Editura Evenimentul si Capital

Mega-interviu cu Valentin Ceausescu!

Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Baiatul cel mare al familiei dictatoriele a vorbit pentru ProSport despre perioada cat a fost un apropiat al fotbalului.

Valentin Ceausescu. Baiatul cel mare al familiei dictatoriale. Unul dintre numele pe care in anii ‘80 il rosteai cu voce tare numai daca era insotit de un epitet laudativ. Poate cel mai putin injurat membru al clanului ce a condus ani la rand Romania. Dar mai ales omul care a stat in spatele celui mai mare succes din istoria fotbalului romanesc, castigarea C.C.E. de catre Steaua in 1986. Inainte de Revolutie nu vorbea, pentru ca un interviu cu el reprezenta un demers mult prea indraznet pentru cel mai temerar jurnalist. Dupa, s-a retras departe de ochii lumii, incercand sa-si traiasca viata ca oricare altul. Nu i-a fost greu, atat timp cat si atunci cand avea un statut privilegiat intr-o Romanie comunista n-a abuzat de asta. O multime de legende, unele inventate, altele exagerate. Foarte multe intrebari ramase fara raspuns. Pana azi.

Coboara dintr-un automobil, inrudit prin alianta cu batrana Dacie, si se indreapta cu pasi fermi spre locul intalnirii. Se scuza pentru insesizabila intarziere si se asaza pe scaun. E imbracat sport, si reporterul are timp sa studieze fizionomia unui om ca toti ceilalti. Ochelarii reprezinta detaliul care il identifica atat in ochii celor care au mai avut ocazia sa il priveasca pe viu, cat si in memoria celor care l-au vazut in rarele poze sau imagini televizate surprinse. Nefamiliarizat cu reportofonul si cu aparatul de fotografiat - recunoaste din capul locului ca nu este adeptul intalnirilor cu reprezentantii mass-media -, isi aprinde una dintre multele tigari americane fara filtru pe care avea sa le fumeze pe parcursul unei discutii de doua ore. “Va raspund la orice intrebare”, spune din capul locului, desi ne-a avertizat ca ultimul lucru pe care l-ar vrea ar fi ca vorbele sale sa starneasca valuri intr-un fotbal aflat oricum in pragul nebuniei.

Nu l-a vrut pe Mitica Dragomir la Steaua!

PRO: Domnule Ceausescu, ati jucat vreodata fotbal?VALENTIN: Cred ca orice copil are o pasiune pentru acest sport. Am jucat fotbal, intai pe maidan, ca toata lumea, apoi la o echipa din campionatul orasenesc. Eram portar.PRO: Statutul de fiu al...VALENTIN: Care statut, oameni buni?! Eram un copil in anii aceia...PRO: Cand ati vazut primul meci de fotbal pe viu?VALENTIN: Cred ca aveam vreo 7-8 ani. Am fost la un amical al nationalei cu Ungaria, care s-a lasat cu scandal. Nu imi mai amintesc exact scorul (n.r. - 1-2 in fata a 90.000 de spectatori dupa ce tricolorii au condus cu 1-0 pana in minutul 76), dar stiu ca arbitrul, parca era rus, si echipa oaspete au plecat de pe teren pe la tribuna oficiala a Stadionului “23 August”.PRO: Un prim contact tumultuos cu fotbalul...VALENTIN: Cred ca intotdeauna acest sport a fost cel mai urmarit si a nascut mari pasiuni.PRO: A fost el un prilej de etalare a orgoliilor demnitarilor inainte de ‘89?VALENTIN: Se poate spune ca era un astfel de prilej. Dintotdeauna a nascut ambitii mai mult sau mai putin masurate. Tocmai datorita acestui fapt s-a dezvoltat atat de mult. Totusi, faptul ca oamenii cu putere s-au implicat a adus si ceva bun. Se strangeau bani care veneau in fotbal. PRO: Au aparut in acea perioada unele echipe artificiale: Flacara Moreni, Victoria...VALENTIN: Nu numai ele. Si Steaua, si Rapid, si Dinamo... Dinamo e si acum club departamental daca nu ma insel. E adevarat ca erau si formatii create oarecum artificial. Rolul lor era sa incurce echipele mari, in functie de interese. De aceea erau create. PRO: Asa-numita Cooperativa... Cand ati auzit prima oara de cuvantul “blat”?VALENTIN: Cred ca aceasta notiune face parte din fotbal de cand s-a inventat el. Nu stiu sa va raspund exact, dar, pentru a anticipa o intrebare, am asistat la astfel de jocuri... Imi amintesc ca inainte sa ma implic la Steaua, am fost la un meci al ei la Targoviste. Stadionul mic, tribunele arhipline, eu am mers cu un prieten si ne-am asezat in tribuna. Primul-secretar m-a reperat si a venit la mine. «Tovarasu’ Ceausescu, de ce ati venit?! Oricum ai nostri o sa invinga, pentru ca am vorbit inainte sa scapam si noi de retrogradare». Nu l-am crezut, am stat la tot meciul si mai era si o ploaie torentiala... Bineinteles ca a batut FC Targoviste.

“Aveam telefonul ascultat de Securitate!” PRO: Arbitrajele cum erau? Puneati presiune asupra celor care “fluierau”?VALENTIN: Pe mine nu ma interesa cine arbitra. Au fost cazuri cand, stiind ca sunt in tribuna, un arbitru sau altul se simtea obligat sa favorizeze Steaua, dar sa stiti ca dupa meci mergeam si le ceream sa nu mai faca asta pentru ca, efectiv, Steaua nu avea nevoie. PRO: Nici in meciurile cu Dinamo?VALENTIN: In meciurile cu Dinamo, ce sa mai pun eu presiune? Puneau destul “generalii” de la Securitate pentru dinamovisti. Nu ca si alti generali (de-ai nostri) nu ar fi procedat la fel daca ar fi avut aceeasi putere. PRO: Se spunea despre Craciunescu ca era arbitrul Stelei.VALENTIN: Si acum are Craciunescu sa imi dea o sticla de whisky pentru ca nu ne-a acordat un penalty la un meci in “Stefan cel Mare”. Bumbescu a fost impins in careu, dar n-a dat nimic. Dupa meci m-am vazut cu el si i-am spus: «Daca imi spui ca ti-a batut soarele in ochi, e in regula, dar sa stii ca a fost 11 metri clar». Am facut pariu, s-a uitat la caseta si mi-a recunoscut ca a gresit. Mai tarziu, dupa ‘90, mi-a recunoscut ce presiuni se faceau... Sotia lui era economista si era amenintata ca isi pierde serviciul... Chestii din astea.PRO: Cine facea astfel de presiuni? VALENTIN: Generalii de Securitate. Nu are rost sa mai dau acum nume.PRO: Era mai puternica Securitatea decat fiul presedintelui?VALENTIN: Glumiti?! Securitatea conducea in acea vreme. Cate transferuri nu am ratat noi la Steaua pentru ca imi era ascultat telefonul si cand voiam sa luam un jucator ne trezeam ca l-a luat Dinamo!PRO: Si dumneavoastra aveati telefonul ascultat?VALENTIN: Pai il ascultau pe taica-meu si nu ma ascultau pe mine?!PRO: Rivalitatea Steaua - Dinamo era mai puternica decat s-ar fi crezut.VALENTIN: Asta spre sfarsitul anilor 80, cand la conducerea lui Dinamo a venit cine a venit, v-am spus ca nu vreau sa dau nume, si, dupa ce m-am implicat eu mai mult la Steaua. Dar sa stiti ca in ‘83, de exemplu, eu am fost la meciul dinamovistilor cu cei de la Hamburg. Le-am si prezis ca se vor califica si am fost la un pas sa anticipez scorul corect, dar si desfasurarea lui. Multescu a ratat in ultimul minut si nu mi-a iesit pronosticul de 3-3, dar le-am zis ca o sa fie condusi cu 3-0 si se califica.PRO: De ce v-ati implicat totusi in fotbal? Ati auzit, probabil, legenda cum ca orice echipa care ar fi avut sprijinul dumneavoastra ar fi avut aceleasi performante.VALENTIN: Nimic mai fals. Nu cred aceasta teorie. Atunci cand am venit eu la Steaua, era deja o echipa puternica cu un conducator (n.r. - Ion Alecsandrescu) priceput - poate cel mai bun din istoria fotbalului nostru - si cu un antrenor extraordinar, Emeric Ienei. M-am implicat in fotbal pentru ca imi placea si pentru ca am considerat ca este un domeniu de activitate in care puteam sa fac ceva bun. Am simtit momentul...PRO: De ce la Steaua?VALENTIN: Pentru ca de mic am tinut cu Steaua si pentru ca am vrut sa protejez aceasta echipa sa nu aiba soarta Craiovei, care a fost distrusa de Dinamo. A contat si revenirea la echipa a lui Imi Ienei, cu care ma cunosteam de mai mult timp si nu neaparat din fotbal.

“Gica Popescu n-a venit pentru ca isi punea tatal in pericol”

PRO: Ati adus jucatori cu forta in Ghencea?VALENTIN: V-am spus si mai devreme ca tot ce voiam sa luam noi era interceptat de Dinamo... Dupa ce a plecat Piturca, am ajuns chiar in situatia sa luam un fotbalist, Negrau, cu dezlegare de la dinamovisti. Cat am fost eu, nimeni n-a venit cu forta. Radu II mi se pare ca a cam fost luat pe sus de Halagian si a mai fost Barbulescu, deturnat dinspre Baia Mare. Ma amuz si acum pentru ca fugise de la Scornicesti de Halagian si, pana la urma, s-au trezit si el, si Bumbescu la Steaua sub comanda aceluiasi Halagian.PRO: Ati fost refuzat de fotbalisti precum Sabau si Gica Popescu.VALENTIN: Am vrut sa il luam si pe Lupu, si pe Vaiscovici si nu s-a putut. Cu Sabau era aproape rezolvat transferul, dar l-a luat Dinamo pentru ca mutarea lui a garantat salvarea Clujului de la retrogradare. Era o intreaga increngatura in care erau implicate mai multe echipe, si Corvinul parca... In orice caz, stiu ca insusi Cornel Dinu i-a recomandat atunci sa vina la Steaua. PRO: Gica Popescu s-a ascuns prin Craiova de dumneavoastra? VALENTIN: Povesti. El era in armata si l-am intrebat daca ramane la noi. Initial mi-a zis ca da, dupa care a plecat fara sa spuna “la revedere”. Se vorbise deja pentru ca la Craiova sa ajunga, la schimb, Iovan si inca un jucator tanar. Ulterior, am auzit ca “prietenii” nostri au scos un dosar cu taica-su, care avusese un accident si Gica Popescu a fost amenintat. Atunci a fugit. I-am reprosat doar ca nu a venit sa-mi spuna cinstit despre ce era vorba. Oricum, n-as mai vrea sa creez si eu alte legende noi.PRO: Pe Hagi, in schimb, nu l-ati ratat.VALENTIN: Despre Hagi jucatorul, nu are rost sa vorbim. S-au spus prea multe. Ion Alecsandrescu l-a dorit dintotdeauna la Steaua, trebuia sa il ia de la Constanta pentru ca el voia sa joace la noi, dar frate-miu a spus la insistentele lui Mac Popescu: «Pe ala tanar, lasati-l la Sportul». Mai tarziu, in primavara lui 1986, Ion Alecsandrescu mi-a propus sa incercam transferul lui Hagi, dar in acel moment am ezitat pentru ca ma temeam de influenta pe care Gica ar fi putut s-o aiba asupra jocului echipei. Dar Gica s-a dovedit un adevarat stelist si cred ca daca ar fi venit de la inceput, atat el, cat si Steaua ar fi avut de castigat.PRO: Dar a ramas la Steaua fara acordul Sportului...VALENTIN: Cred ca asa a fost pentru ca Mac Popescu a refuzat sa primeasca vreun jucator la schimb in perioada cat Hagi trebuia sa ramana la noi. Imi amintesc ca a fost un scandal si Comitetul Federal a decis sa se respecte vointa fotbalistului. Gica a spus ca vrea sa ramana la Steaua cu o singura conditie: sa nu fie dat afara din facultate!

“Oamenii de fotbal n-au fost in regula niciodata”

PRO: Asadar, fotbalul nu v-a facut o impresie prea buna la primele contacte.VALENTIN: Raman la parerea ca oamenii de fotbal nu au fost in regula niciodata. Pe la inceputul anilor 80, cand a fost un scandal cu bani negri si cu arbitraje indelung contestate, s-a pus serios problema trecerii la profesionism, dar primii care s-au opus au fost tocmai oamenii de fotbal de atunci.

PRO: In plin sistem comunist se punea asadar problema unei organizari de tip occidental. A fost un vot democratic?VALENTIN: Acum, nu va inchipuiti ca s-au opus direct. Au dirijat astfel lucrurile incat sa nu se schimbe nimic pentru a-si putea continua activitatea dupa bunul lor plac. Sa stiti ca nu era mare diferenta fata de ceea ce se intampla acum. Se spunea ca Jean Padureanu tragea sforile in Divizia A, fiind cu Gloria, in “B”.

PRO: Dumitru Dragomir (foto) este un alt “supravietuitor” al acelei epoci...VALENTIN: Nu imi cereti sa dau nume si sa ma refer la persoanele din fotbalul de azi pentru ca nu am s-o fac. Pot sa spun despre Dumitru Dragomir doar ca Ion Alecsandrescu a vrut sa-l aduca la Steaua la un moment dat si eu i-am zis ca Dragomir e baiat de treaba, dar ca e mai bine sa stea la treaba lui.

PRO: Despre meciurile cu cantec, cand echipele conduse de el invingeau cu scorurile astronomice de care aveau nevoie sau despre meciurile prelungite la nesfarsit...VALENTIN: Nu urmaream decat partidele Stelei. Auzeam si eu despre toate acestea, dar nu pot spune ca am asistat la vreun astfel de joc. Nu ma interesa echipa Victoria. Le aveam pe ale mele la Steaua...

A rupt relatia de prietenie cu Lucescu

PRO: Cat la suta din performantele Stelei vi se datoreaza?VALENTIN: Aceasta intrebare ma enerveaza cel mai tare. Meritul este al antrenorilor si al jucatorilor. Eu nu am facut decat sa stau alaturi de ei. Sa vorbesc foarte mult cu ei, sa-i sfatuiesc... Nu va inchipuiti ca intram eu pe teren.

PRO: Pai si faptul ca erati langa ei constituie un ajutor.VALENTIN: Da, dar nu se masoara in procente. Dupa ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor, Mircea Lucescu a venit la mine si mi-a spus: «E meritul tau 80 la suta!». Nu mi-a convenit, mi s-a parut ca incearca sa umbreasca performanta lor...

PRO: Suntem, de altfel, in mijlocul unei polemici pe tema acestei rivalitati istorice...VALENTIN: O polemica pe care nu vreau s-o alimentez si care, credeti-ma, nu ma intereseaza. Nu vreau sa spun nimic de nimeni. Mircea Lucescu (foto) este un mare antrenor, dar eu personal am considerat ca e mai bine sa nu mai continui o relatie de prietenie pe care la un moment dat am avut-o dupa ce frate-miu (n.r. - Nicu Ceausescu) ne-a facut cunostinta...

Lucreaza la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele

Nascut in 1948, fiul cel mare al familiei Ceausescu a mai demontat o legenda care circula, si anume ca ar fi fost adoptat de cuplul dictatorial: “Nu este adevarat”. Chiar daca n-o spune fatis, Valentin Ceausescu nu a fost de acord cu multe dintre excesele facute de familia sa. O buna bucata de timp a tineretii sale si-a petrecut-o la Londra, acolo unde a aprofundat studiile de fizica, incepute la facultatea din Bucuresti. In prezent lucreaza ca fizician la Institutul de la Magurele. In febra ce a urmat Revolutiei a fost si el inchis o perioada. “Daca ma voi hotari vreodata sa scriu o carte, am deja titlul: «Revolutia dupa gratii». Nu stiu cine de ce parte a gratiilor era”, a mai adaugat misterios.

Nicolae Ceausescu, intemeietor al echipei de fotbal CCA

Valentin Ceausescu isi aminteste ca Nicolae Ceausescu a fost un simpatizant al Stelei. “Daca nu ma insel, a fost unul dintre intemeietorii CCA”. Totusi, fostul dictator urmarea rar meciurile de fotbal: “Poate se uita la televizor...”. Fotbalul nu era un subiect la zi in casa Ceausescu: “Oricum, ne vedeam rar, la cate o zi de nastere, si vorbeam prea putin de asta, iar Nicu (n.r. - fratele sau mai mic) nu era un mare pasionat. S-a implicat la Sportul mai mult prin natura obligatiilor profesionale”. Fiul cel mare al cuplului prezidential (foto) marturiseste ca nu mergea pe stadion la manifestatiile dedicate parintilor cand fostul 23 August devenea scena osanalelor de inspiratie asiatica: “Daca vedeam aceste manifestatii la televizor, il inchideam”.

“Daca as fi fost in Italia, nationala facea mai mult”

Ecaterina Andronescu, SCHIMBARE majora la Educatie! Toti elevii vor fi AFECTATI

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI