A venit căldura, soarele și cheful de vacanță, însă acest început de sezon pentru foarte mulți e un adevărat chin. Începutul verii îi face pe cei care au afecțiuni tiroidiene să simtă un disconfort major și, de multe ori, deși se adresează medicului, nu întotdeauna primesc un tratament eficient. Asta pentru că pacienții cu boli endocrinologice nu știu să identifice anumite simptome, care trec deseori neobservate. Prof. Univ. Corin Badiu, medic endocrinolog la spitalul Paron din Capitală și doctor în științe medicale a explicat, pentru EvZ, care sunt simptomele de care trebuie să ținem cont și la ce să ne așteptăm atunci când primim un diagnostic din sfera bolilor autoimune.

Evenimentul Zilei: - Ce rol are tiroida în organism și care sunt principalele efecte ale hormonilor tiroidieni?

Prof. Univ. Corin Badiu: - Glanda tiroidă are rolul de a produce hormoni care sunt fundamentali în funcționarea fiecărei celule care are nucleu. Producția de proteine, multiplicarea celulară are nevoie de hormoni tiroidieni în mecanismele cele mai intime ale reglării funcțiilor celulare.

Cele mai importante efecte se observă la nivelul celulei nervoase, măduvei hematogene, mușchilor, ficatului, țesutului gras. Foarte multe celule au nevoie de hormoni tiroidieni pentru a-și îndeplini funcțiile normale. Doar celulele ce nu au nucleu, hematiile de exemplu, nu au în mod direct nevoie de hormoni tiroidieni. Dar celulele din care se care produc hematiile, în măduva hematogena, au nevoie de hormoni tiroidieni.

- Ce afecțiuni provoacă funcționarea necorespunzătoare a glandei tiroide?

- Funcționarea necorespunzătoare se referă la două aspecte. Fie funcționează foarte puțin, deci vorbim despre hipotiroidie, fie funcționează prea mult, caz în care vorbim despre hipertiroidie, adică de o funcție excesiva a tiroidei. Această condiție poate fi întâlnită într-o mare varietate de boli, pentru că tiroida nu funcționează independent de restul corpului, ci este comandată de o glandă ce se află în cap – glanda hipofiză. Aceasta, la rândul ei, este comandată de niște hormoni ce vin din creier, de la hipotalamus.

- Care sunt cele mai întâlnite afecțiuni ale tiroidei?

- Tiroida folosește pentru producția de hormoni iodul. În consecință, o afecțiune foarte frecventă, care implică tiroida, vine din lipsa de iod din apă și alimente, carenţa iodată. Aceasta definește spectrul de boli legate de lipsa iodului; este foarte larg, pornind de la dezvoltarea excesivă a tiroidei, sau “gușa”, până la nodulii tiroidieni și cancerul tiroidian. Asadar lipsa iodului determină o grupă mare de afecțiuni tiroidiene.

O altă categorie de afecțiuni tiroidiene ține de imunitate – de situația în care organismul nu-și mai recunoaște propriile componente. În acest caz, sistemul imun, care ar trebui să ne apere împotriva microbilor prin sinteza unor molecule speciale – anticorpi – îndreptate împotriva bacteriilor, virusurilor, sa nu mai fie sintetizate corespunzător și să fie îndreptate către moleculele proprii din organism. Atunci apar multe boli autoimune. Acestea pot fi cu hiper- sau cu hipotiroidie.

Dacă sunt anticorpi care stimulează funcționarea tiroidei ajungem la hipertiroidie – cum e boala Graves-Basedow. Daca însă anticorpii sunt îndreptați împotriva principalei enzime care produce hormoni tiroidieni, tiroidperoxidaza, atunci se ajunge la hipotiroidie, tiroidită cronică autoimună cu insuficiență tiroidiană. Acestea sunt cele mai frecvente boli ale tiroidei.

- Dar cele mai grave?

- Cele mai grave sunt, firește, cancerele tiroidiene. Însă cancerul tiroidian are un bun renume. Se consideră că este o boală care sună rău, dar care are o mortalitate de numai 2% la 5 ani. 98% dintre persoanele cu cancer tiroidian trăiesc mai mult de 5-10 ani de la momentul diagnosticului. Numai 2% au un risc de mortalitate din cauza unei forme agresive de cancer tiroidian.

- Care sunt principalele cauze care duc la apariția bolilor de tiroidă?

- Deficiența de iod. Ca să prevenim bolile tiroidei trebuie să avem suficient iod, o alimentație sănătoasă, să avem suficientă vitamina D, să avem suficient Seleniu. Toate aceste elemente intră în funcționarea normală a glandei tiroide.

- Ce alimente ar trebui să includem în alimentația zilnică pentru ca tiroida să funcționeze normal?

- Să avem iod într-o cantitate de 100-150 de micrograme / zi la majoritatea persoanelor. Dacă vorbim de gravide sau de copii la pubertate avem nevoie de 200-250 ug iod / zi.

- Ce tulburări produce în organism sau în funcționarea celorlalte glande endocrine îmbolnăvirea tiroidei?

- Cum spuneam, hormonii tiroidieni sunt implicați în extrem de multe procese biologice și nu există țesut care să nu sufere dacă tiroida este bolnavă. În fiecare extremă de funcționare a tiroidei apar modificări, pe fiecare aparat sau sistem.

Dacă tiroida funcționează prea mult, și sistemul nervos va funcționa mai mult, este caracteristică starea de nervozitate, de neliniște, de percepție excesivă a unor situații care înainte erau normale, de insomnii; pe aparatul cardiovascular apare o creștere a frecvenței cardiace; pe masa osoasă se accelerează degradarea oaselor și crește riscul de osteoporoză; pe aparatul digestiv apare o accelerare a tranzitului digestiv și pacientul, deși mănâncă mai mult, scade în greutate. Toate aparatele, sistemele suferă, mușchii suferă. Pacientul cu hipertiroidie nu poate să facă efort fizic, obosește foarte ușor, urcă scările cu dificultate. Aceste lucruri sunt cunoscute ca aparținând hipertiroidiei.

In hipotiroidie condiția este inversă, adică pacientul este încet: încet în mișcare, încet în gândire, e răgușit, e friguros, e constipat. Toate acestea țin de efectul lipsei de hormoni tiroidieni pe diverse aparate și sisteme. Desigur acestea apar într-un fel în percepția pacientului și in alt fel sunt analizate specific, prin diverse metode de către specialitățile medicale.

De exemplu, dacă ne gândim la ce se întâmplă cu inima, într-un fel va percepe pacientul că obosește când urcă niște trepte, are dispnee de efort sau de repaos. Pe de alta parte, in momentul in care un specialist cardiolog face o ecografie, se constată că pacientul are lichid in pericard, că inima are pereții îngroșați, că arterele coronare sunt îngustate din cauza procesului de aterogeneză, care e foarte avansat. Deci toate astea sunt lucruri care sunt scoase în evidență de tehnologia medicală avansată și fiecare specialitate, în fiecare din tehnologiile de care beneficiază, vor găsi la pacienții cu disfuncții tiroidiene niște anomalii severe.

- Cum ne dăm seama că suferim de o afecțiune a glandei tiroide? Există o simptomatologie specifică?

- De regulă, întrucât tiroida se află în loja cervicală anterioară, persoanele care au o senzație de constricție cervicală, de „nod în gât” se gândesc întâi și întâi la tiroidă. Realitatea nu e asta. Realitatea e că asemenea condiții vin cel mai adesea dintr-o stare de suprasolicitare nervoasă, dintr-o contracție musculară în regiunea cervicală și în majoritatea acestor situații, profilul tiroidian hormonal măsurat este în parametri normali.

O altă patologie evidentă poate fi apariția unui nodul. Observăm când înghițim că există un nodul tiroidian. Seamănă oarecum cu autoevaluarea femeilor si nodulul la sân din cauza căruia le recomandăm femeilor să meargă la medic.

Dar toate aceste lucruri sunt de regulă insuficiente pentru a pune un diagnostic. Ideal ar fi ca fiecare pacient să își verifice funcția tiroidiană o dată la câțiva ani. Dacă totul e în regulă putem să facem evaluări la intervale mari, de doi trei ani; dacă găsim cât de cât o anomalie, merită să verificăm tiroida anual sau chiar o dată la șase luni.

- Ce fel de investigații sau analize se fac pentru a se pune un diagnostic în cazul acestor afecțiuni?

- Ne interesează două aspecte: unul este funcțional - cum merge tiroida și aici avem câteva analize de sânge: volumul de stimulare a tiroidei (TSH), nivelul de hormoni tiroidieni liberi, tiroxina liberă (fT4), triiodotironina (T3), care este concentrația de anticorpi legată de tiroida, adică ATPO și anticorpii de stimulare TRAb. Toate acestea ajută la o documentare a profilului funcțional al tiroidei - cum merge. Separat e cum arată tiroida. Se vede foarte bine la ecografie, unde nu vedem numai cum arată tiroida ci și cum arată vecinătatea tiroidei, adică dacă apar noduli, calcificări, zone de hipoecogenitate... acestea sunt aspecte evidențiate de ecografie.

Dacă folosim abilitățile doctorilor care știu să facă bine ecografie și aparatele performante, putem ajunge la surpriza ca, din 10 pacienți, numai 3 să aibă tiroida sănătoasă. Ceilalți 7 au diverse modificări ale structurii tiroidei. E o chestiune de bilanț anatomic. Dar asta nu înseamnă neapărat că cele 7 persoane au boli tiroidiene. Nu trebuie să ne considerăm bolnavi de tiroidă dacă avem, de exemplu, un nodul mic, de 5-7 mm.

Are însă importanță mult mai mare urmărirea progresiei acestui nodul de-a lungul timpului. Nu de la o săptămână la alta. Tiroida este un sistem cu o inerție foarte mare. Nu se schimbă nimic semnificativ de la o zi la alta. Se schimbă însă la interval de 6 luni și dacă un nodul progresează de la 5 mm și ajunge 2 centimetri în decurs de 6 luni, înseamnă că este un nodul cu potențial agresiv biologic. O celulă tiroidiană se înmulțește o dată la opt ani. Deci dacă socotim ecografii făcute însă la același doctor și de preferință pe același aparat, progresia nodurilor reprezintă un argument pentru a face investigații amănunțite.

- Ce schemă de tratament trebuie urmată după aflarea diagnosticului?

- Cel mai bun tratament este profilaxia. Adică să nu apară bolile tiroidiene. Și ca să nu apară, tiroida are nevoie de iod. Deci prima schemă de tratament este profilaxia cu iod. Aceasta este o strategie a MS aplicată din anii 60 și care beneficiază de o normă care se numește „Iodarea universală a sării”. Începând din 2004, toată sarea de consum și sarea folosită în industria alimentară este iodată cu 35 de miligrame pe kilogramul de sare, folosind substanța numită iodat de potasiu, care este o substanță mult mai stabilă decât iodura. Aceasta din urmă este foarte fragilă, hidrolizează cu ușurință, iar Iodul este un halogen volatil, sublimează, trece direct din stare solidă în stare de vapori, iar cantitatea de iod scade în timp. Iodatul este mai stabil decat iodura de potasiu.

- Ce complicații pot apărea în cazul în care tratamentul urmat este unul necorespunzător? Dar în cazul în care acesta nu există deloc?

-  Dacă vom considera că este o hipertiroidie, ea poate fi tratată cu antitiroidiene de sinteză, care realizează o frână pe sinteza hormonală. Dacă tratamentul e urmat cu doze prea mari, într-un interval de timp prea lung sau nu se adaptează doza de antitiroidiene de sinteză particularităților pacientului, se ajunge să treacă din hipertiroidie în insuficiență tiroidiană, deci hipotiroidie.

Aici, complicațiile sunt legate de cele de hipotiroidie: crește inima, apare o piele aspră, o stare de somnolență, o mișcare cu dificultate, retenție de apă și se poate ajunge până o insuficiență tiroidiană severă. Dacă tratamentul este prea puțin, atunci hipertiroidia este activă și apare osteoporoza, fibrilația atrială, apare scaderea in greutate si poate dezvolta diabet. Deci sunt asocieri care pot declanșa niște evenimente cu urmări severe.

În cazul în care boala nu este recunoscută la timp și nu se face tratament, boala progresează și la un moment dat ajunge să fie suficient de exprimată clinic încât este recunoscută. Însă cu cât se face mai precoce recunoașterea, cu atât este mai eficient tratamentul și e mai reversibilă condiția biologică a pacientului. Un exemplu poate fi cea mai frecventă boală tiroidiană autoimună – Tiroidita Hashimoto.

E o boală în care apar anticorpi și tiroida este frânată. La început, doar anticorpii sunt crescuți și profilul hormonilor rămâne normal. Initial tiroida depășește frâna anticorpilor și produce hormoni suficienți. Însă boala este progresivă. Concentrația de anticorpi crește și, în zeci de ani, se poate ajunge la insuficiența glandei tiroide. Tiroida nu mai poate produce hormoni, TSH-ul începe să crească, lipsa hormonilor este progresivă, afectează toate țesuturile; cele mai afectate cum spuneam sunt inima și creierul, dar toate țesuturile suferă.

Sigur, prin condiția medicală progresivă alterată, boala ajunge să fie cunoscută însă ne dorim să prevenim. E mai ușor să prevenim decât să tratăm pacienti în condiții grave și prevenția presupune o terapie adaptată momentului.

- Ce dietă este indicată unui bolnav de hipertiroidie sau hipotiroidie?

- Dieta ține de complexitatea particularităților biologice ale pacientului și nu numai de bolile tiroidiene. În hipertiroidie pacientul slăbește pentru că are arderile foarte avansate. Unii spuneau în glumă că există două feluri de glandă: glandă de îngrășat și glandă de slăbit slăbit.

Glanda de slăbit este hipertiroidia, iar pacientul cu hipertiroidie este bine să aibă un aport crescut de proteine de vitamine. În hipotiroidie, lipsa hormonilor tiroidieni favorizează un profil lipidic prost. Colesterolul crește foarte mult, la fel trigliceridele și atunci pacientul cu hipotiroidie trebuie să verifice analizele lipidice. Acesta mărește riscul de infarct.

- Care este motivul pentru care, în cele mai multe dintre cazuri, un bolnav de hipotiroidie este supraponderal? Ce dietă sau tratament ar fi indicat să urmeze acesta pentru a putea reveni la greutatea normală? În ce măsură este acest lucru posibil?

- Un bolnav de hipotiroidie este supraponderal din multiple motive. Un motiv important este că are o creștere a retenției de apă. De multe ori greutatea este asociată cu grăsimea dar la un hipotiroidian, creșterea în greutate este asociată mai mult cu apa decât cu grăsimea. Țesuturile devin foarte hidrofile. Metabolismul colagenului nu se mai face normal. Toate tesuturile au o capacitate de retenție de apă foarte mare.

Terapia apelează la substituție hormonală, astfel încât să se reia metabolismul în diverse țesuturi și organe și să poată elimina excesul de lichide. Pe de altă parte pacientul cu hipotiroidism, cum spuneam, este încet, lent in miscari și asta scade și capacitatea de consum de calorii prin activitate fizică și deci acumulează greutate mult mai ușor.

- Când este obligatoriu să verificăm glanda tiroidă?

- Prima vârsta la care verificăm glanda tiroidă este vârsta de 3-4 zile, adică verificăm tiroida la naștere, să vedem dacă ea funcționează bine și permite copilului să se dezvolte normal. Se face în cadrul programului de screening pentru hipotiroidism congenital. În principiu, ar trebui în toate maternitățile din România. Pe urmă, dacă tiroida este normală, copilul e lăsat să se dezvolte și ar fi util să știm cum merge tiroida când intră la pubertate.

Și mai departe de-a lungul vieții de adult tânăr este util să știm cum merge tiroida în momentul în care acea persoană dorește să aibă copii. Fie bărbat fie femeie. Și pe parcursul sarcinii. Și sigur că ulterior testarea trebuie făcută o dată la câțiva ani dacă omul e sănătos.

E foarte utilă atitudinea de a investiga activ persoane sănătoase. Așa cum facem o revizie tehnică periodică a unei mașini care funcționează pentru că așa scrie în lege că trebuie să facem această revizie. Ar fi fantastic ca toți cei asigurați să fie obligați, nu să aibă dreptul, ci să fie obligați să facă un minim de set de analize adaptat condițiilor de încărcătură medicala, de patologie în familie sau de vârstă sau de sex sau cum este cazul fiecăruia.

Cu cât un pacient este mai în vârstă și este mai încărcat de istoric de boli, cu atât testarea lui trebuie să fie mai atentă ca să fie in continuare asigurat. În această condiție am avea un sistem care ar funcționa mai profilactic și mai eficient economic.

- În ce condiții existența unui nodul tiroidian crește riscul de cancer?

- Sunt niște criterii numite factori de risc, adică nodulul apărut la copil, care se dezvoltă într-un timp de câteva luni, nodulul tiroidian care este solid, deci nu este chistic, nodulul tiroidian cu aspect ecografic cu margini neregulate, cu o structură mixtă, cu țesut solid dar și cu zone sugerând o necroză a nodulului, cu vascularizație care e la periferia nodulului, dar și în interiorul nodului.

Toate sunt condiții care sugerează un risc de cancer. În plus, la consultație, dacă constatăm că nodulul nu este mobil la deglutiție, e fixat, e dur, cu un istoric de iradiere a gâtului în urmă cu câțiva ani, se asociază cu răgușire pentru că prin spatele tiroidei trec niște nervi care asigură musculatura corzilor vocale și creșterea unui nodul tiroidian apasă pe acesti nervi, înseamnă că e un semnal de alarmă, că se întâmplă ceva rău.

- Este tiroidita autoimună un factor de risc în cancerul tiroidian?

- Tiroidita autoimună nu este un factor de risc în cancerul tiroidian. Există o singură legătură semnificativă între tiroidita Hashimoto și limfomul tiroidian.

- Care sunt cele mai eficiente metode de tratament în cancerul de tiroidă? Când este oligatorie operația și care sunt efectele secundare ale îndepărtării glandei?

- Tiroida cum spuneam este foarte importantă pentru organismul nostru și totodată este ținta unor investigații foarte ușor de făcut: analize de sânge simple, ecografia foarte la îndemână. Și, din cauza, asta primul loc pe care îl avem ca terapie ar fi pentru un nodul tiroidian, locul chirurgului. Însă, în ultimii ani s-a constatat că se operează prea mult niște noduli care sunt simpli și care nu pun viața în pericol și puse cap la cap, intervențiile radicale, că vorbim despre chirurgie sau iod radioactiv, în principiu fac mai mult rău decât o variantă mai rezervată.

Nu zic să lăsăm nodulul acolo, dar trebuie să vă reevaluăm agresivitatea noastră versus agresivitatea bolii. Din cauza asta, în ultimii doi ani s-a trecut la o manieră mai rezervată asupra nodulilor tiroidieni, de exemplu: nu se mai scoate toată tiroida ci se scoate doar lobul care are nodulul. Dacă scoți numai lobul cu nodul nu mai faci nici iod radioactiv. Astea sunt condițiile care determină o economie mai mare a țesutului tiroidian și pasul înapoi din punct de vedere al agresivității asupra tiroidei în cancerul tiroidian.

Tiroida produce niște hormoni care se pot înlocui printr-un tratament foarte simplu. Substituția se face cu levothyroxină sodică. Substituția în cantitate suficientă practic, la nivelul întregului organism, trece neobservată. Consecințele îndepărtării glandei pot fi mai grave decât lipsa tiroidei.

Operația în sine impune niște riscuri: riscul de a afecta nervii laringieni, riscul de lezare a paratiroidelor și dacă e afectată inervația recurențiala, acea persoană nu mai poate să vorbească. Are o răgușeală permanentă, o pareză recurențială, corzile vocale nu mai stau astfel încât să permită trecerea aerului. Afectarea paratiroidelor pot să ducă la o insuficiență paratiroidiană severă, caz care afectează mult calitatea vieții.

Deci, când discutăm de consecințele scoaterii glandei nu e vorba numai de faptul că nu mai am hormoni tiroidieni, ci și de acțiunea chirurgicală în sine, care ar putea avea niște complicații. Trebuie să ne gândim de două ori dacă chiar vrem s-o facem. Și dacă răspunsul e pozitiv, trebuie să o facem în centre de excelență.

- Cât la sută dintre români suferă de afecțiuni ale glandei tiroide?

- Definiția afecțiunii de gușă endemică este ca mai mult de 5 la sută din populație prezintă gușă. Adică asta înseamnă noțiunea de endemie. Adică în acea zonă există suficient de mulți copii și adulți care au gușă prin lipsă de Iod. Dacă e să socotim capacitatea medicinei moderne de a pune un diagnostic, atunci și proporția de persoane care au o problemă la tiroidă crește foarte mult pentru că avem o ecografie cu o rezoluție excelență.

Ieșiți în fața oricărei clinici și întrebați oameni sănătoși dacă vor să facă o ecografie și veți constata, cum am spus mai devreme, că din 10 persoane nu vom găsi mai mult de 4 persoane sănătoase. Dar în rest vor avea noduli tiroidieni. La fel, foarte multe persoane pot avea și niște anticorpi (ATPO), ceea ce nu se mai încadrează într-o condiție de normalitate tiroidiană.

- Femeile sau bărbații? Care sunt mai predispuși la aceste afecțiuni?

- Femeile sunt mai predispuse la a suferi de boli tiroidiene. De 3-4 ori mai mult decât bărbații. Și sunt expuse din două perspective: una este de boli autoimune și alta este de noduli tiroidieni.

Nodulul tiroidian a devenit foarte frecvent detectat la femei si gușa la fel. Motivul este acela că femeile au un profil biologic distinct. Nivelul de estrogeni favorizează această situație.