MEDICI ŞI FARMACIŞTI cercetaţi penal. IATĂ CUM ERAU PĂCĂLIŢI PACIENŢII

Poliţiştii bucureşteni au efectuat şase percheziţii în Capitală. Au fost aduşi la audieri membrii unei reţele care falsifica reţete medicale, printre care medici şi farmacişti. Peste 200 de pacienţi păcăliţi au fost audiaţi de la demararea anchetei. Ancheta a pornit de la o plângere depusă la Poliţie de către o farmacistă.

UPDATE. Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti a dezvăluit modul în care pacienţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au fost păcăliţi. Implicaţi în această afacere ilegală erau farmacişti şi medicii de familie. Pacientul era obligat să cumpere numai de la anumite farmacii medicamente ori reţetele erau falsificate fără ca bolnavii să fi văzut măcar aceste documente. Mrdicii primeau, astfel, un comision din vânzarea reală sau fictivă a medicamentelor. Toată această încrengătură a fost dată în vileag după ce o farmacistă a depus o plângere la Poliţie. Din luna martie 2012 până în prezent, în acest caz au fost audiate peste 700 de persoane în numele cărora au fost emise reţete. În urma punerii în aplicare a mandatelor de aducere, astăzi au fost prezentate la audieri un număr de 26 de persoane. Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 1.600.000 lei. Din probele administrate până acum  s-au desprins următoarele moduri de operare: Farmacistul (de regulă diriginte de farmacie sau coordonator de zonă) stabilea o legătură cu un medic (specialist sau de familie). În baza înţelegerii cu farmacistul, medicul (în cadrul atribuţiilor sale de serviciu) prescria în mod constant numeroase reţete false cu valoarea compensată, fără a avea acoperire într-o situaţie reală, în sensul că reţetele erau eliberate pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi şi care nu solicitaseră vreun tratament. Prin completarea rubricilor reţetelor menţionate medicul făcea menţiuni nereale cu privire la prescrierea efectiva a tratamentului. Medicul înmâna aceste reţete false farmacistului care le introducea în programul de gestiune al farmaciei şi le înainta spre decontare către Casa de Asigurări de Sănătate. Farmacistul verifica reţetele sub aspectul corectitudinii formale, completa rubrica "Am primit", uneori prin falsificarea scrisului şi semnăturii beneficiarului reţetei, iar alteori farmacistul se trecea (în mod fals) drept împuternicit al pacientului. Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontata a medicamentelor fără ca acestea sa iasă fizic din stoc. Sumele de bani decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, provenite din comiterea infracţiunilor de înşelăciune, erau "spălate" prin introducerea într-un circuit comercial licit. ‚Farmaciştii implicaţi obţineau un profit personal deoarece, sporind în mod artificial vânzările, obţineau prime în plus faţă de salariu. Prin acest mod de operare, medicii primeau (de regulă la sfârşitul fiecărei luni) sume de bani (sau bunuri) în valoare de 3% (uneori până la 5%) din valoarea totală a reţetelor false eliberate. Un alt mod de operare consta în aceea că medicul (în cadrul atribuţiilor sale de serviciu) prescria reţete cu acoperire într-o situaţie reală, în urma consultării reale a pacienţilor. Dar, în baza unei înţelegeri prealabile cu farmacistul şi prin încălcarea normelor deontologice privind exercitarea atribuţiilor de medic: fie determina pacientul să prezinte reţeta la o anumită farmacie, direcţionându-l acolo în vederea ridicării medicamentelor numai din această farmacie (şi nu dintr-o farmacie concurentă); fie nu înmâna reţeta pacientului ci direct farmacistului (pentru a se asigura că reţeta nu este prezentată în altă parte), iar ulterior dădea medicamentele ridicate din farmacie pacientului. În acest caz, medicii primeau (de regulă la sfârşitul fiecărei luni) sume de bani (sau bunuri) în valoare de 3% sau 5% din valoarea totală a reţetelor eliberate.

UPDATE. În acest moment, sunt audiate 26 de persoane. "Este vorba despre 22 de persoane cercetate şi patru martori. Sunt informaţii care arată că activitatea infracţională se desfăşura de circa un an de zile", a precizat pentru EVZ procurorul Nicolae-Andrei Solomon, din cadrul Parchetului Bucureşti. Anchetatorii au stabilit că medicii eliberau reţete pe numele unor persoane care nici măcar nu aveau habar. Apoi, farmaciştii decontau contravaloarea acestora la CNAS. În acest mod, farmaciştii decontau chiar şi medicamente expirate. UPDATE. Acţiunea de proporţii de astăzi dimineaţă a fost declanşată într-un dosar în care sunt cercetate 22 de persoane, transmit reprezentanţii Parchetului Capitalei şi ai Poliţiei Capitalei. Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi farmacişti a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS)prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false. Prejudiciul cauzat este de de aproximativ 1.600.000 lei. În cursul zilei de astăzi au fost efectuate şase percheziţii în municipiul  Bucureşti, după ce în perioada martie 2012, în aceeaşi cauză, au mai fost efectuate alte 27 de percheziţii domiciliare. În cursul lunii octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de  cele 22 de persoane pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de:înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare de mită, spălare de bani. La acţiunea de astăzi participă nouă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 65 de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei. Au fost puse în executare 26 de mandate de aducere.   

Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi D.G.P.M.B. - Serviciul de Investigaţii Criminale

Descinderile au loc la domiciliile unor persoane care falsificau şi vindeau reţetele medicale. Până acum se ştie că este vorba de un prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei. Printre cei căutaţi se numără şi medici. Membrii reţelei urmează să fie audiaţi de procurori.