Peste 1.200 de studenţi din Universităţile de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş vor studia disciplina "medicină de urgenţă" după o curriculă inovativă, bazată pe tehnologii moderne, bazele noului sistem formativ fiind puse printr-un proiect ce se va desfăşura 24 de luni, în valoare de peste 9.500.000 de lei, cofinanţat din Fondul Social European.
Agerpres anunţă că opt cadre didactice din cele două instituţii de învăţământ medical superior, implicate în dezvoltarea de curricule moderne şi adaptate cerinţelor europene în sistemul de învăţământ medical, au participat la cursuri de perfecţionare desfăşurate în această primăvară la UMF "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca. Partenerii programului Parteneri în derularea programului educaţional în "medicina de urgenţă" sunt Societatea Franceză de Medicină de Catastrofă, Fundaţia pentru SMURD şi Asociaţia Shotron. Proiectul a fost prezentat sâmbătă, într-o conferinţă de presă organizată la UMF din Cluj-Napoca, în cadrul seminarului de implementare a proiectului, la care au participat subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, manager al acestui proiect, prorectorul UMF din Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Dorin Farcău, şeful de lucrări de la UMF din Târgu-Mureş, dr. Cristian Boeriu, vicepreşedintele Societăţii Franceze de Medicină de Catastrofă (SFMC), dr. Julien Henri, precum şi reprezentanţii Fundaţiei pentru SMURD Tiberiu Fekete şi Asociaţiei Shotron Emanuel Ologeanu.