Un medic stomatolog se zbate între viaţă şi moarte. Are şanse minime de supravieţuire. Medicii depun eforturi să-l salveze

Un medic stomatolog se zbate între viaţă şi moarte. Are şanse minime de supravieţuire. Medicii depun eforturi  să-l salveze

Un medic stomatolog din Iaşi, în vârstă de 35 de ani, are puţine şanse de supravieţuire după ce a băut alcool metilic. Stomatologul a ajuns la spital după ce a băut alcool etilic şi apoi alcool metilic şi a simţit că i se face rau. La puţin timp a intrat în comă. În prezent, este în stare gravă, la dializă, pentru că rinichii nu pot elimina substanța din organism.

Medicii de la Spitalul de Urgență din Iași sunt sceptici cu privire la șansele lui de supraviețuire, potrivit libertatea.ro

 

Dentistul de 35 de ani a ajuns la unitatea de primiri urgențe după ce weekendul trecut a consumat o cantitate de alcool, dar și alcool metilic. Stomatologul a fost a fost transferat la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” pentru dializă.

Ne puteți urmări și pe Google News

 „Pacientul s-a prezentat la spital deoarece primul semn a fost reprezentat de tulburările de vedere caracteristice acestei intoxicaţii. Ulterior a intrat în comă şi a ajuns la noi la Nefrologie pentru dializă. Starea lui este în continuare una foarte gravă, se află internat la Anestezie şi Terapie Intensivă, este intubat, ventilat mecanic şi cu un prognostic vital rezervat”, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog.   

Tratamentul de urgenţă pentru astfel de intoxicaţii depinde foarte mult şi de timpul în care se ajunge la spital, leziunile fiind ireversibile dacă timpul de intervenţie este mai mare de câteva ore. De cele mai multe ori consumul de metanol este accidental, pentru că nu poate fi deosebit la gust de alcoolul obișnuit.