În timp ce Viorica Dăncilă a chemat conducerea PSD într-o nouă ședință a CEx, pentru a stabili strategia de campanie pentru turul al doilea, președintele Klaus Iohannis a convocat o conferință de presă la sediul PNL. Acesta a anunțat că nu va accepta o dezbatere cu candidatul PSD, deoarece acest partid a făcut foarte mult rău democrației și românilor. Iohannis a precizat că Viorica Dănicilă a fost parte activă „a mârlăniilor PSD“, a atacurilor la adresa Justiției și a guvernării împotriva românilor. În schimb, Klaus Iohannis a anunțat că va organiza o dezbatere publică, săptămâna viitoare, cu politologi, formatori de opinie și jurnaliști
Viorica Dăncilă a făcut exces, încă din campania pentru primul tur de scrutin, de lamentări că este femeie și de aceea este atacată.
Acum a întors foaia și îl acuză pe Iohannis că este un fricos pentru că evită confruntarea cu o femeie. De fapt, lidera social-democrată vrea să-l aducă pe Iohannis în ring pentru a povesti despre realizările lor, pentru că știe că are succes la public cu măriri de salarii, de pensii și alte proiecte sociale pe care le-a și făcut.
Lucruri pe care Iohannis nu le putea face deoarece nu intră în atribuțiile lui. Președintele ar putea vorbi, de exemplu, despre importanța și succesul Summit-ului de la Sibiu, dar asta nu ține de foame.
Oricum, ar putea vorbi despre orice temă, publicul vrea să-i audă. Nu cei din bazinul lor electoral, ci indecișii și votanții altor partide și candidați. Cei mai avizi de dezbatere sunt votanții USR, care cred că Iohannis poate câștiga alegerile, dar nu și pacea.
Smaranda Enache, fostă vicepreședintă a PNL, activistă pentru democrație, spune: „Nu înțelege nimeni din stafful electoral al Președintelui ca nu pentru Viorica Dancilă vrem dezbatere, ci pentru noi, susținătorii lui Iohannis, pentru că pe noi ne punem într-o situație penibilă, nu pe pesediști, ei jubilează”.
Alina Gorghiu, unul dintre liderii liberali care au decis că președintele nu va participa la dezbateri: „Chiar nu mai sunt necesare dezbateri între Klaus Iohannnis și Viorica Dăncilă, știe lumea cine este unul și cine este altul. Sunt foarte cunoscuți, au avut funcții de maximă vizibilitate în ultimii ani”.
Secretarul general al PSD Mihai Fifor recurge la metafore. Alături de o fotografie trucată scrie: „Era o vreme în care comandanții oștilor adverse stabileau să se lupte între ei, unul la unul, ca să se decidă astfel victoria. Era o luptă de onoare, în care cei doi erau gata de sacrificiu pentru a cruța viețile oștenilor lor (...) Câtă dezamăgire și cât dispreț trebuie să fie la cei din tabăra lui Iohannis când văd că liderul lor nu se prezintă la confruntarea de onoare!
Câtă rușine pe obrazul celui care mima bărbăția în lupta anti-PSD, dar fuge mâncând pământul de la prima înfruntare!”.
Candidatul PMP Theodor Paleologu, care pe timpul campaniei a cerut dezbateri, le recomandă finaliștilor să se confrunte: „Voturile pentru turul 2 le aparțin cetățenilor, eu nu sînt stăpîn peste voturile pe care mi le-au oferit ei în acest tur, așadar pot să vorbesc doar despre opțiunea mea. Deși poziția mea anti-PSD este una categorică, aștept din partea candidaților din turul 2 să dea un semn de minim respect față de cetățeni și democrație, și să participe la dezbateri”.
Un alt candidat, Mircea Diaconu, spune și el că nu ar îndrăzni să recomande votanților lui pe cine să pună ștampila.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că niciunul dintre cei doi contracandidați nu i-a cerut sprijinul, prin urmare lasă alegerea la latitudinea fiecărui maghiar care merge la vot. Uniunea a votat atât moțiunea de cenzură, dar și învestirea Guvernului Orban, însă, potrivit unor surse politice, maghiarii simpli, nu conducerea UDMR, nu pot uita ofensele pe care le-a adus comunității unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Iohannis, Rareș Bogdan.
Personal, Kelemen Hunor îl va vota pe „candidatul Partidului Popular European”, adică va merge pe criterii de familie europeană. Liderul unional nu i-a rostit numele lui Iohannis, dar se subînțelege că despre el este vorba, chiar dacă Kelemen a vrut să demonstreze că afirmația potrivit căreia nu va face campanie pentru nimeni presupune și evitarea rostirii vreunui nume.
„Discursul cel mai folosit de cei care vor să-l ambiționeze pe Iohannis este: Ce încredere poți avea în calitățile retorice și diplomatice ale unui președinte care ar trebui să negocieze în numele României cu vicleni absoluți și artiști ai manipulării cum sunt Putin sau Macron, dacă el nu e sigur că ar ieși bine dintr-o dezbatere cu îngălata Dăncilă?”, s-a întrebat scriitorul Dan Alexe.