Radu Mazăre așteaptă, vineri, pronunțarea unui verdict în dosarul retrocedării plajelor, în care este judecat împreună cu alți 36 de inculpați. Curtea de Apel București urmează să dea un verdict.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de către DNA în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Alături de au fost trimise și în judecată alte 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici.
Prejudiciul în acest dosar se ridică la 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.