Poliția Capitalei a făcut, astăzi, mai multe percheziții în Constanța la o farmacie și la domiciliile unor medici oncologi. Dosarul este deschis din luna mai a anului trecut. Î aceeași lună a mai fost deschis un dosar similar, în cere sunt cercetați alți trei medici de la Spitalul Fundeni.
Poliția Capitalei a organizat, astăzi, mai multe percheziții în orașul Craiova, la o farmacie și la domiciliile unor medici oncologi. Potrivit unor surse judiciare, aceștia sunt cercetați că ar fi eliberat mai multe rețete fictive, unele dintre ele pe numele unor persoane decadate, în care au prescris tratamente pentru bolnavii de cancer. Rețetele ar fi fost eliberate la unele farmacii în care lucrau apropiați ai medicilor oncologi. Rețetele erau decontate de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Alți trei medici, de la Fundeni
Anul trecut, în luna mai, procurorii Parchetului Capitalei au pus sub urmărire penală 10 persoane, printre care şi medici, sub acuzaţia că au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice unor pacienţi care nu au beneficiat de medicamentele prescrise, fiind decontată fraudulos suma de 8,3 milioane lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat, marţi, 26 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu şi Dolj la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice, printre care şi la Spitalul Fundeni.
În cauză, procurorii au început urmărirea penală faţă de 10 persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.
Din datele şi probele administrate în cauză rezultă că suspecţii au creat circuite economice şi financiare fictive cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani rezultate din activitatea infracţională şi de a denatura plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Prejudiciul produs bugetului de stat, reprezentând TVA şi impozit pe profit, se ridică la suma de circa 1,7 milioane de lei.
Astfel, reprezentanţii unei societăţi ce deţine un lanţ de farmacii au înregistrat în contabilitate facturi fictive de achiziţii de medicamente de la societăţi cu un comportament de tip fantomă.
În baza a circa 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice emise de 3 medici de specialitate pe numele unor pacienţi care nu au beneficiat de medicamentele astfel prescrise, reprezentanţii societăţii în cauză au decontat fraudulos la CASMB suma de circa 8,3 milioane de lei.
Sumele de bani obţinute au fost spălate printr-un circuit financiar fictiv, finalizat cu retragerea în numerar şi însuşirea lor.
În cauză au fost emise 10 mandate de aducere, urmând ca audierile să aibă loc la Poliţia Capitalei.
Activităţile au fost desfăşurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.