Peste 85% dintre medicii de familie au rupt relaţiile cu asigurările publice şi nu mai eliberează reţete compensate sau trimiteri pacienţilor.
"Nu am semnat contractul cadru şi în consecinţă nu am dat reţete compensate sau gratuite, bilete de trimitere în triplu exemplar, bilete de internare sau de analize, niciun formular în regim cu casa de asigurări. Consultaţiile s-au desfăşurat în program normal, iar prescripţiile au fost date pe formulare simple, pe care oamenii trebuie să le plătească din buzunar. Voi continua acest demers până când vom avea un contract valid cu casa", detaliează modul în care protestează Călin Ciubotaru, medic de familie din Bucureşti.
În situaţia lui sunt peste 85% dintre doctorii de familie din ţară, susţin reprezentanţii organizaţiilor medicilor de familie. "Sunt judeţe în care sută la sută din doctori au fost de acord să nu semneze contractul cu asigurările, spre exemplu în Bacău, Vaslui, Dolj, Constanţa, Bistriţa", adaugă medicul Sandra Alexiu, de la Societatea Naţională de Medicina Familiei.
"Suntem condamnaţi să furăm"
Medicii sunt nemulţumiţi de varianta de contract propusă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. "Ar trebui să se păstreze raportul de 70/30 procent per capita ca şi până acum, să nu prevadă implementarea informatizării sistemului pe cheltuiala şi responsabilitatea medicului de familie. În plus, avem nevoie de o finanţare decentă", propune doctorul Călin Ciubotaru. Medicii se plâng că sunt umiliţi de ani de zile.
"Suntem condamnaţi că furăm, dar nu ne-am îmbogăţit. Nu sunt de acord cu faptul că tot sistemul informatic trebuie plătit de noi. Deşi nu am semnat contractul, am dat consultaţii şi reţete compensate pentru că pacientul nu trebuie să sufere din cauza luptelor dintre noi", spune doctorul de familie Georgeta Mihăilescu, care îngrijeşte pacienţi în Baloteşti, Ilfov şi e preşedinte al Colegiului Medicilor Ilfov.
Ministrul Sănătaţii, Cseke Attila, spune că, din punctul lui de vedere, au fost soluţionate problemele referitoare la contractul pe care trebuie să îl semneze medicii.
"Au solicitat modificarea sancţiunilor aplicate în cazul abaterilor şi le-am modificat, banii alocaţi per capita vor fi 3 lei, iar per serviciu 1,8 lei (faţă de 0,9 lei)".
Pentru ca sistemul să poată funcţiona în lipsa normelor la contracul-cadru, Casa de Asigurări a anunţat ieri că activitatea furnizorilor de servicii medicale se va face în baza unor acte adiţionale, iar dacă apar modificări se vor face regularizări. "Nu sunt de acord să plătim noi sistemul informatic. Introducerea datelor cade tot în sarcina noastră, ceea ce e o muncă titanică.“ GEORGETA MIHĂILESCU, medic de familie