Medic arestat pentru agresarea unei adolescente

Medicul român Virgil Baloescu, aflat la Boston pentru a participa la o conferinţă, a fost acuzat pentru că a agresat o tânără de 15 ani, precizează Mediafax.

Doctorul, în vârstă de 60 de ani, a pledat vinovat în faţa judecătorilor tribunalului din Boston. El a fost eliberat după ce a plătit o cauţiune de 10.000 de dolari.

Medicul român de succes în România se afla la o conferinţă de cinci zile a Asociaţiei Medicale Aerospaţiale şi urma să se întoarcă în ţară mâine. Judecătoarea Eleanor Coe Sinnott i-a confiscat paşaportul,  iar Baloescu va rămâne în Statele Unite până la 5 iunie, când va fi audiat în proces.

Procurorul general, Daniel Conley, a afirmat că, prin declaraţia sa, fata a protejat şi alte posibile victime.

Purtătorul de cuvânt al procurorului, Jake Wark, a spus că poliţiştii au găsit-o pe tânără plângând şi tremurând. Ea a spus că a simţit o mână pe fund, când se afla cu spatele la român, într-un tren.

În urma sesizării fetei, mecanicul a oprit trenul, iar trei martori au confirmat versiunea acesteia.

Virgil Baloescu este membru al Societăţii Europene de Medicină Aerospaţială, specializat în neurochirurgie şi psihiatrie.

Medicul Virgil Baloescu susţine că nu a avut un comportament indecent, el dezechilibrându-se şi atingând-o fără voie pe tânără.

Consulul general al României la New York, Pietro Lucian Pavoni, a declarat că a luat legătura cu rudele doctorului, de  la care au aflat versiunea acestuia despre incident.

Conform membrilor familei, doctorul se afla în metrou când s-ar fi dezechilibrat şi ar fi atins indecent, din greşeală, o tânără în vârstă de 15 ani. În acel moment au intervenit ceilalţi pasageri, iar medicul a fost arestat, iar împotriva sa a fost depusă o plângere.

ŞTIRE ACTULIZATĂ LA ORA 18:15