Medicul lui Michael s-a pus la dispoziţia anchetatorilor

Conrad Murray, cardiologul lui Michael Jackson, a contactat voluntar Poliţia din Los Angeles, punându-se la dispoziţia anchetatorilor pentru a furniza informaţii despre decesul starului, anunţă CNN.

Avocatul doctorului a anunţat că acesta nu este suspect în cazul morţii artistului. Cardiologul a oferit informaţii despre circumstanţele decesului, care au ajutat ancheta poliţiei.

Se pare că Murray este ultima persoană care l-a văzut pe Michael în viaţă, el fiind angajat de familia artistului pentru a-l ţine pe acesta sub supraveghere medicală.

Rezultatele unei prime autopsii efectuate vineri au eliminat ipoteza unei crime. Institutul medico-legal a precizat că rezultatele definitive, care includ şi analize toxicologice, vor fi cunoscute abia peste "patru sau şase săptămâni".

Familia mai vrea o autopsie Familia cântăreţului a cerut o a doua autopsie a acestuia, a declarat, ieri, Brian Elias, purtător de cuvânt al institutului medico-legal din Los Angeles.

Conform site-ului TMZ.com, primul care a anunţat moartea lui Jackson, cea de-a doua autopsie ar fi fost deja efectuată la Los Angeles, într-un loc păstrat secret.

Cântăreţul american Michael Jackson a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi categoria "A MURIT MICHAEL"