Revista medicală independentă „Prescrire” scrie că domperidona, substanță care se găsește mai ales în medicamentul Motilium, ar fi provocat decesul a 200 de persoane în 2012, în Franța. Domperidona ar avea mai ales efecte nefaste asupra inimii celor trecuți de 60 de ani.
Motilium, un medicament prescris împotriva stărilor de greață și vomă, dar și pentru balonări, este supus supravegherii autorităților sanitare franceze de mai bine de zece ani.
În 2011, Agenția Națională a Securității Medicamentului a avertizat pacienții asupra pericolelor potențiale pe care le prezintă acest produs. Formula în doze de 20 de mg a fost retrasă de pe piața franceză în septembrie 2014, însă revista Prescrire a cerut retragerea cu totul a Motilium.