Medicul homeopat Victor Emanuel Boţ a fost condamnat la 4 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare. Decizia Tribunalului Costanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Reamintim că, din probele administrate de procurori s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în data de 16.05.2016, în timp ce persoana vătămată I.T.M., în vârstă de 11 ani, se afla la tratament, efectuând o şedinţă de reflexoterapie la cabinetul inculpatului, acesta, profitând de calitatea sa de medic şi abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, a constrâns-o pe aceasta să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra persoanei vătămate, penetrând-o parţial în vagin, fără a-i provoca deflorarea.
Copila a povestit părinţilor şi aceştia au mers la Poliţie. La data de 8.06.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Boţ Victor Emanuel, reţinut, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Apoi, şi alţi părinţi au depus plângeri, acuzând că şi copilele lor au fost abuzate sexual. Precizăm că medicul a fost înregistrat de anchetatori în timp ce se afla în cabinet cu fata. O întreba dacă o deranjează, iar când minora a răspuns afirmativ, a început să-şi ceară iertare, menţionând că de ce nu i-a spus şi data trecută acest lucru. Medicul a lucrat şi la Grădiniţa „Micul Regat”, potrivit replicaonline.ro