Mazăre pune bariera la Mamaia

Barierele din staţiunea Mamaia reintră, de mâine dimineaţă, în funcţiune. La ora 8:00 va începe taxarea autoturismelor care nu au număr de înmatriculare în judeţul Constanţa.

Valoarea taxei percepute la cele trei puncte de intrare în staţiune este de 3 lei, la fel ca şi anul trecut. Abonamentul pentru o zi costă 4 lei, iar pentru o săptămână, 25 lei. Abonamentul pentru întregul sezon estival costă 250 de lei.

Legitimaţiile de acces în staţiune şi abonamentele se eliberează chiar la faţa locului.

Taxa de barieră în Mamaia a fost instituită la propunerea primarului Constanţei, Radu Mazare, în urmă cu 6 ani. Banii sunt folosiţi pentru organizarea evenimentelor festive din staţiune.