E incredibil ce a putut să facă un medic în plină molimă. Parchetul a intrat pe fir

E incredibil ce a putut să facă un medic în plină molimă. Parchetul a intrat pe fir

Procurorii cercetează un medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

El este acuzat că a continuat să meargă la muncă, deşi intrase în contact cu alte cadre medicale confirmate cu coronavirus şi prezenta simptomatologie specifică virusului.

„La data de 28.04.2020 s-a înregistrat în cadrul acestei unităţi de parchet sub nr. 2104/P/2020 sesizarea formulată de către Instituţia Prefectului Vrancea împotriva unui medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' Focşani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor prevăzută de art. 352 alin. 2 C.p., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 28 din 18.03.2020, constând în aceea că respectivul medic, deşi a cunoscut încă din data de 23.03.2020 că a intrat în contact cu alte cadre medicale confirmate cu virusul COVID-19 şi a prezentat simptomatologie specifică acestui virus de la data menţionată, a continuat să îşi desfăşoare activitatea specifică actului medical în cadrul Spitalului Judeţean Focşani, intrând în contact, cu bună ştiinţă, cu restul personalului medical şi cu pacienţii”, se arată într-un comunicat de presă al Pachetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Mai mult, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Ne puteți urmări și pe Google News