și suferințelor genetice”dezvăluie DailyMail.com. Dezvăluirea vine după ce Prințul Harry i-a spus recent lui Dax Shepard, pe podcastul său, „Armchair Expert” că prințul Charles, tatăl său „suferise” din cauza educației primite in copilărie și că „mă tratase așa cum a fost el tratat”, numind acest aspect „durere genetică”.

O persoană din interior cu legături strânse cu Meghan spune în exclusivitate pentru DailyMail.com: „Meghan este cea care l-a introdus pe Harry în termenul de vindecare ancestrală.  Ea a spus că a aflat despre trauma generațională de la mama ei (n.r. Doria Ragland). Meghan a spus că atât ea, cât și Harry provin dintr-o lungă descendență de durere și suferință, generații grele de bagaje genetice, și că acum le revine lor sarcina să rupă ciclul odată pentru totdeauna”.

Potrivit sursei, „Meghan este, de asemenea, un mare susținător al terapiei prin atingere după ce a vizionat documentarul Heal”. Tehnica de atingere, sau Tehnica Libertății Emoționale (EFT), este utilizată pentru a ameliora anxietatea și durerea emoțională prin atingerea punctelor de presiune.

Meghan e specialistă în „terapie prin atingere”

„Meghan este convinsă că atingerea i-a ajutat atât pe ea, cât și pe Harry, să elibereze modele negative imprimate ADN-ului lor din generațiile trecute - generații mergând până în cele mai întunecate vremuri, inclusiv sclavia și războaiele vremurilor. Meghan face și Reiki pe ea însăși și chiar pe Archie și câinii ei pentru a-i ajuta să se simtă mai echilibrați și relaxați”, a mai arătat sursa citată de Daily Mail.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reiki este o formă japoneză de medicină alternativă numită și vindecare energetică în care terapeuții canalizează energia către pacient prin atingere, pentru a activa procesele naturale de vindecare ale corpului pacientului și pentru a restabili bunăstarea fizică și emoțională.

În noul interviu pe podcast, Harry spune că s-a mutat în California împreună cu familia sa pentru a „rupe ciclul” durerii suferite în calitate de membru al Familiei Regale. A mai spus că trebuia să schimbe asta „pentru copiii mei”. Ducele de Sussex a recunoscut, de asemenea, că a vrut mai devreme să renunțe la casa regala, la „vârsta de 20 de ani” din cauza a „ceea ce i-a făcut mamei mele” și a dezvăluit că soția lui l-a încurajat să primească terapie pentru traumele suferite.

Harry: „Viața regală, un amestec între The Truman Show și o grădină zoologică”

Apariția a promovat episodul despre sănătate mintală al lui Harry cu Oprah Winfrey, “The Me You Can’t See” care are premiera vinerea viitoare.

În timpul interviului de 90 de minute, Harry a spus: „Nu cred că ar trebui să arătăm cu degetul sau să dăm vina pe cineva, dar cu siguranță când vine vorba de părinți, dacă am experimentat o formă de durere sau suferință din cauza lor, durerea sau suferința pe care probabil le-au avut și părinții mei, mă voi asigura că voi rupe ciclul respectiv, astfel încât să nu-l mai transmit pe mai departe.

O mulțime de dureri și suferințe genetice sunt transmise oricum, așa că noi, părinții, ar trebui să facem tot ce putem pentru a încerca să spunem „știi ce, mi s-a întâmplat asta, mie, mă voi asigura că nu se va întâmpla cu cei care vin după mine””. Ducele a numit viața regală „un amestec între The Truman Show și o grădină zoologică” și a spus că a renunțat anul trecut la acest statut pentru a-și pune familia și sănătatea mintală pe primul loc.

„Am văzut în spatele cortinei, am văzut modelul de afaceri și am văzut cum funcționează toată treaba asta și nu vreau să fac parte din asta. Deci, trăind aici (în Los Angeles) pot să-mi ridic capul și mă simt diferit, poți să te plimbi simțindu-te puțin mai liber, îl pot lua pe Archie în spatele bicicletei mele, nu aș fi avut niciodată șansa să fac asta decât aici”, a declarat ducele de Sussex.

Harry, în vârstă de 36 de ani, care locuiește în prezent în conacul său californian de 14 milioane de dolari, împreună cu soția și fiul său, a spus că s-a născut într-un privilegiu extraordinar, dar a sugerat că el s-a schimbat de când s-a retras cu Meghan anul trecut.

Sursa foto: Instagram