Floyd Mayweather și Manny Pacquiao se vor înfrunta la Las Vegas într-o partidă care va rămâne în istoria sportului, datorită mizei și banilor puși în joc
Las Vegas va fi, în această noapte, cel mai fierbinte punct din sportul mondial. „MGM Grand Arena” găzduiește o gală impresionantă de box ce va începe la ora 04.00 și va fi transmisă de PRO TV și Dolce Sport 1.
Marele punct de interes îl va reprezenta duelul dintre americanul Floyd Mayweather Jr. și filipinezul Manny Pacquiao, programat să debuteze în jurul orei 06:00 (ora României). Ciocnirea celor doi titani a fost denumită „Meciul secolului”, iar evenimentul a avut parte de o hipermediatizare.
FOTO: Mayweather (foto sus) și Pacquiao, doi pugiliști care vor boxa pentru 300 de milioane de dolari SURSA FOTOGRAFII: USATODAY.COM
Patru centuri sunt aruncate în joc, una costă 1 milion de dolari
Mayweather are 37 de ani, deține centurile WBC și WBA la categoria semimijlocie și este neînvins în 47 de partide. De partea cealaltă, Pacquiao (36 de ani), posesorul centurii WBO, a urcat de 64 de ori în ring, a învins de 57 de ori, a fost învins în cinci dispute și a remizat de două ori. Miza meciului este nemaivăzută.
Sunt puse în joc nu mai puțin de patru centuri: WBC, WBA, WBO, dar și una specială, acordată de WBC, care va avea 3.017 smaralde, va fi placată cu aur şi platină şi costă 1 milion de dolari. Pentru ca cei doi protagoniști să se lupte în acest week-end a fost nevoie de cinci ani de negocieri.
Impresarii lui Mayweather și Pacquiao au încercat să ridice potul cât mai sus și și-au atins toate obiectivele.
Nadia Comăneci și Lucian Bute, printre spectatori
Indiferent de rezultat, Floyd va încasa 180 de milioane de dolari, iar Manny are asigurat un cec de 120 de milioane de dolari. Organizarea galei a costat și ea 200 de milioane de dolari, iar în total, rețeta financiară a ajuns la halucinanta sumă de 500 de milioane de dolari.
Din cele 17.400 de bilete, doar 1.000 au fost puse în vânzare și s-au epuizat într-un minut. Cele mai ieftine au costat 1.500 de dolari, iar cele mai scumpe au ajuns la 55.500 de dolari. Pe „piața neagră”, prețurile au explodat și au existat chiar doritori ce sunt în stare să ofere 100.000 de dolari pentru a-și găsi un loc la „MGM Grand Arena”. Restul tichetelor au fost împărțite sponsorilor, organizatorilor și membrilor celor două staff-uri.
FOTO: Cu atâția bani în jur, Mayweather doarme liniștit
Printre cei prezenți se vor afla și două legende ale sportului românesc: Nadia Comăneci, cea mai importantă gimnastă din istorie, și boxerul Lucian Bute, cel care s-a pregătit alături de antrenorul lui Manny Pacquiao
Floyd Mayweather va purta o proteză cu diamante, în valoare de 25.000 de dolari, iar șortul îmbrăcat de pugilistul american este evaluat la 2,25 de milioane de dolari.
Are un bucătar plătit cu 4.000 de dolari pe zi
Boxerul de peste Ocean este cunoscut pentru că-i place să arunce cu banii în stânga și dreapta și a devenit celebru și la acest capitol, datorită filmulețelor și pozelor pe care le distribuie prin intermediul rețelelor de socializare.
Pentru a pregăti „Meciul secolului”, Floyd a apelat și la un bucătar, Chef Q, pe care l-a plătit cu 4.000 de dolari pe zi. „Este favorita mea. Nu am avut un asemenea bucătar în viața mea”, a spus Mayweather.
„Sunt boxerul mai inteligent” Floyd Mayweather a vorbit despre atuurile pe care le are în ring și a spus că adversarul său face destule greșeli în timpul meciurilor. „Cred cu adevărat că sunt boxerul mai inteligent. Pacquiao este imprudent. Orice plan de meci împotriva mea este de a face pasul în față și de a arunca multe lovituri. Dar asta nu a funcționat niciodată în 19 ani și 47 de meciuri”, a spus pugilistul american. El și-a criticat adversarul pentru că nu a venit la conferința de presă ce a precedat meciul. „Ar fi trebuit să fie aici, alături de mine. Atâția sponsori, televiziuni au făcut posibil acest eveniment și ar fi fost un lucru profesionist să susții așa ceva”.
Joe Frazier, primul om care l-a bătut pe Muhammad Ali
8 martie 1971, anul care a dat „Sportului cu mănuși” cea mai impresionantă luptă. Atunci, specialiștii au catalogat-o drept „Lupta secolului”, care i-a avut față-n față pe uluitorii pugiliști americani Joe Frazier și Muhammad Ali, neînvinși până la acest meci. Lupta a avut loc la „Madison Square Garden” din New York, iar la capătul a 15 runde, boxul își cunoștea deja campionul: Joe Frazier, oferindu-i celui care avea să devină un „zid” în acest sport o lecție de box. Ultimul meci dintre cei doi a rămas la fel de celebru. În ’75, Frazier și Ali s-au reîntâlnit în Manila (Filipine). Acolo, cel care i-a administrat lui Ali prima înfrângere din carieră, practic l-a implorat pe arbitru să-l lase să lupte și în runda a 15-a, chiar dacă era aproape orbit după loviturile încasate de la Ali. Până la urmă, antrenorul său, Eddie Futch, l-a retras din luptă. După acest meci, Muhammad Ali a avut o declarație terifiantă: „A fost momentul în care am fost cel mai apropiat de moarte.”
FOTO: Joe Frazier, primul om care l-a bătut pe Muhammad Ali
Muhammad Ali, George Foreman, Mike Tyson, Joe Frazier, „pumnii de fier” din „Sportul cu mănuși”
Tyson a mușcat din adversar
„Meciul mușcăturii”, asta a fost denumirea disputei dintre „greii” Mike Tyson și Evander Holyfield. În 1997, cei doi boxeri aveau să se întâlnească pentru centura WBA la categoria grea, în Las Vegas. Ce a urmat, și-a câștigat un loc de cinste în istoria boxului. Cei doi sportivi se mai întâlniseră cu șapte luni înainte, câștigător fiind Holyfield, printr-un KO tehnic. A doua oară, Tyson a apelat la un gest aparte. În runda a treia, „Iron Mike” și-a scuipat proteza și i-a retezat, cu dinții, o bucată din urechea dreaptă a lui Holyfield. Atacul l-a dus la descalificare, dar și la suspendarea sa din box, plus o amendă în valoare totală de 3 milioane de dolari. „Toată lumea a văzut clar loviturile de cap. Era foarte furios, eram un soldat indisciplinat și mi-am pierdut calmul. Atunci l-am mușcat de ureche. Oamenii mă trăgeau și îmi blocau drumul, iar el stătea în colț, răvășit. Tot încercam să ajung la el. Aveam 50 de oameni cățărați pe mine și mă băteam cu ei”, a povestit Tyson în cartea intitulată „Undisputed Truth”. Ulterior, cei doi mari pugiliști s-au împăcat în 2009, într-o emisiune a celebrei Oprah Winfrey.
FOTO: Tyson a mușcat din adversar
S-au împărțit pumni în inima Africii
60.000 de fani au luat parte în 1974 la bătălia pentru titlul mondial la categoria grea dintre deja marele Muhammad Ali și George Foreman. Lupta însă s-a ținut într- un loc exotic la acea vreme: în inima Africii, la Kinshasa (Zair). „The Rumble in the Jungle”, denumirea meciului, a fost câștigat de Ali, datorită unui KO care l-a trimis la podea pe Foreman în cea de-a opta rundă. La final, specialiștii au tras imediat concluzia: Probabil cel mai mare eveniment sportiv al secolului 20”. După acest episod, Ali și Foreman au devenit de nedespărțit, prieteni la cataramă. Meciul dintre cei doi a consemnat și primul eveniment al lui Don King, celebrul promoter din boxul profesionist, care a răspuns afirmativ insistenței lui Mobutu Sésé Seko, dictatorul statului Zair, de a organiza acest meci la Kinshasa.
FOTO: Lupta însă s-a ținut într- un loc exotic la acea vreme: în inima Africii, la Kinshasa (Zair).