MEDICINA, în Anul Centenarului. DISCURS ISTORIC al lui Klaus Iohannis despre VIITORUL sistemului de sănătate: „Este NEVOIE rapid de...”

MEDICINA, în Anul Centenarului. DISCURS ISTORIC al lui Klaus Iohannis despre VIITORUL sistemului de sănătate: „Este NEVOIE rapid de...”

Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat mai multe distincții unităților medicale de pe teritoriul României, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în semn de apreciere a întregii activități de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical, în ciuda lipsurilor și problemelor.

Iohannis s-a adresat cadrelor medicale prezente la ceremonia de acordarea a ordinelor de merit, discutând despre munca pe care doctorii și asistentele o fac și au făcut-o, în țara noastră.

„(...)Pentru noi, românii, 2018 este un moment de mare însemnătate, în care celebrăm trecutul şi vorbim despre viitor, despre viziune, despre cum va arăta România peste 100 de ani.

Tocmai de aceea, Centenarul Marii Uniri reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a acorda Ordinul 'Meritul Sanitar' spitalelor care împlinesc un număr semnificativ de ani de la înfiinţare, ani în care s-au remarcat prin rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical. Mă bucur că această recunoaştere are loc în perioada în care marcăm şi Ziua Mondială a Sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când evocăm trecutul, ne gândim la medici de excepţie, care au făcut cunoscut numele ţării noastre peste hotare, la promotori ai unor specialităţi medicale precum urologia sau chirurgia plastică şi reconstructivă, la spitale care le poartă numele în semn de profundă consideraţie şi recunoaştere a meritelor lor.

Ne referim, totodată, la spitale care, în pofida greutăţilor cu care se confruntă sistemul de sănătate din România, au reuşit de-a lungul deceniilor de existenţă şi reuşesc şi în continuare, prin devotamentul şi efortul cadrelor medicale şi echipelor de management, să ofere servicii de calitate tuturor românilor.

Când vorbim despre viitor, vorbim despre tineri medici, cărora le revine datoria de a duce mai departe numele predecesorilor lor şi reputaţia spitalelor în care s-au format, dar şi despre proiectele şi obiectivele pe care ni le-am asumat în plan extern.

Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate”, a afirmat Iohannis.

O grijă importantă a șefului statului o reprezintă problemele din sistem.

„Pentru atingerea acestor obiective, este nevoie rapid de măsuri concrete pentru a rezolva problemele cronice ale sistemului sanitar românesc.

În acelaşi timp, modelele de bune practici trebuie recunoscute şi valorificate. Cu medici de excepţie, cu echipe de management animate de determinare şi abnegaţie, precum cele din care faceţi parte şi dumneavoastră, vom avea spitale în care să păşim cu încredere!

Sunteţi exemple de profesionalism, responsabilitate, dăruire şi efort continuu în slujba unei cauze nobile, aceea de a avea grijă de sănătatea noastră, a tuturor.

Am certitudinea că veţi contribui la acea schimbare a sistemului medical românesc pe care ne-o dorim cu toţii!”, a încheiat Iohannis.

 

Distincțiile acordate de președinte au fost împărțite pe trei grade după cum urmează:

Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, și Spitalul Clinic nr. 1 Căi Ferate Witting din București au primit înalta recunoaștere, prin ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor

Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București, și Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu au fost distinse cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Ofițer

Spitalul Militar de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru copii „Dr. Nicolae Robănescu”, ambele din București, și Spitalul Județean de Urgență din Vaslui au primit din mâinile lui Iohannis ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.