Medvedev: URSS a fost supusă timp de decenii sancțiunilor economice din partea Vestului și nimic nu s-a întâmplat

Medvedev: URSS a fost supusă timp de decenii sancțiunilor economice din partea Vestului și nimic nu s-a întâmplat

Rusia nu va încerca să convingă Europa să ridice sancțiunile îndreptate împotriva Federației Ruse, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc după discuțiilor purtate cu premierul belgian, Charles Michel, relatează TASS.

 "Ridicarea sancțiunilor este o chestiune reciproc avantajoasă și nu ar trebui să-i convingem noi pe partenerii noștri să anuleze nimic, nu avem nevoie să facem asta", a afirmat Medvedev.

Acesta a declarat de asemenea aptul că "colegii noștri europeni au nevoie de acest lucru (ridicarea sancțiunilor), ei ar trebui să inițieze acest lucru".

 "Dacă nu vor, vom continua să trăim cu sancțiuni", a adăugat Medvedev.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul rus a reamintit faptul că sancțiunile nu sunt "o chestiune de viață și de moarte" pentru Rusia. "Nu am început să impunem aceste sancțiuni și nu noi trebuie să le terminăm", a adăugat el. Șeful Cabinetului  de la Moscova a remarcat faptul că URSS a trăit timp de decenii sub imperiul sancțiunilor și "nu s-a întâmplat nimic".

Anterior, Medvedev a dat publicității unele date care arată faptul că pierderile totale ale Uniunii Europene ca urmare a impunerii sancțiunilor sunt de aproximativ 100 de miliarde de euro. Medvedev a anunțat în luna mai că era imposibil să anuleze contra-sancțiunile rusești.

 "Este imposibil să o faceți. Desigur, ar trebui să fie reciprocitate. Nici măcar nu vorbesc despre faptul că sancțiunile asupra importurilor de alimente au fost primite cu bucurie de fermierii noștri", a declarat acesta.